Despre prezentatorii buni

Văd o efervescență în aceste zile în zona training-urilor de vorbit în public. Fiecare necunoscut dorește să învețe poporul cum să vorbească frumos în public. Se fac la cursuri de presentation skills la prețuri de nimic cu zeci de cursanți de ai zice că de mâine devenim o nație de oratori (problema este că nu prea știm să scriem corect românește). Rețeta este simplă: citești o carte de presentation skills, vorbești de două-trei ori și dai drumul la propriile tale cursuri.

Băi nene și sunt mulți. Foarte mulți. Și majoritatea sunt literalmente stână iar publicul lor este prostit de tâmpeniile debitate la astfel de conferințe (cum ar fi aia cu „trebuie să începi cu o glumă pentru a detensiona sala” – cea mai mare imbecilitate cretinoidă auzită vreodată), tâmpenii pe care apoi le aplică în propriile prezentări și se întreabă de ce mama dracului nu le-a ieșit schema. Și în loc să tragă concluzii trag apa după rahatul pe care l-au scremut în fața unui public care probabil merita mai mult (cum ar fi un show de-a lui Capatos).

Un prezentator bun nu este un vorbitor care știe să alterneze metafore cu glumițe, comparații cu afirmații, imagini ciordite de pe net în prezentări cu slide-uri cu o singură frază pe ele (sună familiar, nu?). Un prezentator bun este cel care își convinge publicul SĂ FACĂ CEVA. Să execute un call-to-action. Altfel el nu este altceva decât un comediant ratat (ați văzut și câți de ăștia sunt?).

Dar ca să fim constructivi, iată cinci sfaturi TESTATE pentru prezentatorii buni:

1. Faza cu gluma.

Prezentatorul bun nu își începe prezentarea cu o glumă decât dacă vinde gaz ilariant. Gluma aia va fura concentrarea publicului de la ceea ce trebuie să facă: să execute un call-to-action. Am mai zis-o și acum opt ani (da, sunt bătrân) – are sens să îți începi prezentarea cu o anecdotă, cu o povestioară cu tâlc care să dea sens prezentării. Dacă este pe lângă subiect atenția publicului din nou va fi împărțită.

2. Faza cu întrebările.

În sfârșit văd că prezentatorii încep să interacționeze cu publicul. Să pună întrebări. Foarte bine, monologul devine dialog. Însă deseori întrebările nu au nicio logică sau nicio aliniere cu subiectul prezentării. Din nou atenția publicului va fi pierdută. Vrei să pui întrebări? Pune-le în așa fel încât să conducă frumos la call-to-action-ul prezentării.

3. Faza cu talentele.

Românii sunt talentați și importanți. Prezentatorii români se consideră Dumnezei. Pentru ei trebuie ca prezentarea să ruleze pe orice dispozitiv, pe orice proiector, sunetul să iasă din boxe Bang & Olufsen, fonturile să se potrivească singure, lumina în încăpere să fie perfectă (subliniind luminozitatea prezentării dar și prezentatorul). Și toate acestea în momentul în care el binevoiește să sosească la prezentare. Din păcate pentru minidumnezeii români Murphy mai are un cuvânt de spus. Și uite așa la conferințe importante slide-urile nu se încarcă, fonturile sunt vraiște că laptop-ul de pe care se prezintă are alt Office decât cel în care a fost fătată prezentarea, sunetul nu se aude, filmulețele nu rulează, lumina este praf. Și știți de ce? Fiindcă prezentatorul român se consideră cu mult prea important pentru a veni mai repede la prezentare pentru a vedea dacă îi merge prezentarea, dacă laptop-ul lui proiectează, dacă sunetul și filmulețele merg, dacă sala este OK, dacă totul este în regulă ca audiența să înțeleagă că trebuie să execute un call-to-action. Prezentatorul român trebuie să învețe lecția umilinței sănătoase și să își respecte audiența venind mai repede pentru a se asigura că totul este în regulă.

4. Faza cu timpul.

Un prezentator bun știe cât timp îi ia să conducă audiența la un call-to-action. Știe să se și încadreze în timpul care i se dă în timpul unei conferințe. Prezentatorii români deseori o iau pe arătură și pierd controlul timpului. Audiența începe să se foiască și își pierde concentrarea. Din nou este și o chestiune de respect – minidumnezeii cred că audiența lor este un fel de masă amorfă de sclavi al căror unic scop este să îi asculte debitând. Nu – poți să conduci audiența la un call-to-action și în 20 minute, și în 30 și în 2 ore. Respectă-ți audiența dacă vrei să îi convingi să facă ceva.

5. Faza cu încheierea.

Un prezentator bun știe să își încheie prezentarea frumos cu call-to-action-ul. Cu ceea ce el vrea ca audiența să facă. Să cumpere ceva, să instaleze ceva, să doneze ceva, să își schimbe atitudinea, să își schimbe preferințele. Toată prezentarea are rolul de a se concentra spre call-to-action. Prezentarea este un drum de la A la B. Finalizarea este cea mai importantă. Fotbaliștii români nu știu să o facă și prezentatorii români de asemenea au mari probleme în a duce publicul spre un final fericit. Fie lipsește slide-ul cu call-to-action, fie este o tâmpenie ce nu are nicio legătură cu realitatea, fie publicul nu înțelege nimic. Lucrează-ți finalizarea, este cel mai important punct al prezentării!

Acum poate unii dintre voi vă întrebați cine sunt și cum de îmi permit să scriu astea. Sunt Tudor, am o experiență de 12 ani în livrarea de prezentări de business și tehnice. Am peste 800 prezentări livrate în fața unor audiențe ce au variat de la 20 de participanți la 3000 de participanți, de la oameni tehnici sau de vânzare nivel junior la CxO. De aceea îmi permit să arăt cu degetul puștani ce o fac deși nu le-au mijit primele tuleie, puștani care se vând cu 20 lei ora (undeva sub prețul practicat de speakerițe pe centura Bucureștiului).

Aveți o prezentare de livrat? Vă ajut cu mare drag dacă îmi permite timpul – orice numai să nu mai văd prezentări ce încep cu bancuri, care depășesc cu mult timpul alocat, care nu au call-to-action.