Internet Explorer Summer Camp 2011

Am lăsat să treacă puțin timp până scriu și eu despre cel mai important eveniment al verii (pentru mine Zâmbet), IE Summer Camp 2011. Ca și anul trecut, ideea a fost să primim un feedback „la cald” și „la rece” despre ce am făcut, ce facem și ce vrem să facem cu Internet Explorer și cu Windows Live. Să fim criticați, lăudați, luați la șuturi sau sfătuiți, și nu în ultimul rând, să ne simțim cu toții bine.

După ce am lucrat la lista cu invitați, mult schimbată față de anul trecut, am purces la alegerea locației. Ca și anul trecut, tema de casă dată agenției a fost să găsească un loc relativ izolat, fără „distracții” în jur. Și am găsit Hotelul Clermont din Covasna. Mai fusesem acolo acum câțiva ani tot cu un eveniment la care accidental a apărut și Traian Băsescu cu a sa doamnă, și a ieșit foarte mișto (off-topic: omul Băsescu este foarte mișto la băută; nu l-aș mai vota nici rupt de beat, dar asta n-are nicio legătură cu faptul că este genul de om cu care vrei să mergi la o petrecere).

În prima zi am vorbit despre IE, campaniile IE și noul Windows Live cu noile servicii Live. Feedback-ul clar a fost că nu am făcut destulă gălăgie cu IE9. Ni s-a cerut foarte clar update-uri dese și update-uri „silent”, așa cum oferă Chrome și Firefox. Problema este că spre diferență de ei, nouă ne pasă și de clienții din zona de business, pe care un update „silent” i-ar scoate din business pentru ore sau chiar zile, omorându-le aplicații business critical ce au interfețe în browser.

Am discutat apoi un wishlist cu ce s-ar dori de la următorul browser IE. Iată cam ce a ieșit (poza făcută de Sorin):

Să vedem ce va ieși Zâmbet.

Am discutat apoi despre campaniile IE, despre Windows Live și despre noul Hotmail și noul SkyDrive. Aici feedback-urile au fost foarte bune, ceea ce mă face să cred că dacă facem suficient zgomot, vom vedea o adopție îmbunătățită a acestor jucării.

Petru și ai lui developeri au discutat mult despre HTML5 și viitorul IE, drept urmare i-am și văzut depășind timpul cu grație Zâmbet. Dar am și văzut ce chestii mișto vor ieși ca urmare a discuției lor. Abia aștept!

După masă, cum probabil ați citit la participanți, ne-am plimbat cu 4×4-urile pe un traseu off-road și ne-am râs grav la stand-up comedy. A ieșit foarte mișto, pozele le-am pus AICI.

Mulțumiri multe pentru succesul evenimentului (să zicem că primele măsurători arată bine) aduc participanților, care și-au rupt două zile din timpul lor pentru a sta cu noi și a discuta despre Internet Explorer: Gabriel, Radu, Bogdan, Alex, Denisuca, Sorin, Vali, Dan, Bogdan, Dan, plus invitaților din zona de dev. Mii de mulțumiri se duc și către prietenii mei de la Microsoft, McCann PR și Best Business Travel care au făcut posibil acest eveniment: Alexandra-Lili, George, Petru, Vero, Delia, Mihai, Adina. Și, bineînțeles, celor de la Clermont Hotel, care au dovedit încă o dată că sunt un hotel din România ce parcă nu este din România. Îl recomand cu căldură celor care iubesc muntele și s-au săturat de cocalarii de pe Valea Prahovei, Bran, Moeciu, Cheia etc.

Concluzii: mi s-a spus că ar fi ieșit mai bine decât anul trecut. Am văzut articole, download-uri, schimbări prin market share. Până acum e de bine. Am văzut și contre, acuze de pișcotarism, trolling, cobe (era un geniu chiar din Covasna care zicea pe twitter că o să picăm cu jeep-urile prin prăpastie), mă rog, frați români de-ai noștri.

3 Responses to Internet Explorer Summer Camp 2011

  1. Firefox nu are update silent.
    Aplicatiile corporate nu vor mai merge pe versiuni vechi pentru ca MS nu e in stare sa faca un browser bun din prima, existand tot timpul nevoia de a fi backward compatible. Uneori am impresia ca de la ie8 se pune accent pe compatibilitate mai mult decat pe noi features.

    Mai bine faceti altceva: faceti una bucata browser pentru mediul corporate (plin de buguri, ca orice IE care se respecta) si inca un browser, pentru restul userilor, bun, cu silent updates si standarde respectate. Astfel, doar cei ce fac apps corporate vor avea de suferit (sau nu).

    IE pentru iphone/ipad nu se va intampla decat daca se va folosi motorul safari. Posibil pentru droid. Dar la o adica, cine ar vrea IE pe iDevice (mai ales ca se stie dragostea mac userilor pentru microsoft)

  2. Pingback: Denisa Bârgău [nevastă de Coşmar] » Despre Internet Explorer 9, la Covasna

  3. Pingback: Ucenicie | Tudor Galos's blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>