Inainte de conferinta…

Știu, se potrivește acest subiect în contextul actual socio-politic precum declarația Olguței în Parlamentul European. Hai că am zis ceva cu lămâie și de contextul socio-politic, așa că hai să ne întoarcem la ale noastre puțin.

Zilele acestea am trebăluit prin țară pe la diverse prezentări și conferințe, unele organizate de mine și de colegii mei. Îmi dau seama că după aproape 15 ani de făcut prezentări și de organizat evenimente cam știu ce poate și ce nu poate să meargă bine. Adică simt cumva de la începutul evenimentului dacă și când se va termina cafeaua, dacă snacks-urile rezistă, dacă cocktail/lunch-ul este destul, dar sigur sigur vă pot spune dacă evenimentul va fi un fail doar uitându-mă la echipamentele folosite de către organizatori. Ori aici stăm extrem, extrem, dar extrem de prost. Drept urmare, vin cu câteva sfaturi organizatorice numai bune pentru voi, cei care vă gândiți să faceți un workshop, o prezentare, un eveniment, o cumetrie ceva.

Locația

Înainte de a alege locația evenimentului te uiți bineînțeles la buget. Dacă te uiți doar la buget vei alege însă o fosă septică reciclată în sală de conferințe. Drept urmare eu recomand să te uiți cu un ochi la buget și cu un ochi la următorul checklist:

  • transport în comun – de preferință lângă o stație de metrou (în București) sau rută principală de transport în alte orașe.
  • parcare – deoarece transportul în comun este de obicei un dezastru, oamenii vor veni cu mașinile. Dacă nu au unde parca, nu vor veni.
  • review-urile despre locație pe tripadvisor – dacă locația aleasă este un hotel cel mai sigur este să căutați review-urile negative de pe tripadvisor. Ele vă vor spune din timp problemele și vă vor ajuta să decideți cât de mult puteți risca și cum balansați riscurile. Ca să evit întrebările evidente – toate hotelurile din România au și review-uri negative, dar de obicei riscurile acelea dacă sunt cunoscute pot fi evitate! De exemplu dacă un review spune că personalul este puturos și o cafea vine în 15 minute vei ști că trebuie ca cineva să alerge chelnerii pe acolo. Dacă un review spune că la micul dejun s-a lăsat cu toxiinfecție atunci sau vii cu catering-ul tău sau renunți la locație.
  • fugi de corturi sau de construcții improvizate ca dracul de tămâie. La prima adiere mai serioasă de vânt vei înțelege „the hard way” povestea celor trei purceluși.
  • dacă locația aleasă este parte a unei instituții gestionate de statul român ai nevoie de următoarele:
    • lămâie, multă multă lămâie;
    • Xanax, doză dublă;
    • Vodcă, cu care să iei Xanax;
    • Sobor de preoți care să sfințească sala, personalul și echipamentele ca totul să funcționeze măcar la 10% din capacitate;
    • Loc în cimitir pentru momentul în care corpul tău va ceda presiunilor psihice și fizice.
  • lucrări de amenajare – verifică chiar TU dacă la locația respectivă nu se fac lucrări de amenajare sau dacă autoritățile nu repară străzile din jur. Căci nimic nu poate acoperi zgomotul de pickhammer, nici măcar urletul de disperare al prezentatorului.
  • fluxul de oameni și căile de evacuare – oamenii vor intra în sală și vor ieși din sală la pauză. Dacă 300 de oameni pot ieși doar printr-o ușă cu lățimea unui top-model înfometat vei avea o maaare problemă. Și nu vorbim aici de ISU care așa cum arată DNA-ul închide ochii când este vorba despre locația unui neam de-al cuiva, vorbim de faptul că se pot întâmpla nu doar tragedii tip Colectiv ci chestii simple gen oameni furioși ce nu pot ieși din sală, aglomerări, blocaje etc.

Sala

Locațiile de evenimente au mai multe săli ce pot fi aranjate precum dorește suflețelul tău. Vrei amfiteatru? Se face. Vrei mese? Se face. Orice se face. Pare extrem de simplu, sălile în cele mai multe cazuri arată bine. Pentru a vedea însă unde sunt „bubele” sălilor trebuie să verificăm checklist-ul de mai jos:

  • arhitectura sălii – arhitecții când concep sălile de evenimente deseori uită că trebuie să deseneze DUPĂ ce trece COMPLET efectul drogurilor. Astfel apar opere de artă cu stâlpi în mijlocul sălii care obturează 20% din vizibilitate, diverse elemente arhitecturale ce limitează drastic activitățile ce pot fi făcute în sală, fel de fel de decorațiuni sinistre ce merită premiul „Voma kitch-oasă 2017”. Serios, ce pana mea poate fi atât de dificil să ai o sală lungă și lată fără decorațiuni? Cât dracu de dificil poate fi?
  • aerisirea sălii – verificați cum funcționează temperatura și aerisirea sălii. Nu de alta dar fără aerisire după două ore aerul în sală este irespirabil.
  • mirosuri – verificați la un eveniment cum miroase sala. S-ar putea să fie prea aproape de bucătărie sau de o budă neaerisită. Și atunci pute de leșini. Prea multe săli suferă de problema aerisirii sau a mirosurilor pestilențiale. Dacă pute, nici dracu în sală nu va fi atent la prezentator.
  • prize – probabil echipamentele cu care vii – laptop-uri sau alte chestii – au nevoie de prize. Verifică unde naiba sunt prizele că te vei trezi că ajungi să tragi cabluri (și arată ca dracu) prin toată sala ca să poți să îți faci treaba. Ideal prizele sunt în podea sub o mască, ușor de accesat în multiple puncte ale sălii. Plus că dacă tragi cabluri aproape singur cineva se va împiedica și va pica și o vei da în altele.
  • echipamente – proiecție, display, sunet – topicul ce mintenaș vine. Vedeți că am lăsat acest aspect mai spre sfârșit deoarece este ultimul de care trebuie să te ocupi. Adică dacă pute sala nu faci eveniment. Dacă în sală nu se vede bine nu faci eveniment. Dacă nu ai prize nu faci eveniment. Ei bine, dacă le-ai verificat pe acestea și ești mulțumit, aruncă un ochi să vezi despre ce echipamente vorbim. Pentru că patronii hotelurilor și a locațiilor de evenimente nu investesc în cel mai important aspect: echipamentele. Proiectorul este unul pe care Charlie Chaplin își proiecta operele, sunetul este o boxă de la care Stalin își îndemna poporul să lupte împotriva fasciștilor, iar display-ul este un Elcrom (căutați și voi pe net).

Echipamente

Am păstrat o secțiune specială destinată echipamentelor din sală deoarece astea duc evenimentul către succes sau către hazna. Deci ce trebuie să verificăm?

  • proiectorul – dacă soluția de vizualizare este pe bază de proiecție trebuie să verifici în primul rând că proiectorul funcționează. Nu că funcționează cu laptop-ul tău ci că se aprinde. Este și asta un prim pas și credeți-mă, NU trebuie ignorat. Dacă funcționează, verifici dacă lampa mai are „benzină” în ea, adică dacă nu a trecut de perioada sa de viață acum trei vieți. Să nu te trezești că proiectează în culori total șterse nu de alta. Apoi, verifici CE anume poate proiecta. Ideal ar fi să proiecteze de pe VGA și HDMI fără probleme la rezoluții 1920 x 1080. La rezoluții mai joase vei putea avea surprize gen să ai butonul de Start în Windows pe o mare parte din ecran. Dacă te crezi șmecher poți proiecta wireless, dar în acest caz NU proiecta filme în 1080p sau 4K că nu îți va ieși schema neapărat bine. Proiecția wireless are și ea limitările ei.
  • LED TV sau matrice TV – dacă sala este chiar șmecheră, are așa ceva. În acest caz asigură-te că TOATE televizoarele merg (în cazul matricii) și schimbă rapid în cazul în care ieși din prezentare pentru a schimba calculatorul sau pentru a demonstra ceva.
  • sunetul – aici asigură-te că boxele nu bârâie, că nu pârâie, că nu ai zgomot de fond când bagi jack-ul în calculator. Dacă folosești o soluție de proiecție pe HDMI atunci TEORETIC (nu și practic întotdeauna) sunetul ar trebui să iasă pe HDMI și să te salveze de un chin. Similar la proiecția wireless. Însă VERIFICI nu te bazezi pe intuiție. Și da, pe jack vei avea aproape întotdeauna un zgomot de fond dacă nu folosesc oamenii amplificatoare, filtre, etc. Și nu multe săli au așa ceva.
  • microfonul (dacă ai nevoie) – are baterie? Face microfonie? Pârâie, bârâie, se aude ca Ceaușescu la CC? Verifică tot!

Echipamente de back-up

Deoarece conform teoriei lui Murphy dacă ceva s-ar putea să meargă prost atunci va merge prost recomandarea mea este ca întotdeauna să ai la dispoziție un rucsac cu câteva chestii utile:

  • proiector mic – nu este nevoie să cari după tine un urs ci un proiector mic ce te poate salva atunci când modernele echipamente din sălile de evenimente ce se află acolo de pe vremea lui Gheorghiu Dej își dau binemeritatul ultim suflu. Sunt niște proiectoare foarte faine de la Epson, Acer și BenQ ce sunt și ușoare – ia așa ceva să ai la tine dacă ceva se întâmplă.
  • boxă de muzică – sunt niște boxe wireless la brand-urile mari ce pot scula din morți un întreg județ să îl ducă la vot. Nu ai nevoie de stereo, o singură boxă poate face minuni. Am făcut roadshow-uri cu o astfel de boxă ce rupea în două tot sistemul de sunet al sălii
  • cabluri – VGA, HDMI, microHDMI – HDMI, cablu de sunet, adaptoare pentru porturile tale la porturile vechi etc. Cabluri pe scurt.

Catering

Era pe vremuri o vorbă că se cunoaște un eveniment bun după ce mâncare se dă la catering/cocktail/lunch etc. Între timp lumea a mai evoluat, au apărut mâncărurile sănătoase și lumea nu mai vine la evenimente să bage în ea ca sparta. Drept urmare catering-ul nu mai este piesa centrală a unui eveniment dar TREBUIE să urmezi un checklist ca să te asiguri că nu o dai în bară nici aici:

  • cafea de fiță – evenimentul începe cu o cafea bună. Dacă reușești să faci un barter/ să plătești un brand de cafea să vină cu niște aparate șmecherite să facă show ai în plus multe bile albe. Este o nebunie acum cu cafeaua de calitate și nimic nu face ziua mai frumoasă decât un espresso sau un cappuccino bine preparat. Și ghici ce: și brand-urile de cafea vor să aibă vizibilitate deci vor căuta să partenerieze cu evenimentele mari.
  • cafea normală – dacă nu reușești să ajungi la o înțelegere sau evenimentul este mai mic trebuie să te bazezi pe cafeaua de la locație. Verifică următoarele: că angajații nu au fiert țuică în termosurile de cafea (am pățit-o la un hotel – de fapt ce zic eu aici, la ZĂ hotel de evenimente, mazăr end fazăr of evenimente) că nici zece spălări nu scot mirosul de borhot din cafea; că respectiva cafea are un gust decent și nu de șobolan mort spălat cu dero; că este caldă (uneori și asta este o provocare).
  • coffee breaks – este bine ca pe lângă cafea la pauze să dai și un saleu/ un pișcot. Nu te gândi că trebuie să impresionezi cu prăjiturele cu cremă și alte nebunii; de fapt nu te gândi decât la patiserie sărată sau dulce USCATĂ. Cremele alea riscă să se deterioreze și nu vrei ca audiența să stea la budă în loc să stea în sală.
  • lunch/cocktail – aici se dă cel mai des în bară; și nu din cauza calității mâncării ci din cauza proastei gestionări a cozilor. Știți ce cauzează cozile? Îți zic eu: mâncarea caldă cu linguri în ea. Știți care este soluția? Drop it! Pe bune, lumea chiar nu mai vine la evenimente să se îndoape, iar pe cei care vin pentru asta nu îi vreți în audiență. Finger food, gustări elegante puse în mini-recipiente de plastic sau în păhărele de plastic de șampanie creează o imagine mult mai stilată a unui cocktail sau lunch decât o tavă dă beef stroganoff sau nu știu ce altă oroare cu sosuri. Așa scapi și de nevoia oamenilor de a se așeza pentru a barbota și încurajezi o socializare reală fără ca mesenii să fie atenți să nu li se scurgă sosul de la tocană pe haine. Nu mă credeți? O mie de oameni la Microsoft Summit au fost super-satisfăcuți de catering-ul servit în fix o oră. Fără cozi, fără stres, fără mâncare lipsă.
  • dimensiunea catering-ului – în general nu te zgârci la numărul de participanți pentru care bugetezi catering; o vorbă clasică din Maramu’ spune că „mai bine să sie decât să trabă”. Chiar dacă lumea nu vine să mănânce este super nasol să nu mai rămână nimic. Bugetezi întotdeauna un +10% față de numărul de participanți pe care îl aștepți. O altă recomandare importantă – pe la mijlocul catering-ului vezi câtă mâncare a rămas și fii pregătit să suplimentezi dacă trebuie. Întotdeauna să ai un back-up pregătit.

Cam atât pentru acum – mi-a luat ceva timp să scriu acest articol cu recomandări pentru evenimente. Dar el înglobează o experiență de 14 ani de organizat și participat la evenimente. Repet: știu întotdeauna la începutul unui eveniment dacă evenimentul o va da în bară sau nu. Cum? Aplic checklist-ul de mai sus. Recomand să salvați acest link și când mergeți la un eveniment să verificați cu acest checklist diversele probleme. Veți vedea că veți începe și voi să vedeți lucrurile pe care alții nu le văd.

Relevanta retelelor sociale

imageMai țineți minte cum se mobilizase lumea pe Facebook cu ocazia alegerilor prezindențiale să o voteze în grup pe Monica Macovei? Țin minte că discuțiile erau atât de înfierbântate încât era clar (pentru fanii dânsei bineînțeles) că Victor Ponta nu va intra în turul 2 deoarece bătălia va fi între Iohannis și Macovei. Încă mai râd când mă gândesc la cât de fun a fost rezultatul și la ce a ieșit.

Ceva similar s-a întâmplat acum cu discuțiile legate de participarea elevilor la ora de religie. Eu mi-am exprimat opinia. Și bineînțeles am fost judecat și „condamnat” pentru că îndrăznesc să doresc ca ai mei copii să aibă o educație religioasă făcută calumea (nu ce se face acum). Am văzut zeci de oameni protestând împotriva orei de religie mergând până acolo încât să dorească interzicerea completă a religiei și a educației religioase. O tâmpenie atâta timp cât libertatea de exprimare și libertatea de a practica religia sunt drepturi garantate de constituție. Da, obligativitatea orei de religie este un abuz demontat de Curtea Constituțională și așa cum am precizat este bine că nu mai este obligatoriu ca elevii să participe la ora de religie pentru că acest lucru responsabilizează cultele să lucreze la o curiculă relevantă și atractivă.

Ei bine, nebunia a continuat pe Facebook. Ce se mai bucurau utilizatorii că acum Biserica Ortodoxă nu va mai putea „spăla” creierii elevilor, că nu va mai avea „clienți” etc. Ziceai că nici 20% dintre elevi nu se vor înscrie la orele de religie. Rezultatul? Aproape 90% dintre elevi s-au înscris. Țineți vă rog minte această cifră: 90%. Repetați-o în mintea voastră până se întipărește, până se tatuează acest 90% în ființa voastră. Fiindcă aceasta este relevanța discuțiilor pe rețelele sociale: 10%.

Da, puteți spune că BOR a spălat creierele părinților, că s-au făcut presiuni, că școlile au făcut abuzuri și multe altele. Ok, dar totuși vorbim de 90%. Nu de 60%, nu de 70%. Ci de 90%.

Această întâmplare este foarte relevantă pentru noi marketerii. Dovedește că habar nu avem să folosim Facebook. Văd la concursuri zeci de idei de promovare pe Facebook, virale, campanii, engagement, conversații. Și mulți marketeri sunt atât de iresponsabili și tâmpi încât să creadă 100% în relevanța acelor discuții. Uită să se uite la cel mai important lucru la care un marketer trebuie să se uite: cifrele. KPI-urile.

Cel mai important KPI este venitul. Ce bani ai făcut din campania pe Facebook. Like-ul nu ține de foame, și nici butonul de Share. Comment-ul nici el. Da, influențează deciziile de cumpărare (mai ales dacă vorbim de feedback-uri negative). Dar nu este un panaceu universal și nici o reinventare a roții în ceea ce privește marketing-ul.

Dacă te uiți pe Facebook mai ales în România vezi mult zgomot. Românul este un revoluționar înnăscut pe Facebook: el iese în stradă, protestează, votează, cumpără, merge la festivaluri de cultură, merge la piese de teatru, mănâncă la fel de fel de localuri promovate prin campanii, acționează! Și totuși când se prezintă campaniile nimeni nu scoate ROI-urile din pantaloni. Pentru că demonstrațiile strâng zeci sau sute de oameni, protestele sunt vagi miorlăieli, vânzările arată prost, numărul de participanți la festivalurile de cultură este și el destul de tragic iar restaurantele ce se promovează prin rețelele sociale sunt cam goale (mai țineți minte restaurantul de fiță ce s-a deschis în Herăstrău, ăla care voia stele Michelin? Exact!).

Facebook este pentru marketeri acest Sfânt Graal în relația cu managementul, e o chestie pe care o pot flutura în fața șefilor deoarece este sexy, este trendy, este cool, este… Dar nu generează vânzări dacă nu bagi bani în el. Nicio rețea socială nu generează vânzări și bani dacă nu investești serios în promovare și în închiderea vânzării.

Discuțiile de pe rețelele sociale își pierd din relevanță din două motive: din cauza zgomotului uriaș în care se pierd și din cauza „cocoșilor” – cei care își umflă mușchii dar care în viața reală nu fac nimic.

Introducere in presentation skills

pozaArticolBună ziua. Numele meu este Tudor Galoș și am experiența a peste 800 de prezentări derulate pe parcursul a 12 ani. Sunt autorul unei mici serii de do’s and don’ts și sfaturi despre cum să livrezi cu succes o prezentare. Am participat la cursuri, am citit cărți, am intrat pe scenă, am făcut show, am făcut greșeli (unele grave), am picat, m-am ridicat și am intrat din nou pe scenă. Nu sunt coach dar îmi permit ca pe baza experienței îndelungate să dau sfaturi, sfaturi care nu vin neapărat din cărți.

Am remarcat pe parcursul carierei mele lipsa totală de interes în educație în ceea ce privește presentation skills (aș fi putut spune în română „arta oratoriei” dar sunt niște diferențe între cele două). Cursurile de presentation skills încep de obicei după terminarea ciclului academic, când tânăra speranță intră direct în câmpul plin de bumbac al muncii. Și pentru că presiunea este mare, bugetul de educație mic, cursurile sunt vârâte cu pâlnia și cu presa pe gâtul tânărului corporatist care s-ar putea să priceapă foarte puțin din informația de care se lovește.

Eu am fost unul dintre cei norocoși. Cursul care mi-a schimbat viața a fost cel de „Personal Excellence” de la Gustav Kaeser. Pe atunci GK nu exista în România iar trainer a fost chiar GM-ul GK, Mr. Terry Glover. Cursul te ajuta să faci ceva extrem de important pentru un tânăr: te ajuta să pornești pe calea auto-descoperirii personale. Pe calea auto-cunoașterii, una dintre cele mai dificile pentru că îți este foarte ușor să devii subiectiv. Am învățat să mă plasez în afara sinelui meu, să mă analizez, să mă critic, să îmi dau palme și să îmi găsesc energia de a trece peste bariere imposibile. Când am terminat cursul credeam că gata, sunt guru. După 12 ani pot spune că încă sunt pe acest drum greoi al descoperirii personale. Călătoria este lungă…

Dar să închid paranteza și să revin la introducerea în presentation skills. Presentation skills nu înseamnă rocket science ci foarte mult „common sense”. Șapte ani de acasă plus doisprezece ani de școală ar trebui să te pregătească pentru a deveni un foarte bun speaker. Și totuși prezentările abundă de obosiți, plicticoși și anoști care ard 30-40 minute adormind audiența. Deci, care sunt acele ingrediente „basic” pe care din diverse motive le uităm ca apoi să le redescoperim?

Ascultarea. Omul cât trăiește învață spune un dicton. Ca să înveți trebuie să asculți. Copilul ascultă și creierul său ca un burete absoarbe tot. Pe măsură ce cunoștințele se acumulează tindem să credem că suntem experți și ne închidem creierul și nu mai ascultăm. Asta datorită trufiei de care omul dă dovadă. Omul deștept știe să-și pună trufia și aroganța deoparte și să asculte. Să audă, să memoreze, să învețe și să aplice ca apoi din nou să asculte. Ca să asculte omul trebuie să tacă. Tăcerea este o virtute și o calitate de care noi oamenii nu prea mai știm să beneficiem. Cu toții avem păreri când majoritatea ar trebui să tăcem și să ascultăm. Ascultând înveți să separi informațiile cheie de tumult. Ascultând începi să te auzi pe tine, să te înveți, să îți controlezi gândurile și să îți descoperi mai bine calitățile și defectele. Un prezentator bun își ascultă audiența. Stă în spate cât timp prezentatorii de dinaintea lui vorbesc și se uită atent în ce punct ajunge audiența. O cunoaște mai bine: cine sunt indivizii care o compun, cu ce se ocupă, care sunt cei atenți, care sunt cei plictisiți, care sunt cei aroganți? Pentru a-și defini o strategie de prezentare prezentatorul trebuie în primul rând să stea să asculte…

Comunicativitatea. Omul este un animal social. Este motivul pentru care el trăiește în triburi, sate, comune, cartiere, orașe. Este motivul pentru care omul de unul singur cu greu poate supraviețui. Omul negociază schimburi cu alți oameni, are nevoie de interacțiune pentru a obține lucrurile de care are nevoie și pentru a vinde lucrurile de care nu are imediată nevoie. Are nevoie de interacțiune pentru perpetua specia. Comunică cu ai săi copii pentru a le da elementele de bază în educație pentru a-i pregăti pentru viața în comunitate. Oferă sprijin comunității și primește sprijin de la comunitate. Comunicativitatea este ceva cu care ne naștem dar este un skill pe care trebuie să îl întreținem prin… comunicare. Părinții trebuie să asigure copiilor un mediu în care aceștia să interacționeze cu comunitatea și să învețe să vorbească pentru a obține lucruri și pentru a da comunității lucrurile de care aceasta are nevoie. Prezentatorul construiește pe acest skill de bază, comunicând cu audiența ca și cum ar fi din același „trib” cu el. Și-i familiarizează, intră în lumea lor și sfârșește prin a-i aduce în lumea lui.

Cititul. Chestia aia cu lectura obligatorie pe care elevii o urăsc este un pilon foarte important în arta prezentării. Doar citind înveți despre puterea metaforelor, a comparațiilor, a epitetelor. Doar citind înveți expresii și citate pe care apoi le poți relua cu impact. Am să dau ca exemplu introducerea în Richard al III-lea de Shakespeare:

Now is the winter of our discontent
Made glorious summer by this son of York;
And all the clouds that low’r’d upon our house
In the deep bosom of the ocean buried.

Atât de mult simbolism se regăsește în aceste versuri ce pornesc una dintre cele mai geniale lucrări ale lui Shakespeare! Dar să vedem primele două fraze explicate:

 

Autorul și-a ales cu grijă un număr de 14 cuvinte pentru a picta un tablou, un context. În prezentări speaker-ul are un timp foarte limitat – 20-30 minute – la dispoziție pentru a duce audiența de la un punct A la un punct B. Pentru asta are nevoie să își aleagă cuvintele cu mare grijă. Pentru asta are nevoie de un vocabular de expresii. Vocabular care se poate obține doar din citit.

Scrisul și gramatica. Mi se pare că școala românească acordă cu mult prea puțină importanță scrisului, și anume scrisului independent de eseuri și compuneri. În toate testele importante eseul este critic deoarece demonstrează două lucruri: creativitate și cunoaștere. Mai demonstrează disciplină, control și planificare. Scrisul este un alt pilon de bază în presentation skills deoarece stă la baza story-telling-ului. La creionarea prin cuvinte a poveștii. Mulți părinți fac greșeala să nu insiste pe dezvoltarea acestui skill la copii zicând că odrasla lor este bună la fizică și matematică deci trebuie să aibă capabilități bune de deducție și memorare. Uriașă greșeala! Știți că de exemplu Peter Higgs, celebrul fizician, a avut lucrarea sa de descriere a mecanismului Higgs refuzată inițial de către cei de la Physics Letters? Oare cât de mult a contat storytelling-ul? Similar în matematică redactarea rezolvării unei probleme este critică în notarea sa corectă. Am avut colegi la olimpiadă ba chiar și la bacalaureat ce nu au luat nota dorită chiar dacă găsiseră rezolvarea problemei pentru că nu fuseseră coerenți în exprimare. Trebuie să fim coerenți și corecți gramatical când redactăm un eseu, o compunere, o lucrare, o cerere, o problemă, un mail. Cum putem găsi frazele care stau la baza poveștii dacă noi nu știm să scriem bine și nu avem experiență în așa ceva?

Retorica și dicția. Ok, asta este o chestiune mai de soft skills dar vă asigur că se învață încă din primii ani de școală. Mai precis la grădiniță, odată cu „Cățeluș cu părul creț”. Veți vedea că educatoarea ajută copiii să rostească „cățeluș cu părul creț” cu o anume intonație și dicție astfel încât versurile conduc cumva natural spre concluzia „și l-am prins cu rața-n gură”. Dacă pui un program de vorbit să rostească poezia vă asigur că omleta ieșită nu are niciun gust. Cu toate acestea părinții nu monitorizează absolut deloc ce poezii învață odraslele lor dar mai ales cum le reproduc. Profesori prăfuiți dau note de 10 unor elevi ce reproduc mecanic toate strofele din Luceafărul în loc să noteze și intonația ce ar demonstra cu adevărat o înțelegere și nu doar o memorare a versurilor. Retorica nu se învață deloc în școală din păcate ca și materie de sine stătătoare. Se învață la diversele cursuri de actorie (de aceea și mulți traineri de public speaking sunt actori sau oameni de televiziune – chestie care are și bune și rele). Însă dacă părinții au grijă ca odraslele lor odată ce învață citate și versuri să le rostească cu intonația care trebuie se vor asigura că aceștia au o șansă să țină o prezentare, un discurs, UN INTERVIU așa cum trebuie (interviul ESTE o prezentare).

Am scris acest articol pentru a ilustra faptul că pentru a deveni un bun prezentator un individ trebuie să aibă câteva noțiuni de bază. Voi ce citiți acest articol și aveți copii puteți să îi ajutați asigurându-vă că aceste noțiuni de bază sunt însușite. Odată ce vor crește vor trece prin cursuri, prin examene, prin certificări. Dar fără aceste noțiuni de bază niciun trainer nu poate modela de la zero.

Ucenicia fara ucenici

Mi se pare drăguț modul în care generația nouă dorește să fie bătrână și crede că s-a născut obosită. Este extrem de amuzant modul în care generația „nouă” (de fapt ultimele generații inclusiv a mea) își justifică drama existențială prin „nouă nu ni s-a dat”. Voi lua drept referință ultimul comentariu de la articolul meu, anume acesta. Să îl parcurgem:

Problema generatiei mele este ca generatia ta ne-a crescut, dar nu ne-a si educat, fiind prea ocupata sa ne ofere doar hrana si acoperis, fara sa ne insufle si niste valori morale mult necesare. Generatia ta a fost prea preocupata cu probleme de forma, fara a le mentiona macar pe cele de fond. Generatia ta l-a ales pe Iliescu ca presedinte dupa ‘revolutie’, generatia ta a permis ca sa apara coruptia la nivel de mafie organizata (imi amintesc de serialul Comisarul Catanni, asa vad la ora actuala ce se intampla), generatia ta a continuat sa dea putere bisericii in timp ce educatia zace in paragina, generatia ta a permis ca sistemul sanitar sa ajunga o mizerie, generatia ta ne-a impins sa mergem toti la facultate, uitand ca nu mai exista scoli profesionale si meseriasii buni sunt de mult la pensionare. Tot generatia ta a lasat sa avem jocuri de tip Caritas si a permis tupeistilor si nesimtitilor sa se imbogateasca prin specula

Dincolo de faptul că generația mea este cu câțiva ani mai mare decât generația individului, este și ea una născută gata obosită. Generația mea este și ea o generație tip „nouă să ni se dea” și „nouă ni se cuvine”. Așa cum spunea și individul, părinții și bunicii noștri au votat cu stoicism cu Iliescu, a lăsat mafia să apară și a întreținut-o etc etc etc. Da pupa-v-ar tata, dar câțiva mai mulți am ales să facem ALTCEVA.

Nu e vina generatiei mele ca ne-am nascut cu Facebook, ca ‘punem botul’ la orice manipulare de 2 lei, ca cerem sa ne dati ultimele telefoane, ca stam la mami si la tati acasa pana nu se mai poate si ca facem toate cretinitatile posibile. Poate ca in loc de berea aia dupa serviciu sau de ‘taci si du-te in camera ta, eu am ceva de vorbit cu maica-ta (aka ne certam ca disperatii din lipsa de bani)’, ajuta daca vorbeati cu noi, daca ne faceati sa intelegem unele lucruri si daca in loc de politica/fotbal/vreme stateati de vorba cu noi si ne transmiteati unele valori morale. Poate ca nu eram unde suntem acum, dar cert e ca nu suntem singurii vinovati pentru situatia actuala.

Aici însă nu pot să nu văd miorlăiala de tip român. Nouă nu ni s-a dat. De noi nu s-a avut grijă. Noi nu suntem vinovați pentru ceea ce ni se întâmplă. Well… nici nu faceți mare lucru. Fraieri ca mine din generația mea au ales să se documenteze, să învețe, să încerce să își depășească o condiție inițială. Să evolueze. Să aibă un țel în viață. Să își facă o familie, ceva. „Pe vremea mea” nu exista Google sau Bing, exista Lycos, Altavista și alte motoare de căutare unde nu găseai mai nimic. Săpai prin BBS-uri să cauți cărți în timp ce copchii astăzi caută ultimele manele ale lui Guță.

Când cei de douăzeci de ani astăzi se plâng că părinții nu vorbeau cu ei când erau mici îmi amintesc că atunci când eram eu mic în general nu se putea vorbi chiar la liber. Problema părinților era ce să pună pe masă copiilor pentru că nu se găsea nimic. Nu puteai să dai share pe Facebook că uite la Mega au salam expirat căci:

  1. Nu exista Facebook
  2. Nu exista salam
  3. Dacă ar fi existat Facebook și salam și ai fi făcut asta te-ar fi legat

Problema pe care o am eu cu acest comentariu nu este de natură factuală. Factual omul are dreptate: generațiile anterioare nu au făcut absolut nimic și au așteptat să primească. Însă din punct de vedere al concluziei omul caută explicația non-acțiunii aruncând vina asupra generațiilor anterioare. Și asta nu folosește la absolut nimic deoarece vor continua să bată pasul pe loc. Însă într-un mod mult mai patetic decât generațiile anterioare; ba chiar cu ei căci mulți o ard cu părinții în casă.

Să revenim la titlul blog post-ului însă. Marea problemă a generației tinere este că vrea să sară pași. Și îi sare și pică, se lovesc de fail după care pun mâna pe telefon și sună la mami și tati care rapid se capacitează căci „este criză”, în piața asta se reușește doar cu relații și cu combinații, și oamenii sunt orbi de nu văd talente ca ei.

Cum spune și Cătălin Teniță aici s-a umplut piața de cursuri, conferințe, seminarii, workshop-uri ținute de copii cu aproape zero experiență în execuție sau în proiecte. Măi și scot ăștia niște inepții din ei de îngheață benzina. Vin la tine mândri cu expresii învățate din cărți, din zecile de nelepeuri la care și-au pierdut vremea și încearcă să impresioneze agramați articulând metafore prost înțelese.

Și revin și vă rog din suflet: aveți răbdare. Învățați. Puneți în aplicare ceea ce învățați. Greșiți. Dați-vă cu capul de pereți. Picați. Ridicați-vă de jos. Urcați din nou. Dar învățați. Măi și când simțiți că vă dau cunoștințele afară din casă începeți să predicați și voi DIN EXPERIENȚĂ. O fătucă încerca să argumenteze acolo că nu experiența contează, dimpotrivă, experiența poate fi o chestie dezavantajoasă:

Eu n-as avea incredere in cineva care are o afacere de 10 de ani sa imi povesteasca cum a inceput. Ce mai stie el despre fricile de la inceput, ce l-a oprit, ce l-a ajutat, cum s-a descurcat pas cu pas. […] Eu ii respect pe trainerii/coachii tineri si cred ca experienta lor in organizare de cursuri este egala cu a altora in alte domenii. Este o alta vocatie si e pacat ca unii sunt asa negativi in privinta ei

Sincer? Îmi amintesc pas cu pas fiecare mizerie prin care am trecut. Fiecare dificultate. Primele prezentări, emoția de a vorbi în public, greșelile, unde m-am dat cu capul, tâmpeniile din care am învățat etc. Seria aceasta despre presentation skills a fost scris din pură experiență cu argumente PROPRII. Este din experiența mea din aproximativ 800 prezentări. Dar ce știu eu, nu sunt coach/trainer.

Păcat că acești copii sar pași, uneori au noroc și cred că ceea ce li se întâmplă li se datorează experienței și fac overshooting. După care pică de sus și nu mai sunt în stare să se ridice, și nu vor înțelege ce li s-a întâmplat.

Sfatul meu: bucurați-vă de acești ani și folosiți-i pentru a învăța. Altfel de respect generezi când poți vorbi din proprie experiență. Vorbim de respect la audiențele care contează și care iau decizii…

Cum faci un business predictibil in Romania

Răspunsul pe scurt este că nu poți. Nu poți să prezici nimic. Nu poți să prezici cine va fi peste o lună la guvernare, nu poți să prezici ce legi se vor schimba, ce OUG-uri vor mai apărea, lucrezi cam în întuneric. Nicio lege nouă, nicio taxă nouă, nicio inițiativă nouă nu este dezbătută – totul se face cu ușile închise în Parlament și la Guvern. Și nu poți să prezici nimic pentru că efectele oricărei inițiative se duc cu mult peste estimările celor care au pornit valurile.

De ce pleacă investitorii? Pentru că investitorii vor stabilitate cât de cât. Investitorii știu că suntem emerging market, cu bune și cu rele. Cu bune că poți specula oportunități, cu rele că poți pierde tot din motive care nu neapărat depind de tine.

Cum poți să faci un business plan coerent, pe un an (nici nu mai vorbim de business plan-uri de trei ani) când Guvernul nu știe dacă din Aprilie crește acciza la benzină sau nu? Pentru că în momentul în care schimbi radical prețul la un commodity se schimbă prețurile cam la tot ce vezi în FMCG și servicii. Serios, cum redactezi acel plan la detaliul dorit de analiștii financiari.

Cum te poți duce cu o propunere de investiție la un board când prima întrebare a board-ului va fi „care sunt riscurile” și tu nu le poți cuantifica? Că zici ok, atât din accizele care se zvonesc că apar, atât din inflație, atât din A, B, C… și peste o săptămână să zicem zboară PNL din guvern și pică impozitul unic în următoarea săptămână? Serios, cum?

În ultimul an din toate tâmpeniile făcute de actuala administrație cea mai gravă mi se pare lipsa de predictibilitate. Ai peste 70% în Parlament și tu nu știi ce legi vei avea peste două, trei, șase luni. România este condusă de o șleahtă de indivizi care nici măcar nu sunt uniți de un țel comun clar. Da, să furi este un țel dar măcar să știi cum – ăștia nici nu știu cum! Să fii atât de prost încât nici să nu știi cum poți fura este o virtute.

Normal că investitorii pleacă, normal că investițiile nu mai vin. Știrea cu criticile experților UE referitoare la planul României de accesare a fondurile europene a trecut ca prin brânză prin canalele de știri îndesate cu divorțul celebru deja (măcar ăla era previzibil). Măi nene, dacă mie într-unul din review-urile lunare pe care le am referitoare la modul în care investim fondurile mi s-ar spune „planul este lipsit de viziune strategică, este vag și nu dovedește că eșecurile din trecut au fost învățate” aș muri de rușine. Și probabil aș fi zburat, alături de alții. Dar experții au spus așa:

Global, documentul demonstrează insuficientă orientare spre rezultat. Rezultatele propuse sunt descrise într-o manieră prea vagă, nu sunt suficient de concrete şi ar trebui reconsiderate, împreună cu obiectivele propuse. Realizările aşteptate trebuie să fie mai concrete, stabilind legături mai bune între zonele de finanţare identificate şi rezultatele aşteptate

Să vă traduc: planul este scris la vrăjeală. Au scris ăștia sute de pagini de mizerii fără să zică nimic. Nu tu previziuni, nu tu cifre, nu legături între investiții și cifre, nu tu tactici. Vrăjeală nene. Bine, nu mă îndoiesc că cei care au lucrat la plan erau niște studenți/copii de la tineret de la partid. Clasic așa se face, se dă de muncă la pitici, că ăștia bătrânii „au treabă”.

Cum dracu să nu îți plece investitorii când văd atâta nepăsare din partea autorităților, încât inclusiv la pitch-urile pentru fonduri să vină cu documente scrise la vrăjeală. Ce bani vrei să îți dea ăștia când tu nici măcar nu știi să articulezi o minimă viziune?