Rolul marketing manager-ului

Știu, ar trebui să scriu despre campania electorală, despre partide, mizerii etc, promit că vine și acel conținut. Până atunci, referitor la faptul că anumiți clienți lucrează cu fel de fel de promotori dubioși care generează view-uri fără a genera vânzări – discuția pornită aici:

image

Am hotărât să scriu rapid un ghid despre rolul marketing manager-ului, dedicat atât marketerilor cât și angajatorilor lor – GM-i, recruiteri etc.

  • rolul marketing manager-ului nu este să facă plase, pliante, roll-up-uri, tricouri, șepci, ghiozdane și altele care intră în categoria „marketing collaterals”.
  • rolul marketing manager-ului nu este să facă campanii online (cacofonie intenționată), pagini de facebook, twitter, Vine, Instagram și ce dracu o mai fi la modă.
  • rolul marketing manager-ului nu este să aducă viewership, awareness, să facă conferințe, să aducă lume la conferințe, să facă prezentări și conținut.

Nu. Se pornește INVERS.

  • marketing manager-ul este cel care este responsabil de PROFIT. Este principala sa metrică, PROFIT.
  • pornind de la profit lucrează cu sales-ul, cu operațiunile, cu tot leadership team-ul pentru definitivarea unei strategii de marketing.
  • strategia de marketing definește KPI-urile – sell-in, sell-out, profitabilitate %, nr utilizatori, clienți etc.
  • KPI-urile definesc direcțiile strategice ca parte a strategiei.
  • KPI-urile au miniplanuri ce definesc tactici.
  • tacticile se leagă direct deci de KPI-urile de business.

Acestea fiind spuse, marketing manageri ce prezintă date de awareness – click-uri, view-uri, articole etc – fără a demonstra CUM se leagă de atingerea KPI-urilor de business (awareness nu este un KPI, este un VI – vanity indicator) nu-și fac treaba. Rolul lor este să genereze profit. Sales-ul generează vânzări, operațiunile generează costuri reduse, legal-ul se asigură că totul este compliant, dar marketing-ul agregă toate acestea într-un singur indicator: PROFIT.

Cât timp faci click și nu generezi profit înseamnă că nu îți faci treaba. Și sunt drăguț când zic asta.

Istoria Romaniei se cerceteaza pe Facebook

imageMă amuză teribil când un academician sau un cercetător nu înțelege absolut nimic din ce se întâmplă în jurul lui. Tot așa cum rămân mut de admirație când venerabili seniori sunt la zi cu tot ceea ce înseamnă Facebook, Instagram, Snapchat, securitate, privacy etc. De aceea am râs cu poftă la discursul Rectorului Universității Babeș – Bolyai din Cluj, Ioan-Aurel Pop. Cam tot în zona asta se integrează și aberațiile lui Cristoiu, dar mno, vorbim de Ion Cristoiu, adică să râzi de Cristoiu nu este frumos.

Referitor însă la ce spune domnul profesor:

Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS” sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică

De fiecare dată când cineva a vrut să sublinieze o idee a apelat la „agenturili străine”. O „elită malefică” controlează generația nouă de oameni dezumanizați, de mici roboței. Care îndrăznesc să provoace la discuții profesorii, să le dea note pe Internet, să îi bârfească, să îi conteste! Căci de fapt aici este problema, nu ai voie să discuți istorie dacă nu ești un expert în istorie. Sau cel puțin trebuie să îți pui eticheta de „amator” ca să nu te ia lumea de expert. Asta deși Umberto Eco a spus-o cel mai bine:

Reţelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbelici care până acum îşi exprimau părerea doar în baruri, în faţa unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunităţii. Camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au acelaşi drept la cuvânt precum un laureat al premiului Nobel

Asta este noua realitate și nimeni nu are cum să o schimbe, cu atât mai puțin dl profesor Ioan-Aurel Pop. Întreg discursul său este un discurs fără conținut. Pentru că dacă ar fi avut conținut, noi, amatorii de istorie am fi aflat niște răspunsuri:

  • Cum se face că nu știm încă detaliat ce s-a întâmplat în ziua de 23 August 1944? Sunt sute de articole dar nimic concret…
  • Cum se face că în continuare nu știm deznodământul bătăliei de la Rovine dar profesorii continuă să speculeze că armata lui Mircea a învins?
  • Care este istoria românilor la sud de Dunăre?
  • Când s-a născut sentimentul de „uniune națională”?

Și altele… Istoria Românilor este în continuare o colecție de speculații amatoricești, parte moștenite de la comuniști parte reciclate din manualele vechi de istorie de dinainte de ‘44 (când și atunci se falsifica istoria pentru a dovedi vechimea nației române).

De aceea stimate domnule Profesor istoria se dezbate pe Facebook: fiindcă speculăm așa cum și dvs speculați. Doar că noi suntem amatori.

Experienta US ep2: primii pasi

imageBun, deci ai ajuns în State și ai trecut de border control, de vamă și ți-ai luat bagajul. Care sunt pașii următori? Păi înainte să începi să te plimbi, să cumperi tot ce mișcă, să explorezi, să călătorești trebuie să faci câțiva pași importanți pentru a te bucura pe deplin de experiența americană.

În primul rând trebuie să ajungi unde stai – la hotel, la prieteni, prin boscheți (vezi că nu este bine să dormi prin boscheți, dimineața riști să fii luat de oamenii în uniformă). Pentru asta trebuie să îți scoți niște bani – cam 80$-100$ să ai la tine. Sunt bancomate în aeroport – atenție că funcționează puțin diferit: bagi cardul după care scoți cardul și abia apoi poți opera tranzacția. Recomandarea mea este să nu plătești transportul cu cardul – am avut colegi care s-au trezit după aceea cu achiziții de mobilă prin China. După ce ți-ai scos banii ai câteva opțiuni de transport: tren, autobuz, taxi, metrou, UBER. Recomandarea mea este să „bugetezi” un taxi deoarece după 7-10h de zbor ești cam varză și riști să ațipești pe drum sau să nu îți dai seama unde trebuie să cobori. Nu am zis nimic încă de UBER – în această fază nu recomand UBER, de obicei la aeroport nu stau decât UBER Select și poți plăti un cost destul de piperat plus că vă găsiți destul de greu (mi-a luat vreo 20 de minute să mă găsesc cu șoferul de UBER). Revenind acum la taxi – te pui la o coadă lungă la taxiuri și aștepți. De obicei taxiurile de aeroport au un flat fee către oraș, de obicei nu depășește 30-40$.

Și ajungi acolo unde urmează să stai. Important: nu te culca imediat. Știu că somnul este extrem de important. Dar dacă vrei să nu zaci ca o legumă zilele următoare trebuie să te recuperezi dar să și dormi „inteligent”. Pentru a „învinge” diferența de fus orar eu am învățat că nu trebuie să te culci mai devreme de ora 9PM-10PM. Orice ar fi nu dorm, nu ațipesc, nu „fur” câteva minute de somn. Dacă faci asta te vei trezi „fresh” pe la 4AM când toată lumea doarme și vei cădea pe la 6-7PM. Nu, te lupți cu somnul până măcar la 9PM.

Prima cină/masă: vezi ce mănânci. În State mâncarea este puțin diferită. Zic „puțin” deoarece există restaurante cu mâncare de super-calitate unde însă trebuie să faci rezervare – vom vorbi despre ce mănânci în State într-un episod următor – dar și restaurante cu mâncare junk. Americanii s-au schimbat mult de cum îi știm în șabloane – grași și leneși – și au devenit obsedați de sport, sală și mâncare sănătoasă. Încercați deci ca prima masă să fie ceva cu salată, legume, carne slabă fără deserturi. Ceva care să vă pună pe picioare. Și tot timpul verificați numărul de calorii – apropo de asta, la un mic dejun îmi luasem un croissant cald cu carne de porc, cașcaval topit și ou. Avea un gust deosebit. Deosebit de bun pentru cele 1.000 kcal pe care mi le-a vârât direct în inimă.

Culcați-vă deci pe la 9-10PM. Prima voastră zi în State este pe cale să înceapă – ziua sosirii nu o putem numi o primă zi deoarece până te culci ești cam varză și nu percepi prea multe. Dar despre asta vorbim în episoadele următoare.

Experienta US ep1: cum ajungi acolo

imageVăd în continuare mulți români care fac greșeli atunci când vor să ajungă în State să viziteze sau să facă cumpărături. Această serie de articole este dedicată celor care vor să scoată totul dintr-o vizită în State – distracție, cumpărături, turism, condus etc. Dar… ca să savurezi toate acestea în primul rând trebuie să ajungi acolo.

Nu am să scriu aici ce trebuie să faci procedural pentru a obține viza, acest lucru este detaliat cu tot cu câteva recomandări AICI. Ceea ce vă pot eu însă spune sunt câteva sfaturi de bun simț:

  • citește cu atenție, recitește, apoi citește din nou. Fii atenți la fiecare detaliu din cererea de viză. Este păcat să fii rejectat la viză din cauza unor greșeli.
  • fii onest, cinstit și deschis. În special la interviul de viză, acesta este secretul. Răspunde clar și onest. Știu că pare ceva uzual să răspunzi clar și onest dar nu aveți idee câți români o dau în bălării la o întrebare simplă.
  • la interviu trebuie să demonstrezi de ce vrei să te întorci în România, ce te ține aici. Poate fii un job cool, un business bun, o familie iubitoare. Trebuie să fii factual nu emoțional („I love my little country like a flower loves the touch of a water drop early in the morning” – NU). Să ai pregătite câteva documente (copii, nu originale) ce dovedesc dorința de a rămâne în țară – copie după certificat de căsătorie/ naștere copii, copie după adeverință de salariu, extras de cont personal, extras de cont al business-ului etc.
  • poți avea norocul să ai interviu cu un ofițer OK sau cu un ofițer mai dur/ dură. Nu fi bădăran, nu încerca să fii șmecher, nu încerca să „îl faci” / „o faci”. Nu ține la americani cu șmecheria.
  • încearcă să nu scoți din tine mizerii rasiale gen „dar de ce le dați la toți africanii viză și pe noi ne chinuiți aici?”. În cel mai bun caz vei reuși să obții un ban permanent în US. Orice cetățean dintr-o țară care nu are Visa Waiver trebuie să treacă prin ce treci tu.
  • interviul de viză nu diferă cu nimic de un interviu de job. Mai mult, s-ar putea să vezi cum arată un interviu de job profesionist. Fii respectuos, fii precis, răspunde onest și cel mai probabil totul va fi bine.

Odată obținută viza trebuie să te ocupi și de detaliile de călătorie (pe vremuri trebuia deja să ai flight plan-ul la interviul de viză, acum nu cred că mai trebuie). Recomandarea supremă: încearcă să NU schimbi avionul în State, încearcă să ajungi la destinație direct din Europa. Serviciile aeroportuare în State nu sunt printre cele mai bune din lume, și este extrem de obositor să schimbi un avion în State. Dar dacă totuși nu ai cum să ajungi direct din Europa la destinația finală din State, încearcă să găsești un zbor la minim patru ore distanță de zborul cu care ai ajuns în State. Va trebui să treci prin câteva chinuri – coada la immigration, coada la preluarea bagajelor de cală (nu sunt automat rerutate pe zborul intern din State) coada la vamă, coada la re-check-in. Pe JFK în NY am stat odată patru ore – aveam zborul la 5h distanță deci l-am prins la boarding. Alte sfaturi utile:

  • pe avionul spre State trebuie să completezi formularul de vamă – de fapt un formular al Ministerului Agriculturii prin care declari că nu aduci în State ceva alimente din Europa. Apropo, nu ai voie să duci în State pălincă, salam, șuncă, brânză etc. Nu ai voie și dacă ești prins cu ele nu este deloc OK. Tot în formular completezi și unde vei locui în State pe perioada șederii.
  • cu două ore înainte de aterizare încearcă să te trezești, să îți trezești toate simțurile: vei avea nevoie de ele la intrarea în US.
  • odată aterizat va trebui să te așezi la coadă la control pașapoarte. Nu ai voie cu telefonul mobil! Drept urmare dă și tu un sms în țară că ai ajuns și închide-l.
  • la control pașapoarte asigură-te că ai în mână următoarele: pașaport, pașaport cu viză (dacă viza este pe un pașaport mai vechi), formular Min Agriculturii și alte documente ce dovedesc faptul că nu plănuiești să rămâi în State (utile mai ales dacă ajungi pentru prima oară în State).
  • dacă sunteți o familie nu este nevoie de interviuri separate, se face un singur interviu/ procedură per familie. În cadrul „interviului” răspunzi onest, cinstit, calm la toate întrebările.
  • de ce am zis chestia cu simțurile: după un zbor de 7h, 10h, 12h ești cam varză și este ușor să devii irascibil. Nu vrei să fii irascibil acolo. Și ofițerii sunt extrem de înțelegători dar până la un punct. Coada la control pașapoarte poate fi uriașă (2-3h) sau foarte scurtă (10 min).
  • s-ar putea să fii selectat pentru un interviu amănunțit din motive de securitate. Important: nimeni nu are nimic personal cu tine! Nu te panica, nu te enerva, răspunde onest și cinstit. Interviul poate dura mai mult, întrebările se pot repeta (o procedură normală), dar totul va fi bine. Dacă nu ești terorist ești ok; dacă ești terorist vei fi prins. Dacă ai ceva de ascuns vei fi prins. Sunt foarte buni și foarte profesioniști.

Practic cel mai greu lucru la experiența US este cum ajungi acolo. Dar odată ajuns, lucrurile devin excelente. Mai multe, în ep 2.

Silozarea sau sfarsitul democratiei sub ochii nostri

Am mai vorbit în trecut despre silozare, adică modul în care noi ne grupăm în comunități în care ne dăm dreptate unul altuia și tindem să ignorăm complet realitatea din jurul nostru. Exemplu: alegerile din toamnă când toți ziceau că iese Monica Macovei președinte, când toți ziceau că nu va merge niciun copil la ora de religie.

Practic, în comunitățile noastre, noi ne simțim majoritari. Doar că situația nu este așa… sunt multe silozuri formate în jurul unor idei naționaliste, extremiste, în jurul unor formațiuni cripto-comuniste, iar situația nu este doar în România. Fenomenul este amplificat și de fragmentarea mediilor informaționale, practic există televiziuni dedicate acestor silozuri, acestor „triburi” care nu vor scoate niciodată capul din e-comunitățile lor decât pentru a da în cap „dușmanilor” – oricine nu este de acord cu ei. Exemplu: fanii Antenei 3 care niciodată nu se vor uita la alt post și nu vor citi alte știri decât cele livrate de publicațiile Intact și de mediile sociale afiliate Intact.

„Tribul” intelectualilor anticorupție din care fac parte alături de multe alte minți luminate este un trib minoritar. Se discută probleme intense pe Facebook: posturile lui Moise Guran, articolele de pe PressOne, de pe Republica, știrile de pe Digi 24, se dezbat probleme ale luptei anti-corupție, o susținem pe Codruța până în pânzele albe, ne entuziasmăm/ enervăm în legătură cu USB/USR etc. Suntem împotriva extremismului, suntem pro-UE. Și avem tâmpa impresie că toată țara stă și comentează sau este la curent cu problemele noastre (nu mergem până la a presupune că sunt de acord cu noi).

Recomand oricui din acest trib să iasă din București până în primul sat și să dea de băut la crâșma satului, după care să deschidă unul dintre următoarele subiecte: Iohannis, Cioloș, Uniunea Europeană, BOR. Să înțeleagă puțin despre ce este vorba.

În cadrul „tribului” nostru avem impresia că toți oamenii luptă împotriva corupției deoarece politicienii fură de la fiecare dintre noi. Ei, aș! Ia vedeți aici ce au votat majoritarii. Știind bine ce mizerii făcuseră edilii lor! În cunoștință de cauză! Chestiile astea frizează ridicolul, sunt ilogice, mă rog, pentru noi, tâmpiții din acest trib.

Vin din State. Trump este extrem, dar extrem de real. Oameni care expun stickere cu Mexicans for Trump (citiți AICI despre această inepție), oameni care sunt de acord cu orice spune Trump (inclusiv cu faptul că este OK ca Rusia să se amestece în politica internă a US). Și nu, nu sunt deloc puțini…

Europa stă sub amenințarea teroristă și sub amenințarea extremismului. Politicile deschise de imigrație pentru sirieni și pentru cei din zone de război au permis infiltrarea unui număr de fanatici gata să moară pentru prostie. Cenzura pan-europeană pe acest subiect (cenzurarea detaliilor asupra torturilor aplicate victimelor de la Bataclan, cenzura abuzurilor făcute de imigranți) au dus bineînțeles la amplificarea fenomenului extremist și la creșterea popularității partidelor extremiste. Aici am plăcerea să văd și români cum se entuziasmează – doar că Brexit-ul a arătat că populația nu s-a îndreptat împotriva islamiștilor ci tot a europenilor, adică a polonezilor și a românilor. Că ăștia nu se aruncă în aer dacă sunt enervați.

Închei cu Polonia. În Polonia actuala guvernare a reușit ce PSD-ul nu a reușit în România – bypass-area tuturor sistemelor democratice – Parlament, Curte Constituțională, Curte Supremă de Justiție – numindu-și oameni în toate aceste instituții. Și polonezii duc o politică anti-UE extrem de agresivă (practic englezii, nemții și francezii sunt de vină pentru situația economică a țării, situație creată chiar de noua guvernare).

Și ne întrebăm cum se ajunge la astfel de situații tensionate, dificile cu potențial de dezastru? Prin silozare… băgăm capul în pământ, stăm și dezbatem pe rețele sociale, ieșim în locurile în care triburile noastre ies, socializăm cu cei din triburile noastre. Și tinerii nu vor vota, pensionarii vor vota, nimeni nu se amestecă cu nimeni. Toți cu capul în pământ căutându-ne pokemon-ul real sau imaginar…