Techsylvania 2015

early-bird-v1Am pus pe Facebook o poză din 2003, la scurt timp după ce m-am angajat la Microsoft, poză ce a făcut „furori” și a generat multe comentarii. Mă rog, timpul trece, lumea îmbătrânește. Dar mă gândeam la modul în care am ajuns să lucrez la corporație la o vârstă fragedă (nu aveam încă 23 ani).

În 2002 am avut norocul ca împreună cu doi prieteni – Cristi și Ovidiu – să facem o soluție inovativă: WSSEgate, o interfață ce permitea criptarea traficului de la orice serviciu web folosind un smartcard eGate (inclusiv criptarea se făcea de către smartcard, printr-un microchip puternic). Proiectul nostru a fost remarcat de compania SchlumbergerSema (fie-i țărâna ușoară) și de Sun Microsystems (fie-i țărâna ușoară), concurentul de atunci al Microsoft. Am fost invitați să îl prezentăm la Paris în cadrul unui concurs și a unei conferințe, precum și la Aix-en-Provence, la fabrica ST Microelectronics.

Și uite așa am ajuns practic să ne facem vizibili și am găsit toți trei job-uri în corporații în România, Franța și US. A fost un turning point pentru toți trei. Și totuși nu putem să nu ne întrebăm ce ar fi ieșit dacă am fi continuat să dezvoltăm soluția noastră… Este cu dus și întors pentru că la scurt timp și SchlumbergerSema a fost reorganizată, vândută și reintegrată, Sun a dispărut și ea prin preluare, și probabil nu am fi ajuns niciunde continuând cu ei, și totuși rămâne întrebarea legată de aventură…

În ziua de astăzi însă este cu mult mai ușor să te apuci de antreprenoriat. Ai mult mai multe resurse (pe atunci pentru a scrie bucăți de cod aveai nevoie să sapi prin documentații „ascunse” pe diverse servere, nu aveai motoare de căutare eficiente), ai conferințe, ai fonduri de investiții și angeli care așteaptă oameni cu inițiativă, cu energie, oameni serioși, de încredere. Practic dacă ai cu ce ai și cum.

De aceea conferințe precum Techsylvania sunt critice pentru cei care se gândesc la antreprenoriat și la aplicații inovative. Vrei să faci succes? Ai nevoie de network, ai nevoie de cunoștințe care te pot ajuta cu resurse și pe care îi poți ajuta la rândul tău.

Conferința debutează cu un hackathon de 24 de ore în perioada 6-7 Iunie pentru 130 de programatori pasionați care vor crea aplicații pentru wearables și internet of things. Dispozitivele vor fi puse la dispoziția participanților prin intermediul partenerilor evenimentului. La finalul celor 24 de ore de programare, în urma unei sesiuni de prezentări, vor fi validate 3 echipe câștigatoare, care vor primi premii ce constau în dispozitive și invitații de a își prezenta produsul la acceleratoare de startup-uri.

Fac o paranteză pentru a vă spune cum am finalizat noi, cei trei, acum 13 ani aplicația de demo la SchlumbergerSema… Practic în noaptea de dinaintea conferinței nu mergea nimic. Așa că programam pe rând – mai scriam proceduri, analizam cod, făceam debugging, adormeam și intra următorul. Cumva pe la 5 dimineața totul mergea și am făcut slide-urile. Nici nu mai știu câte cafele am dat pe gât însă la 22 ani poți să faci haiducii de astea.

Revenind, a doua parte a evenimentului este conferința în sine ce va avea loc în perioada 8-9 Iunie cu break-out sessions pe cod (cele mai noi soluții și teme tehnice), produs (managementul produsului, marketing) și finanțare (modalități de finanțare și tipuri de investiții). Organizatorii se așteaptă la peste 600 participanți și la speakeri cunoscuți în zona de coding și antreprenoriat – Florin Talpeș, Andrei Duncă, Jambu Palanniapan de la Uber, Frank Meehan de la Spark Global Ventures, Charmaine Li de la Tech.eu.

Conferința este pe bani, și este un lucru bun – investind bani într-un bilet la conferință investești practic în viitorul tău, în relații. Organizatorii mi-au dat și un cod de discount de 20% – GalosRo. Folosiți-l și participați la conferință! Ne vedem în piață…

Ucenicia fara ucenici

Mi se pare drăguț modul în care generația nouă dorește să fie bătrână și crede că s-a născut obosită. Este extrem de amuzant modul în care generația „nouă” (de fapt ultimele generații inclusiv a mea) își justifică drama existențială prin „nouă nu ni s-a dat”. Voi lua drept referință ultimul comentariu de la articolul meu, anume acesta. Să îl parcurgem:

Problema generatiei mele este ca generatia ta ne-a crescut, dar nu ne-a si educat, fiind prea ocupata sa ne ofere doar hrana si acoperis, fara sa ne insufle si niste valori morale mult necesare. Generatia ta a fost prea preocupata cu probleme de forma, fara a le mentiona macar pe cele de fond. Generatia ta l-a ales pe Iliescu ca presedinte dupa ‘revolutie’, generatia ta a permis ca sa apara coruptia la nivel de mafie organizata (imi amintesc de serialul Comisarul Catanni, asa vad la ora actuala ce se intampla), generatia ta a continuat sa dea putere bisericii in timp ce educatia zace in paragina, generatia ta a permis ca sistemul sanitar sa ajunga o mizerie, generatia ta ne-a impins sa mergem toti la facultate, uitand ca nu mai exista scoli profesionale si meseriasii buni sunt de mult la pensionare. Tot generatia ta a lasat sa avem jocuri de tip Caritas si a permis tupeistilor si nesimtitilor sa se imbogateasca prin specula

Dincolo de faptul că generația mea este cu câțiva ani mai mare decât generația individului, este și ea una născută gata obosită. Generația mea este și ea o generație tip „nouă să ni se dea” și „nouă ni se cuvine”. Așa cum spunea și individul, părinții și bunicii noștri au votat cu stoicism cu Iliescu, a lăsat mafia să apară și a întreținut-o etc etc etc. Da pupa-v-ar tata, dar câțiva mai mulți am ales să facem ALTCEVA.

Nu e vina generatiei mele ca ne-am nascut cu Facebook, ca ‘punem botul’ la orice manipulare de 2 lei, ca cerem sa ne dati ultimele telefoane, ca stam la mami si la tati acasa pana nu se mai poate si ca facem toate cretinitatile posibile. Poate ca in loc de berea aia dupa serviciu sau de ‘taci si du-te in camera ta, eu am ceva de vorbit cu maica-ta (aka ne certam ca disperatii din lipsa de bani)’, ajuta daca vorbeati cu noi, daca ne faceati sa intelegem unele lucruri si daca in loc de politica/fotbal/vreme stateati de vorba cu noi si ne transmiteati unele valori morale. Poate ca nu eram unde suntem acum, dar cert e ca nu suntem singurii vinovati pentru situatia actuala.

Aici însă nu pot să nu văd miorlăiala de tip român. Nouă nu ni s-a dat. De noi nu s-a avut grijă. Noi nu suntem vinovați pentru ceea ce ni se întâmplă. Well… nici nu faceți mare lucru. Fraieri ca mine din generația mea au ales să se documenteze, să învețe, să încerce să își depășească o condiție inițială. Să evolueze. Să aibă un țel în viață. Să își facă o familie, ceva. „Pe vremea mea” nu exista Google sau Bing, exista Lycos, Altavista și alte motoare de căutare unde nu găseai mai nimic. Săpai prin BBS-uri să cauți cărți în timp ce copchii astăzi caută ultimele manele ale lui Guță.

Când cei de douăzeci de ani astăzi se plâng că părinții nu vorbeau cu ei când erau mici îmi amintesc că atunci când eram eu mic în general nu se putea vorbi chiar la liber. Problema părinților era ce să pună pe masă copiilor pentru că nu se găsea nimic. Nu puteai să dai share pe Facebook că uite la Mega au salam expirat căci:

  1. Nu exista Facebook
  2. Nu exista salam
  3. Dacă ar fi existat Facebook și salam și ai fi făcut asta te-ar fi legat

Problema pe care o am eu cu acest comentariu nu este de natură factuală. Factual omul are dreptate: generațiile anterioare nu au făcut absolut nimic și au așteptat să primească. Însă din punct de vedere al concluziei omul caută explicația non-acțiunii aruncând vina asupra generațiilor anterioare. Și asta nu folosește la absolut nimic deoarece vor continua să bată pasul pe loc. Însă într-un mod mult mai patetic decât generațiile anterioare; ba chiar cu ei căci mulți o ard cu părinții în casă.

Să revenim la titlul blog post-ului însă. Marea problemă a generației tinere este că vrea să sară pași. Și îi sare și pică, se lovesc de fail după care pun mâna pe telefon și sună la mami și tati care rapid se capacitează căci „este criză”, în piața asta se reușește doar cu relații și cu combinații, și oamenii sunt orbi de nu văd talente ca ei.

Cum spune și Cătălin Teniță aici s-a umplut piața de cursuri, conferințe, seminarii, workshop-uri ținute de copii cu aproape zero experiență în execuție sau în proiecte. Măi și scot ăștia niște inepții din ei de îngheață benzina. Vin la tine mândri cu expresii învățate din cărți, din zecile de nelepeuri la care și-au pierdut vremea și încearcă să impresioneze agramați articulând metafore prost înțelese.

Și revin și vă rog din suflet: aveți răbdare. Învățați. Puneți în aplicare ceea ce învățați. Greșiți. Dați-vă cu capul de pereți. Picați. Ridicați-vă de jos. Urcați din nou. Dar învățați. Măi și când simțiți că vă dau cunoștințele afară din casă începeți să predicați și voi DIN EXPERIENȚĂ. O fătucă încerca să argumenteze acolo că nu experiența contează, dimpotrivă, experiența poate fi o chestie dezavantajoasă:

Eu n-as avea incredere in cineva care are o afacere de 10 de ani sa imi povesteasca cum a inceput. Ce mai stie el despre fricile de la inceput, ce l-a oprit, ce l-a ajutat, cum s-a descurcat pas cu pas. […] Eu ii respect pe trainerii/coachii tineri si cred ca experienta lor in organizare de cursuri este egala cu a altora in alte domenii. Este o alta vocatie si e pacat ca unii sunt asa negativi in privinta ei

Sincer? Îmi amintesc pas cu pas fiecare mizerie prin care am trecut. Fiecare dificultate. Primele prezentări, emoția de a vorbi în public, greșelile, unde m-am dat cu capul, tâmpeniile din care am învățat etc. Seria aceasta despre presentation skills a fost scris din pură experiență cu argumente PROPRII. Este din experiența mea din aproximativ 800 prezentări. Dar ce știu eu, nu sunt coach/trainer.

Păcat că acești copii sar pași, uneori au noroc și cred că ceea ce li se întâmplă li se datorează experienței și fac overshooting. După care pică de sus și nu mai sunt în stare să se ridice, și nu vor înțelege ce li s-a întâmplat.

Sfatul meu: bucurați-vă de acești ani și folosiți-i pentru a învăța. Altfel de respect generezi când poți vorbi din proprie experiență. Vorbim de respect la audiențele care contează și care iau decizii…

Age of love, age of wisdom

Mătușa mea a fost o femeie singură până la 60 și ceva de ani. Nu și-a găsit marea iubire – niciun bărbat nu îi semăna tatălui său, un om de un caracter deosebit. Asta și faptul că a trăit cu părinții ei până au murit nu a ajutat-o nici măcar să își caute cu adevărat dragostea. Mătușa mea pentru mine a fost o enigmă totală – prefera să își petreacă timpul cu părinții, cu prietenii, cu prietenele decât să facă vreo încercare timidă să-și găsească pe cineva cu adevărat.

Asta până la 60 și ceva de ani, când l-a întâlnit PE EL. Dragoste fulminantă, urmată rapid de o nuntă. O poveste superbă de dragoste. La un an de la nuntă însă mătușa mea a făcut un accident cerebral vascular și a murit. Dragostea ei fulminantă a fost mai profundă și mai intensă decât 90% din relațiile de pe glob însă nu s-a putut bucura de ea decât un an. Și despre acel an vreau să vorbesc, despre acele luni, despre acele zile, ore, clipe.

Trăim acești ani pe repede înainte și pe superficialitate. Domnia cantității este mai atroce și mai dură ca oricând. Vrei o relație? Nimic mai simplu: intri pe Facebook, creezi un profil, pui niște poze, dai niște citate din Paler și din raduef și ceva cu siguranță pică. N-ai răbdare? Nicio problemă, instalezi Tinder și vezi cine este disponibil prin zonă. Nu te mai chinui să faci curte, să cumperi flori („du-te și cumpără-ți fă niște flori că-ți dau eu bani”), să te plimbi cu ea prin oraș, să faceți chestii împreună. Este simplu: ieși în oraș în Centrul Vechi la un pahar, continui în club, te duci la after după care treaba este aranjată. Două-trei selfie-uri, douăzeci-trezeci de hashtag-uri unul mai cretin ca altul și relația este pe roate. Până la prima groapă când toată mașinăria se rupe în bucăți…

Trăim acești ani zicând că trebuie să încercăm cât mai mult pentru a găsi combinația perfectă. Și se combină puștii ăștia mai ceva ca bilele la loto. Să fie nene cât mai multe relații în catastif ca să ai experiență. Ce uită puștimea asta este că fiecare „experiență” lasă câte o cicatrice în suflet. Unele cicatrici sunt mai mari, altele mai mici, unele se vindecă mai repede altele nu se vindecă niciodată dar toate se adaugă la bagajul emoțional cu care îți începi următoarea „experiență”. Și fiecare „experiență” devine mai nasoală, mai frustrantă, băieții sunt tot mai dobitoci și mai porci, fetele sunt tot mai curve, tot mai isterice, tot mai plate. Și puștii se sictiresc – undeva la 27-28 ani se instalează un sictir complet pe ei – nu mai vor relații, nu prea mai vor nici măcar sex (între noi fie vorba în ziua de astăzi este atât de ușor să faci sex încât nici nu mai merită efortul).

Internetul a prostit, TV-ul a prostit și el cu filmele alea ideale cu câte o spălătoreasă care devine prințesă iubită peste noapte. Relații perfecte scoase din cărți care devin șabloane în mințile goale ale tinerilor, șabloane care sunt apoi suprapuse peste relațiile lor dând bineînțeles cu virgulă. Plus că dacă „strici” o relație este ușor să „construiești” alta (măcar pe hârtie arată ușor) – Facebook, Tinder, Paler, raduef, selfies, hashtag.

Și revin la mătușa mea… după ce mama ei a murit a trăit singură încă 10 ani. Niciunul dintre bărbații pe care i-a întâlnit nu era el și nu a început nimic cu niciunul. După tiparele din ziua de astăzi ar fi încadrată la categoria „babă proastă”, doar că nu era nici babă nici proastă. Dragostea ei față de bărbatul vieții ei a fost scurtă și intensă. Un foc al pasiunii care a ars intens și care a lăsat un bărbat devastat de durere. Un an a fost pentru ea cât este pentru unii o viață.

Crowdsourcing political programs

Acum câțiva ani un bun prieten de-al meu devenit om politic îmi spunea că este nevoie de tineri ca mine sau ca voi cei care citiți aceste rânduri în politică. Este nevoie de implicarea noastră activă în mocirla politicii, în haznaua partidelor pentru a mișca țara înainte. Este nevoie de o generație tânără de politicieni de sacrificiu (și subliniez termenul de sacrificiu) pentru a mișca țara înainte. I-am răspuns că aș intra în politică poate chiar în partidul în care el activează însă am condiționat venirea mea de plecarea altora. Sau de retragerea lor din poziții de conducere. Precum vă dați seama dezideratul meu era oarecum utopic și optimist, nimeni nu pleacă din astfel de posturi decât legat cu cătușe și dus cu duba. Și DNA-ul mai are de lucru până să îi adune pe toți…

Însă este nevoie de o generație de politicieni tineri de sacrificiu. Zic de sacrificiu pentru că se vor lupta head-to-head cu berbeci retardați, cu șpăgari încă nedibuiți, cu dinozauri ce nu se mișcă din posturile „de conducere”. Și este o bătălie din care vor ieși șifonați, cu sănătatea distrusă, fără bani și fără prea multe realizări – probabil că numele lor nu va fi menționat niciodată în cărțile de istorie. Dar cineva trebuie să o facă.

Am cunoscut mulți tineri care au intrat în malaxorul politicii și al sectorului public și care au preferat să se reîntoarcă în privat. Pentru simplul motiv că li s-a făcut greață și s-au săturat ca munca lor să nu aibă niciun efect și măsurile lor să nu aibă nicio susținere. Marea majoritate au dat bir cu fugiții și nu pot fi condamnați pentru asta. Câțiva însă au rămas pe metereze și luptă. Este nevoie de mai mulți dintre noi care să fie pe metereze în partide. Și nu vorbesc de copchii ăia de politicieni cărora de mici li se inoculează cum trebuie să fure, cum trebuie să facă scheme complexe pentru a asigura un bun circuit al banilor greu detectabil de către autorități. Vorbesc de proști de ăștia care preferă să doarmă noaptea bine știind că au făcut „the right thing”.

Dar de unde se poate începe? Propun să începem prin a crowdsource-a un program politic. Ca un exemplu – ce ați dori ca un primar să aibă în programul său politic? Ce măsuri ați dori să ia? Gândul mi-a venit citind pe Mediafax cât de potente sunt autoritățile în lupta cu parcagii când soluția este atât de simplă: plata prin SMS a parcării. Funcționează la Oradea, la Timișoara, la Cluj, la Brașov etc. De ce să nu funcționeze și la București?

Iată ce propun eu în programul primarului Bucureștiului (sau a cui va candida la această funcție), în ordine aleatoare:

  • Introducerea sistemului de plată prin SMS a parcării în paralel cu angajarea de inspectori care să meargă pe teren să identifice mașinile ce nu au plătit parcarea.
  • Introducerea unui sistem de camere „Big Brother” ca în Londra pentru a putea monitoriza întreg orașul, reducând simțitor rata infracțiunilor și a încălcării codului rutier.
  • Colectarea datoriilor la impozite și amenzi prin intermediul Justiției.
  • Transparența bugetului anual al primăriilor, discuții publice bi-anuale referitor la proiectele derulate de Primăria Capitalei și de Primăriile Sectoarelor.
  • Introducerea unui sistem de „performance review” a tututor angajaților din Primării.
  • Eficientizarea traficului în oraș prin identificarea și realizarea unor ring-uri de circulație și a unor sensuri giratorii în punctele mari de trafic în oraș.
  • Dezvoltarea traficului pre-orășenesc prin intermediul unor investiții europene și a unui suport real pentru transportatori (scutiri de impozite locale etc).
  • Crearea unor rute de biciclete între București și principalele localități de lângă București, cât și către principalele atracții turistice din interiorul și din afara Capitalei.
  • Dezvoltarea unor rute de biciclete în București între principalele puncte ale orașului.
  • „Înverzirea” orașului prin re-amenajarea principalelor parcuri și prin dezvoltarea unor parcuri noi în zonele „industrializate” sau în zonele de birouri ale orașului (Pipera, Timpuri Noi etc).
  • Dezvoltarea prin investiții europene ale unor parcări-mamut la principalele puncte de intrare în București (Militari A1, Otopeni DN1, Theodor Pallady A2, Pipera A3 etc) care să permită celor care tranzitează Bucureștiul să își lase mașinile în parcări și să folosească mijloacele de transport în comun.
  • Activități pentru pensionarii bucureșteni prin colaborări cu ONG-uri din țară și din străinătate. De prea mult timp bătrânii își trăiesc zilele așteptând să moară fără ca nimeni să îi facă să înțeleagă cât de importanți sunt pentru viața orașului și pentru spiritul Bucureștiului.
  • Rezolvarea „problemei” câinilor vagabonzi prin colaborarea cu ONG-uri ce facilitează adopția maidanezilor în țară și în străinătate, soluție care a funcționat în orașe precum Oradea și Târgu Mureș.

Voi ce ați introduce pe un „wish-list” de program electoral? Eu promit că mă asigur că această listă va ajunge pe agenda oamenilor politici din cele mai importante partide din România.