Cum se scriu legile in Romania

Cunoaștem cu toții modul în care legile sunt introduse pe ordinea de zi la Camera Deputaților, cum sunt votate acolo, cum trec apoi la Senat, Guvernul adoptă un punct de vedere, legea apare și apoi Președintele o promulgă. Ei bine, o serie din aceste legi conțin aberații (unele trec, altele nu), lucru de altfel cunoscut.…

Details

BMW 118i, roscata sportiva

Prima oară când m-am urcat în ea am avut senzația că mă urc în noua serie 3 – spațiu berechet, loc de întins picioarele, singurul lucru care totuși îți amintea de faptul că era o serie mai „junioare” era faptul că mânerul ușii îmi cam incomoda piciorul. Deh, mașină pentru ființe ceva mai gingașe ca…

Details

Louis, Louis, ce ati facut?

Unul dintre locurile mele preferate din București pentru a bea o cafea era Cafe Louis, de pe Ceaikovski 9. O cafenea discretă, deschisă în 2005, așa cum spune și site-ul, pentru o audiență mai „specială”, capabilă să savureze o muzică clasică sau lounge, un Pink Martini (de care site-ul încă abandonat abundă) sau chiar o…

Details

O poveste pilduitoare

Acum câțiva ani lucram cu o cooperativă din care făcea parte și Vasile. Și cumpăram de la Vasile brânză, de la ceilalți fel de fel de alte bunătățuri: lapte, miere, cârnați, șorici, de-astea de-ale gurii. La un moment dat, brânza lui Vasile a început să fie nașpa. Dar nașpa rău frate. Și m-am prins că…

Details

Eutanasierea NU este o solutie

Precum știți, s-a dat legea ce permite primarilor din diverse orașe să eutanasieze populația de câini maidanezi. Repede a sărit și presa să relateze pentru a permite tuturor „iubitorilor” de animale să se lamenteze pe Facebook (așa se protestează furios în România: pe Facebook), pe bloguri și în comentarii la articole (aberații gen „Cum comentezi?”).…

Details

Ceva pentru ficatel

Pentru voi, cei care iubiți chestiile finuțe, vă recomand câteva băuturi bune (pe care probabil oricum le știți, eu vi le recomand). Gin Mare – un gin făcut pe Costa Dorada, în Catalunia, cu rozmarin, cimbru, măsline și busuioc. Are un gust „special”, iar clasicul Gin Tonic făcut cu Gin Mare are o caracteristică importantă:…

Details

Prima campanie consumer multi-produs

Dragii mei, suntem live cu prima campanie multi-produs dedicată pieței de consumatori din România. Împreună cu partenerii noștri Altex, Domo, Emag, Flanco și Media Galaxy am lansat inițiativa „Reunește-ți familia de sărbători”. De unde vine conceptul: vrem să demonstrăm conectivitatea suitei de produse Microsoft destinate consumatorilor și integrarea acestora în viața de zi cu zi…

Details

Peisaj de Romania

Eu intram în benzinărie, în timp ce un cuplu mai modest împingea un frumos Peugeot 406 cu numere de Bulgaria și volan pe dreapta spre o pompă de benzină. Făcuseră pana prostului. Trag la pompă după ei, încep să alimentez. Alimentează și ei cu vreo cinci litri. Ea este trimisă să plătească. Urmează lecția de…

Details