Sincer nu pot să înțeleg mania cu „datul în gură” mașinilor puternice pentru a vedea cât duc. Nu pot înțelege oamenii care merg cu peste 130 la oră pe drumurile naționale din România, sau cu peste 180 la oră pe „autostrăzile” din România.

Nu sunt genul de om căruia să îi fie frică să meargă cu viteză; dar mi-e frică să merg cu viteză în România. Nu am fost întotdeauna așa: când am primit prima mașină non-Dacie în 2003, primul reflex a fost clar să-i „dau în gură”. N-am avut niciun accident; nu pentru că sunt un șofer foarte bun, dar pentru că am avut noroc și am avut reflexe excelente. O dată mergând cu 120 la oră pe un deal, m-am gândit ce-ar fi să reduc la 60? Am redus viteza ca să văd un bou care venea fix spre mine depășind pe contrasens; dacă aveam 120 astăzi nu mai scriam acest articol. Altă dată am spart scutul de plastic al VW-ului Bora între Oradea și Cluj pe vremea când se reabilita drumul din simplul motiv că am decolat efectiv de pe carosabil zburând deasupra unei gropi uriașe; la aterizare scutul de plastic a făcut poc.

Mai pot da zeci de astfel de exemple. Credeți că m-am potolit? Nu! Și am început să văd cadavre pe șosea. Am văzut trei accidente mortale „live”, am trecut pe lângă alte câteva în care „eroii” erau întinși pe șosea cu lumânări pe piept. Credeți că m-am potolit? Da, să zicem că puțin m-am potolit. În 2005, în București, ieșind pe verde într-o intersecție, am avut surpriza să fiu lovit cu vreo 70 la oră (estimare) de un idiot care trecea vesel pe roșu; și care din mine a ricoșat în trecerea de pietoni unde a ucis o bătrână. Ei bine, chestia asta m-a marcat serios; m-a marcat pentru că mi-am dat seama și ce noroc am avut eu, că m-a lovit în partea din spate și nu în ușă căci n-aveam side airbags. Și mi-am mai dat seama că NOROCUL SE TERMINĂ!

Șoselele din România nu sunt făcute pentru viteză. Da, când ies din România trec frecvent de 200 la oră, pentru că șoseaua chiar permite. În România chiar și pe cele mai bune segmente de autostradă riști să fii Păcală. Un fost coleg a luat de exemplu un câine cu 200 la oră; mașina a stat vreo lună în service. Aurelian s-a „întâlnit” cu o căprioară pe A1. Alții au dat noaptea peste vaci, cai și alte orătănii. Deci unde naiba să mergi cu 200 la oră?

Pe noua mașină am cruise control – mană cerească! În sate îl pun la 60, în afară la 115, pe autostradă (când prind) la 145; motivul este că la vitezele astea nu te oprește de obicei nimeni. Când plec la Oradea sau Cluj mă pregătesc psihologic că drumul nu va dura 7 sau 5 ore, ci 10 sau 8 ore. Pentru că mă opresc pe drum, mai beau o cafea, un suc, mai admir o chestie etc.

M-am liniștit. Sunt conștient că pur și simplu nu ai în România unde să îi „dai în gură”. Aș dori să existe o pistă profesionistă unde să poți plăti să te dai cu bolidul la ce viteză vrei în condiții cât de cât sigure (adică fără ulei pe pistă, bălți, câini etc) din păcate nu există. Ultima oară când am făcut Oradea – București în mai puțin de 7 ore a fost acum un an jumătate când eram foarte furios; da, să zicem că atunci am fost complet inconștient și am gonit noaptea ca nebunul. Cineva acolo sus m-a iubit pentru că n-am murit pe acel drum.

Deci chill, viața este frumoasă.

3 Comments

  1. Frumos si pe gustul meu! Sunt multe motive sa “chill”. Pentru mine un motiv (pe langa cele enumerate de tine, dar intr-o intensitate mai redusa) este aparitia juniorului, care-ti schimba perspectiva generala!

  2. Da. confirm chestia cu caprioara. Inca nu era platita prima rata de leasing. Aveam de ales parapetul sau caprioara. Am ales caprioara (nu aveam mai mult de 130-140). Era 2am. Drumul gol.

    (veneam de la Timisoara — dintr-un roadshow ronua)

    Domnu politai mi-a zis ca au furat tiganii gardurile de protectie si de aia mai intra orataniile pe autostrada Pitesti-Bucuresti (caci ma intorceam).

    Partea sarcastica e ca oricui i-am zis de faza cu acea caprioara m-a intrebat “Si caprioara? Ai luat-o? Ai facut gratar?” … cu greu imi stapaneam impulsul de a-i trezi violent la realitate.

    O alta curiozitate este cum de in Vest nu te ratacesti NICIODATA desi nu ai mai fost pe acolo, dar in RO desi ai mai trecut pe acolo tot te ratacesti din cand in cand.

    in fine, de cand am motor diesel m-am calmat vrand-nevrand (caci eu vin dintr-un orasel in care cartigul era sport local pe vremea lui Ceasca)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment