Efectul referendumului din UK asupra UE

imageVăd că lumea s-a panicat, este tristețe mare pe bursă, Scoția și Irlanda de Nord vor în UE, panică peste tot. Inclusiv în presa din România unde se trag clopotele deja pentru bieții rumâni ce trudesc din greu pe tărâmul insular. Well, hai să privim la rece.

Acest referendum a fost un referendum CONSULTATIV ca orice referendum. Marea Britanie este condusă de un Parlament unde cei care susțin rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană cam dețin majoritatea. Deci începe jocul politic.

Referendumul poate fi din punct de vedere legal ignorat dar este cam greu căci vorbim de o participare de peste 70%. O ignorare totală a referendumului (cam ce a făcut clasa politică din România în ultimii ani cu rezultatul referendumului privind structura și numărul de parlamentari) este deci posibilă dar va duce la ieșiri în stradă, instabilitate politică, instabilitate economică, haos.

Referendumul poate fi de asemenea implementat printr-o decizie a Parlamentului. Dar acest lucru va duce la prăbușirea economiei Marii Britanii plus va crește riscul scindării țării. Deci de asemenea este relativ puțin probabil ca acest lucru să se întâmple. Ar fi deciza cea mai corectă însă pentru că așa dorește poporul (și revin asupra acestei sintagme).

Cel mai probabil Marea Britanie va negocia cu UE o modificare a Status Quo-ului Uniunii Europene folosind ca presiune rezultatul referendumului urmând ca rezultatul negocierilor să fie prezentat publicului care să îl valideze printr-un nou referendum. Ar fi soluția cea mai elegantă, politicianistă. Nu neapărat dreaptă dar poți ține poporul în case nu în stradă.

Să revenim acum asupra conceptului de referendum. Să întrebi poporul asupra unor chestiuni politicianiste este o sabie cu două tăișuri ce poate tăia adânc. Țineți minte scrisoarea cu propunerea de referendum pentru introducerea conceptului de familie formată din bărbat și femeie în Constituție? Ce susținere a avut? Cred că ne dăm seama cu toții că dacă mâine s-ar da drumul la un astfel de referendum el ar fi votat cu entuziasm maxim. Orice chestiune religioasă și naționalistă este votată cu entuziasm maxim!

Practic într-un referendum tu poți să bagi orice tâmpenii – obligativitatea ca religia unică să fie ortodoxă, interzicerea homosexualității, interzicerea avortului etc – majoritatea o va vota. Dar tocmai de aceea uneori votul majorității nu este votul corect.

Democrația înseamnă „puterea poporului” care este DELEGATĂ unor organisme care gestionează pe o perioadă limitată de timp bunăstarea și treburile organizației geografice – sat, oraș, județ, țară, federație, uniune. Când ajungi să întrebi poporul chestii de bază cu impact imediat riști să ți-o iei masiv.

Pariul făcut de David Cameron a fost imatur, riscant și prostesc. Pariu pe care l-a pierdut și pe care trebuie să și-l asume ca un gentleman care este.

Ghidul clientului pentru lucrul cu agentiile

În peste 13 ani de marketing intens am lucrat cu multe agenții și cu mulți parteneri care au lucrat cu agenții. Am vorbit cu clienții mari, cu agențiile mari, cu clienții mici și cu agențiile mici. Și cred că sunt în măsură ca din perspectiva clientului să dau câteva sfaturi clienților care încep o relație cu o agenție nouă – fie că sunt ei ca și clienți noi/juniori în zona de marcom, fie că vorbim de o relație cu o agenție nouă.

1. Agenția nu este sclavul tău. Știu că românii suferă de șefism cronic dar faptul că ai o relație de business cu o agenție nu îți dă dreptul să tratezi client service-ul și agenția per ansamblu ca pe un sclav. Agenția este partenerul tău cheie în atingerea obiectivelor de campanie în particular și a obiectivelor de marketing/business în general. Fără ei nu poți. Îi tratezi prost, vor livra prost. Îi tratezi corect, vor livra corect. Nu trebuie să „pamper” the agency ci să creezi un cadru pentru o relație normală MUTUAL BENEFICĂ.

2. Client service-ul nu este amanta/amantul tău. Și foarte probabil nu va fi niciodată. Orice schemă de drooling, de dat ochii pe spate, de ieșire din mediul de colaborare într-un mediu mai confortabil (gen pat) va duce la dezastre. În primul rând pentru un client service și în general pentru un sales sau un account manager este extrem de scârbos să suporte balele unor corporatiști frustrați sau aluziile finuțe ale unor mămăițe uitate prin corporații. În al doilea rând este umilitor de ambele părți – de partea celui ce încearcă fiindcă i se citește frustrarea pe față și generează milă, dar și de partea „beneficiarului” de atenție „specială” fiindcă trebuie să găsească cea mai fină cale de a rejecta avansurile.

3. Dă feedback agenției. Feedback cuprinzător, punctual, obiectiv, și la timp. Cuprinzător în sensul în care să se dea la primul feedback TOT FEEDBACK-ul. TOT. Adică să ai bunul simț să CITEȘTI toată propunerea/ideea/debrief-ul agenției și să culegi TOT feedback-ul pe care să îl TRANSMIȚI. Nu să revii cu opt mail-uri gen „am uitat să zic de..”, „acum văd că și…”, „mi-a scăpat însă este inacceptabil…”. Punctual în sensul în care feedback-ul să trateze strict propunerea agenției nu să o dea pe lângă. Obiectiv în sensul în care să apară evaluări obiective cu eventuale sugestii de îmbunătățire, nu gen „propunerea voastră este de rahat”. Dacă totuși simți nevoia să fii mitocan măcar încearcă să fii un mitocan obiectiv: „propunerea voastră este de rahat PENTRU CĂ”. La timp înseamnă nu cu două zile înainte de începerea activității.

4. Scrie brief-uri cuprinzătoare, inteligibile și precise. Cuprinzătoare în sensul în care brief-ul să cuprindă TOATE informațiile necesare bunei desfășurări a unei activități. Vrei o lansare de produs? Descrie produsul așa cum l-ai descrie unui profan – fără exprimări de genul „căutați informații pe net despre…”. Pui acolo TOATE informațiile despre produsul tău AȘA CUM LE VEZI TU și AȘA CUM AI VREA SĂ LE REȚINĂ PUBLICUL. Rolul agenției va fi să găsească cea mai inteligentă cale pentru a poziționa produsul/soluția ta în mințile și în inimile utilizatorilor. Un brief la mișto va fi genera întotdeauna o campanie la mișto. Asigură-te că agenția a înțeles despre ce dorești să fie acțiunea, că a înțeles produsul/serviciul, că are toate informațiile legate de piață, competiție, poziționare, matrice SWOT. Nu este rolul agenției să îți facă matricea SWOT sau poziționarea în piață, rolul agenției este să găsească o cale inteligentă, eficientă și directă către mintea și inima clienților tăi.

5. Învață cum funcționează o agenție. O agenție are o dinamică aparte față de o companie normală. Există client service, creație, copy, DTP, financiar, juridic, CEO. Învață ce relație există între toate aceste departamente și personaje și vei obține cheia relației perfecte cu agenția. Vei învăța de ce sfori este nevoie să tragi pentru a obține cele mai bune rezultate în cel mai scurt timp. Dacă cineva nu știe să lucreze cu o agenție se vor crea IMEDIAT frustrări reciproce și o relație de business dureroasă. O situație tipică loose-loose în care clientul înjură agenția pe la colțuri că este retardă și agenția trâmbiță prin piață pe la conferințe că ce prost este clientul.

6. Nu permite tuturor colegilor tăi să interacționeze cu agenția. Definește un singur om care să țină relația cu agenția de partea ta, a clientului. Unul, maxim doi. Cu cât sunt mai mulți cu atât crește șansa ca printre ei să fie unul care să nu aibă habat de cum funcționează o agenție și care să înceapă să arunce cu noroi fără a avea un motiv precis. Noroiul aruncat se va întoarce ca bumerangul asupra ta ca și client și îți va muci relația cu greu construită.

7. Alege omul potrivit pentru relația cu agenția. Dincolo de cunoștințe este nevoie de chimie. Nu de puține ori agenția vine „servită” – fie printr-un deal global, fie printr-un pitch de câțiva ani, fie cu o pilă etc. Vrei nu vrei pentru o perioadă de timp vei fi nevoit să lucrezi cu ei. Drept urmare ai nevoie de un om cu o abordare constructivă care realizează că trebuie să lucreze optim cu agenția pentru atingerea obiectivelor de business. Recitește punctul 6 pentru a înțelege din nou de ce. Faptul că agenția vine servită nu înseamnă că nu poți lucra foarte bine cu ei.

8. Nu escalada aiurea. Odată ce ai învățat dinamica agenției știi că dacă suni la director/patron poți să rezolvi probleme legate de comportamentul neadecvat al agenției sau al client service-ului. Înainte de a face asta poartă totuși o discuție cu client service-ul, poate lucrurile nu au fost corect înțelese, poate ai comunicat prost, poate se poate rezolva mai simplu și mai rapid. O escaladare la management va duce la penalizarea client service-ului care se va frustra și care poate nu va mai performa la fel de motivat și de bine. Schimbarea client service-ului este un as pe care îl poți folosi în escaladarea către management, dar la a treia schimbare este clar că problema este altundeva.

9. Client service-ul trebuie să balanseze între tine ca și client, între art, copy, financiar și director general. Joc de glezne se numește asta. Deseori tu ca și client s-ar putea să fii tentat ca în graba lucrurilor să vrei să „șuntezi” niște pași și să intri direct peste art/copy/financiar și să rezolvi problema. Crede-mă cel mai probabil o vei complica. Așteaptă să te cheme client service-ul să interacționezi direct cu aceste personaje. Altfel vei buși relația client service-ului în interiorul agenției și este ca și cum l-ai schimba, devine semi-inutil acolo. Iar tu nu vorbești pe limba art-ului sau a copy-ului deci oricum o dai de gard…

10. Proiectele „last-minute” trebuie să fie excepția și nu regula. Deseori poate se „eliberează” fonduri și ai șansa să faci ceva la care ai visat așa că bagi pedala în agenție să livreze „ceva” de banii ăia. Faci un brief la mișto pe genunchi, pui banii, trimiți la agenție. Să nu te mire că primești garbage înapoi. Este obligatoriu să lași timp agenției să gândească o idee, să o digere, să o testeze, să o valideze, să o cizeleze și să ți-o prezinte. Aceste procese nu pot fi „șuntate”. Cu siguranță agenția trebuie să aibă flexibilitatea de a livra un proiect „last minute” dar nu ca și regulă ci ca și excepție.

Alte propuneri?

De ce Clotilde Armand

imageDoamna Armand este candidat la Primăria Sectorului 1 în care locuiesc (și în care nu am buletin deci nu pot să votez). Nu contează din partea cărei formațiuni politice, precum v-ați dat seama nu mai contează formațiunea politică ci grupul de interese din spate și omul. În cazul de față am să vă dau 10 argumente pentru a o vota pe Clotilde Armand ca om și ca echipă. Zece, nu mai mult.

  1. CV-ul doamnei Armand este impresionant. Arată un focus pe carieră, pe implicare în proiecte multinaționale, în accesări de bugete private și publice. În prezent este GM la EGIS unde gestionează peste 200 ingineri. Practic doamna Armand este exact candidatul cu experiența necesară pentru a gestiona proiecte complexe, echipe dinamice și bugete din surse multiple.
  2. Echipa doamnei Armand este una completă și diversă. Completă deoarece sunt acoperite toate expertizele necesare gestionării unui Consiliu Local din punct de vedere al proiectelor pe care acesta ar trebui să le gireze. Diversă deoarece echipa conține tineri, vârstnici, manageri și voluntari, oameni din companii și din ONG-uri. Oameni care vor să se implice. Practic echipa este completă și diversă, cel puțin așa o văd eu.
  3. Doamna Armand nu vine cu avioane. Viziunea sa nu este una utopică cu autostrăzi suspendate, telegondole și mizerii de astea. De fapt așa și începe declarația sa: „Nu e nevoie in Sectorul 1 de autostrăzi urbane, telegondole, sau să mutam sediul primăriei. Eu vreau doar să administrez sectorul in mod profesionist pentru că Bucureștiul este un oraș care, cu un pic de voință politică, poate deveni una dintre capitalele cele mai agreabile din Europa, cu o calitate a vieții foarte bună, de exemplu mai bună chiar decât a Parisului”
  4. Lista proiectelor sale nu se întinde pe zece pagini. Sunt proiecte pe fix trei direcții – urbanism, transport, mediu, fiecare cu proiectele sale. La zona de urbanism de exemplu vorbim de consolidarea clădirilor cu risc seismic, de regenerarea urbană a cartierelor, de racordarea la utilități a zonelor din sectorul 1 (nu aveți idee în celebrul sector 1 cum pot să trăiască unii, în bordeie pe străzi pe care nu poți intra cu mașina; lângă cartiere de vile și condominii de blocuri) cât și de situații concrete cum ar fi sistematizarea circulației în zona Podului Constanța (care este dezastruoasă). Repet, nu avioane ci chestii concrete.
  5. Vine cu soluții concrete pentru problema traficului auto. Piste pentru biciclete cu trasee definite clar, amenajarea stațiilor pentru transportul în comun dar și îmbunătățirea traficului pietonal (trotuarele sunt dezastruoase, deseori nu există trotuare). Am mers de câteva ori de la birou acasă pe jos, vreo 6 km. Ar fi trebuit să fie simplu, nu? Am ocolit haite de câini, peșteri în asfalt, am făcut slalom printre mașini deoarece lipseau trotuare etc. Vreau să pot să mă plimb prin Sectorul 1 pe străzi cu trotuare așa cum este normal într-o capitală europeană.
  6. Unul dintre proiectele „sexy” este Litoralul București. În Paris s-a făcut ceva similar, Paris Plages, o inițiativă foarte de succes în care locuitorii Parisului vara „primesc” o plajă amenajată artificial cu nisip, baruri, șezlonguri etc. Nu este ceva costisitor, nu este ceva SF, este ceva ce se poate face. Găsiți AICI detalii referitoare la proiect (și o „istorie” a ideii, practic de prin 1923 se discută despre așa ceva ba chiar s-a și făcut). Repet, nu este ceva SF, ceva dificil.
  7. Se discută la concret în lista de proiecte despre susținerea mediului de business în Sectorul 1. Mediul de business este cel care susține bugetul Primăriei de sector prin plata taxelor și a impozitelor deci trebuie și el la rândul lui susținut ca profiturile să crească și implicit veniturile Primăriei să crească. Greu de înțeles pentru comuniști însă banii vin de undeva. La concret se vorbește de start-up-uri, de educație antreprenorială, de programe de mentorat. De ce? Pentru ca cei născuți în Sectorul 1 să rămână în sectorul 1 și să își poată dezvolta o afacere în sectorul 1.
  8. Printre priorități se regăsește dezvoltarea și creșterea piețelor agro-alimentare. Nu închiderea supermarket-urilor în weekend va salva piețele ci îmbunătățirea lor, eliminarea mafiei piețelor și „curățirea” lor – de infractori, de țepari, de produse expirate și de produse aduse din supermarket-uri. Veți regăsi în program idei precum susținerea festivalurilor de „slow-food”, dezvoltarea de piețe volante, politici de gestiune a deșeurilor.
  9. Doamna Armand și echipa sa susțin dezvoltarea grădinițelor în Sectorul 1. Există ca și în restul sectoarelor o criză de grădinițe cât și o problemă a siguranței și a calității lor. Printre soluții vorbim de parteneriate publice-private pentru crearea de grădinițe (adică nu doar bani de la Primărie pentru țepari), administrarea de programe de către primărie și nu de firmele private, crearea programelor sectoriale de „after school” etc.
  10. Doamna Clotilde Armand este o româncă ce nu este născută și crescută în România. Doamna Armand vine cu o altă mentalitate, cu alte valori sedimentate adânc în ADN-ul său. Am încercat până acum cu primari PNL, PSD, USL etc. Nu a mers – toți au ciordit. A sosit momentul să încercăm cu un manager. Sper ca electoratul Sectorului 1 să aibă maturitatea necesară pentru a vota pentru viitorul său.

Cu cat dai cepemeu boss

imagePrin Septembrie 2015 scriam acest articol despre mizeria din media buying în particular și din advertising în general. Văd că situația nu s-a schimbat cu foarte mult. Practic vorbim despre aceleași golăneli de neam prost prin care costul de CPC și CPM este urcat artificial de către planner ce speră ca clientul să fie prost să nu se uite la aceste „detalii” ci doar la comisionul care în comparație cu alte agenții este mai mic (afacere de afacere). Singura problemă este că această schemă se numește înșelăciune – tu practic păcălești clientul și chestia asta duce direct în penal. Adică faptul că tu planner prost care pregătești „combinația” speri să „ciupești” vreo 1.000-2.000 EUR printr-o „schemă” de asta te poate trimite olecuță la meditație la țuhaus alături de infractori serioși, gen criminali, violatori, tâlhari și etc devenind astfel vedeta țuhausului. Dar ei merg în continuare pe abordarea „mie nu mi se poate întâmpla”. E ok, se duc la biserică, dau o acatistă, sfințesc media planul și fie ce-o fi.

Mizeria asta însă se extinde la nivelul întregii industrii de advertising. Mediaplanuri făcute la oha, ratecard-uri ce conțin discount-uri „secrete” necascadate clientului, parandărături, distracția continuă. Să nu uităm că tocmai era să vedem o campanie de publicitate politică la televizor plătită cash. Numai proștii cred că asta ar fi fost prima campanie de publicitate politică plătită cash integral. Vă dați seama ce mizerabilă a ajuns industria asta? Și acesta este doar vârful, ce s-a aflat public. Alte chestii publice? Vă mai amintiți când Consiliul Concurenței a amendat câteva companii importante de media din România pentru că s-au organizat într-un cartel? Procesele încă sunt pe rol, multe deja au recursuri (primele decizii sunt de respingere a contestațiilor).

Asta nu împiedică actorii din industria de advertising să se strângă la conferințe să vorbească despre storytelling uitând să vorbească despre story – bineînțeles, story-ul este o chestie minoră în storytelling, contează ca brand-ul să comunice cu consumatorul căci „consumatorul scrie brief-ul” (citat din conferință). De fapt citatul integral de aici este așa:

Storytelling-ul nu este o notiune savanta, lansata in 2015 sau 2016. El s-a afirmat plenar acum, pentru ca a ajuns la maturitate si este un instrument al consumatorului, ce scrie briefuri pentru branduri

Și stau junior marketeri și bloggeri și alții și înghit chestiile astea molfăind din sărățica dată în coffee break alături de cafeluța din termos. Și le vor rosti mai târziu și ei în conferințe cu alte cuvinte și mai „înalte”. Și se vor gândi atent la înțelesul lor în timp ce modifică discount-ul în media plan de la 85% la 65%.

Și că tot vorbim de bloggeri versus brands. Are AICI Hoinaru un articol ce astăzi a provocat vâlvă pe internet, conform căruia bloggerițele de nișă nu produc nimic valoros. Parte a acelui articol se pare că o duduie a dat următoarea înțelepciune din adâncul ființei sale:

au fost cazuri în care am dublat fee-ul pentru un client când am auzit câți bani face pe spatele meu.

Este vreo diferență față de mizeria făcută de agenții? Nu, absolut niciuna. Dar chiar absolut niciuna. Și credeți-mă, porcăria asta nu se vede doar la bloggerii de fashion.

Așa cum spune Doru, aici vorbim de o problemă majoră de etică. Degeaba ai ca agenție principii de etică și standarde de conduită profesională când faci astfel de mizerii în piață CE SE AFLĂ. Deoarece românii vorbesc între ei (se dau în gât între ei) și oricum se află. Cu tot cu dovezi, chiar dacă ele au fost șterse (și „din greșeală” au rămas pe un calculator al vreunui adormit). Ceea ce nu se înțelege în pandemia corupției care ține România în ghearele sale este că dacă nu încetăm cu mizeriile astea întreaga industrie se duce în cap.

Ce aș fi dorit să aud la o conferință gen FIBRA ar fi fost o sesiune legată de „standarde de conduită profesională în industria de digital în România”. La care să se spună explicit „nu mai umfla CPC-ul și CPM-ul că te vede Iehova și mâine știe toată piața”. Să existe transparență completă în relația dintre agenție și client pe toate detaliile.

Și nu, nu sunt un visător. Sunt un realist. Ce toți gândacii ăștia interesați doar de banul de astăzi nu înțeleg este faptul că odată cu apariția inteligenței artificiale toate mizeriile vor fi scoase la iveală. TOATE oameni buni. Sistemele de inteligență artificială pot la ora actuală să facă drill-down pe cuburi de date identificând trenduri și situații ce ies din normal. Practic identificând „excepțiile” de la regulă, aka posibile infracțiuni. Gândiți-vă la un AI ce sapă în toate facturile dintre agenții și clienți, în toate anexele și în toate fișierele auditate cu rezultate. Cam câte minute îi ia să identifice cine/cât a tirat.

Așa că băgați mare – vine și momentul plății facturilor.

Sa nu uiti, Darie

Fraza aceasta este singura pe care mi-o amintesc din romanul „Desculț” al lui Zaharia Stancu – lectură obligatorie pe vremea Împușcatului. Un roman ce motiva cumva existența comunismului și ura de clasă. O tâmpenie lacrimogenă despre asuprire, nedreptate etc, un fel de telenovelă cu iz proletcultist ce a fost apreciată (și este în continuare) de comuniștii și socialiștii din întreaga lume. Drept urmare, singura chestie rămasă din acel roman a fost această frază – „să nu uiți, Darie”.

Pentru că eu nu uit. Nu uit acele momente când copil fiind, am fost descalificat de la a-l întâmpina pe Tovarășul și pe Tovarășa la vizita de lucru (toate vizitele erau „de lucru”) pentru că am zburat cu capul înainte printr-un om de zăpadă făcut din hârtie de aia de împachetat. Mi s-a părut atunci rușinea supremă – cum să nu fiu în primul rând al limbiștilor Tovarășului? Pentru că așa ne creșteau ai noștri până puteam ajunge la o vârstă a discernământului – să nu cumva să ne scăpăm pe la școală cu vreo „chestie” că întreg mecanismul Securității se punea în mișcare.

Nu voi uita cum colegii mei de clasă (eram clasa a treia) se puneau în genunchi în fața unui retroproiector de dispozitive și când se ajungea la poze cu cei doi începeau să arunce cu flori către imaginile proiectate. Jur! Aruncau cu flori spre imaginile proiectate. Astăzi mulți dintre ei au copii cărora probabil niciodată nu le vor povesti despre cum stăteau ei în genunchi în fața pozei Tătucului și aruncau cu flori. Eu voi povesti așa cum vă povestesc vouă că îi priveam cu invidie că eu nu stăteam în genunchi. Fusesem învățat la școală că Tovarășul este cel care ne asigură viața și toate cele necesare (mai puțin banane, portocale, Pepsi, carne, pâine, lapte etc ce nu se găseau). Și era tragedie dacă mă prindeam că ai mei ascultau Europa Liberă (țin minte și acum cum se auzea bruiat totul).

Da, sunt sigur că părinții voștri au fost dizidenți și că s-au luptat cu sistemul și că v-au aruncat în lupta anticomunistă de la 5 ani. Noi, restul, așa am fost. Și pentru noi, copii în 89, Revoluția a venit ca un șoc. Era logic să fii crescut cu dragostea pentru Tovarăș căci dacă dădeai o gherlă la școală ai tăi se puteau trezi a doua zi muncind în Bărăgan sau la Canal. Așa, scurt și simplu.

Nu pot să uit frica… frica că suntem ascultați, desfacerea telefonului, a prizelor, frica să nu se audă ce nu trebuie să se audă. Frică, frică, frică… Odată la școală am fost întrebat ce vreau să fiu și eu am zis Secretar General Județean al Partidului. A înlemnit învățătoarea și i-a chemat pe ai mei. De fapt eu vroiam doar Renault 18-le pe care Secretarul îl conducea (era singura mașină non Dacia/ Skoda /Wartburg /Trabant /Lada/ Moskwitch). Eram copil…

De ce scriu această postare… Citeam acest superb articol al lui Alex Tocilescu despre cum Securitatea l-a spionat pe tatăl său, celebrul regizor Alexandru Tocilescu. Citiți cum l-au turnat prieteni, colegi, camarazi… Și din nou, după atâția ani, când citesc astfel de articole mi se întoarce stomacul pe dos. Îmi este o greață totală, îmi vine să vomit și de obicei mi se strică toată ziua… pentru că acești oameni continuă să existe în timp ce lumea începe să uite de ei.

Ai mei nu au vrut să își consulte dosarele la Securitate. Și-au dat seama că nu vor să afle ce prieteni i-au turnat și când. Probabil și-au dat seama că ar cam rămâne… hmm… singuri? Eu voi dori să consult aceste dosare la un moment dat, vreau să știu cine i-a turnat și când. Așa, ca să arăt copiilor mei ce înseamnă prietenii la nevoie.

Asta a făcut comunismul și Securitatea și de aceea îmi este atât de greață de ei și nu îi voi uita. Pentru că au distrus familii, prietenii, o cultură, un mediu, o populație, un popor. Brambureala de astăzi este efectul Securității și a culturii sale de genocid intelectual și moral. Dispariția valorilor morale și înlocuirea lor cu pseudovalorile „tot ai noștri sunt și ei” și „e bine și-așa rău” a dus țara aceasta în acest moment în care candidați condamnați și cercetați penal candidează la funcții publice fără nicio nerușinare sau frică.

Această țară și acest popor își putea dovedi forța distrugând securitatea în primele luni ale anilor ‘90. A ratat și efectul se vede după aproape 30 ani…