De ce Clotilde Armand

imageDoamna Armand este candidat la Primăria Sectorului 1 în care locuiesc (și în care nu am buletin deci nu pot să votez). Nu contează din partea cărei formațiuni politice, precum v-ați dat seama nu mai contează formațiunea politică ci grupul de interese din spate și omul. În cazul de față am să vă dau 10 argumente pentru a o vota pe Clotilde Armand ca om și ca echipă. Zece, nu mai mult.

  1. CV-ul doamnei Armand este impresionant. Arată un focus pe carieră, pe implicare în proiecte multinaționale, în accesări de bugete private și publice. În prezent este GM la EGIS unde gestionează peste 200 ingineri. Practic doamna Armand este exact candidatul cu experiența necesară pentru a gestiona proiecte complexe, echipe dinamice și bugete din surse multiple.
  2. Echipa doamnei Armand este una completă și diversă. Completă deoarece sunt acoperite toate expertizele necesare gestionării unui Consiliu Local din punct de vedere al proiectelor pe care acesta ar trebui să le gireze. Diversă deoarece echipa conține tineri, vârstnici, manageri și voluntari, oameni din companii și din ONG-uri. Oameni care vor să se implice. Practic echipa este completă și diversă, cel puțin așa o văd eu.
  3. Doamna Armand nu vine cu avioane. Viziunea sa nu este una utopică cu autostrăzi suspendate, telegondole și mizerii de astea. De fapt așa și începe declarația sa: „Nu e nevoie in Sectorul 1 de autostrăzi urbane, telegondole, sau să mutam sediul primăriei. Eu vreau doar să administrez sectorul in mod profesionist pentru că Bucureștiul este un oraș care, cu un pic de voință politică, poate deveni una dintre capitalele cele mai agreabile din Europa, cu o calitate a vieții foarte bună, de exemplu mai bună chiar decât a Parisului”
  4. Lista proiectelor sale nu se întinde pe zece pagini. Sunt proiecte pe fix trei direcții – urbanism, transport, mediu, fiecare cu proiectele sale. La zona de urbanism de exemplu vorbim de consolidarea clădirilor cu risc seismic, de regenerarea urbană a cartierelor, de racordarea la utilități a zonelor din sectorul 1 (nu aveți idee în celebrul sector 1 cum pot să trăiască unii, în bordeie pe străzi pe care nu poți intra cu mașina; lângă cartiere de vile și condominii de blocuri) cât și de situații concrete cum ar fi sistematizarea circulației în zona Podului Constanța (care este dezastruoasă). Repet, nu avioane ci chestii concrete.
  5. Vine cu soluții concrete pentru problema traficului auto. Piste pentru biciclete cu trasee definite clar, amenajarea stațiilor pentru transportul în comun dar și îmbunătățirea traficului pietonal (trotuarele sunt dezastruoase, deseori nu există trotuare). Am mers de câteva ori de la birou acasă pe jos, vreo 6 km. Ar fi trebuit să fie simplu, nu? Am ocolit haite de câini, peșteri în asfalt, am făcut slalom printre mașini deoarece lipseau trotuare etc. Vreau să pot să mă plimb prin Sectorul 1 pe străzi cu trotuare așa cum este normal într-o capitală europeană.
  6. Unul dintre proiectele „sexy” este Litoralul București. În Paris s-a făcut ceva similar, Paris Plages, o inițiativă foarte de succes în care locuitorii Parisului vara „primesc” o plajă amenajată artificial cu nisip, baruri, șezlonguri etc. Nu este ceva costisitor, nu este ceva SF, este ceva ce se poate face. Găsiți AICI detalii referitoare la proiect (și o „istorie” a ideii, practic de prin 1923 se discută despre așa ceva ba chiar s-a și făcut). Repet, nu este ceva SF, ceva dificil.
  7. Se discută la concret în lista de proiecte despre susținerea mediului de business în Sectorul 1. Mediul de business este cel care susține bugetul Primăriei de sector prin plata taxelor și a impozitelor deci trebuie și el la rândul lui susținut ca profiturile să crească și implicit veniturile Primăriei să crească. Greu de înțeles pentru comuniști însă banii vin de undeva. La concret se vorbește de start-up-uri, de educație antreprenorială, de programe de mentorat. De ce? Pentru ca cei născuți în Sectorul 1 să rămână în sectorul 1 și să își poată dezvolta o afacere în sectorul 1.
  8. Printre priorități se regăsește dezvoltarea și creșterea piețelor agro-alimentare. Nu închiderea supermarket-urilor în weekend va salva piețele ci îmbunătățirea lor, eliminarea mafiei piețelor și „curățirea” lor – de infractori, de țepari, de produse expirate și de produse aduse din supermarket-uri. Veți regăsi în program idei precum susținerea festivalurilor de „slow-food”, dezvoltarea de piețe volante, politici de gestiune a deșeurilor.
  9. Doamna Armand și echipa sa susțin dezvoltarea grădinițelor în Sectorul 1. Există ca și în restul sectoarelor o criză de grădinițe cât și o problemă a siguranței și a calității lor. Printre soluții vorbim de parteneriate publice-private pentru crearea de grădinițe (adică nu doar bani de la Primărie pentru țepari), administrarea de programe de către primărie și nu de firmele private, crearea programelor sectoriale de „after school” etc.
  10. Doamna Clotilde Armand este o româncă ce nu este născută și crescută în România. Doamna Armand vine cu o altă mentalitate, cu alte valori sedimentate adânc în ADN-ul său. Am încercat până acum cu primari PNL, PSD, USL etc. Nu a mers – toți au ciordit. A sosit momentul să încercăm cu un manager. Sper ca electoratul Sectorului 1 să aibă maturitatea necesară pentru a vota pentru viitorul său.

Cu cat dai cepemeu boss

imagePrin Septembrie 2015 scriam acest articol despre mizeria din media buying în particular și din advertising în general. Văd că situația nu s-a schimbat cu foarte mult. Practic vorbim despre aceleași golăneli de neam prost prin care costul de CPC și CPM este urcat artificial de către planner ce speră ca clientul să fie prost să nu se uite la aceste „detalii” ci doar la comisionul care în comparație cu alte agenții este mai mic (afacere de afacere). Singura problemă este că această schemă se numește înșelăciune – tu practic păcălești clientul și chestia asta duce direct în penal. Adică faptul că tu planner prost care pregătești „combinația” speri să „ciupești” vreo 1.000-2.000 EUR printr-o „schemă” de asta te poate trimite olecuță la meditație la țuhaus alături de infractori serioși, gen criminali, violatori, tâlhari și etc devenind astfel vedeta țuhausului. Dar ei merg în continuare pe abordarea „mie nu mi se poate întâmpla”. E ok, se duc la biserică, dau o acatistă, sfințesc media planul și fie ce-o fi.

Mizeria asta însă se extinde la nivelul întregii industrii de advertising. Mediaplanuri făcute la oha, ratecard-uri ce conțin discount-uri „secrete” necascadate clientului, parandărături, distracția continuă. Să nu uităm că tocmai era să vedem o campanie de publicitate politică la televizor plătită cash. Numai proștii cred că asta ar fi fost prima campanie de publicitate politică plătită cash integral. Vă dați seama ce mizerabilă a ajuns industria asta? Și acesta este doar vârful, ce s-a aflat public. Alte chestii publice? Vă mai amintiți când Consiliul Concurenței a amendat câteva companii importante de media din România pentru că s-au organizat într-un cartel? Procesele încă sunt pe rol, multe deja au recursuri (primele decizii sunt de respingere a contestațiilor).

Asta nu împiedică actorii din industria de advertising să se strângă la conferințe să vorbească despre storytelling uitând să vorbească despre story – bineînțeles, story-ul este o chestie minoră în storytelling, contează ca brand-ul să comunice cu consumatorul căci „consumatorul scrie brief-ul” (citat din conferință). De fapt citatul integral de aici este așa:

Storytelling-ul nu este o notiune savanta, lansata in 2015 sau 2016. El s-a afirmat plenar acum, pentru ca a ajuns la maturitate si este un instrument al consumatorului, ce scrie briefuri pentru branduri

Și stau junior marketeri și bloggeri și alții și înghit chestiile astea molfăind din sărățica dată în coffee break alături de cafeluța din termos. Și le vor rosti mai târziu și ei în conferințe cu alte cuvinte și mai „înalte”. Și se vor gândi atent la înțelesul lor în timp ce modifică discount-ul în media plan de la 85% la 65%.

Și că tot vorbim de bloggeri versus brands. Are AICI Hoinaru un articol ce astăzi a provocat vâlvă pe internet, conform căruia bloggerițele de nișă nu produc nimic valoros. Parte a acelui articol se pare că o duduie a dat următoarea înțelepciune din adâncul ființei sale:

au fost cazuri în care am dublat fee-ul pentru un client când am auzit câți bani face pe spatele meu.

Este vreo diferență față de mizeria făcută de agenții? Nu, absolut niciuna. Dar chiar absolut niciuna. Și credeți-mă, porcăria asta nu se vede doar la bloggerii de fashion.

Așa cum spune Doru, aici vorbim de o problemă majoră de etică. Degeaba ai ca agenție principii de etică și standarde de conduită profesională când faci astfel de mizerii în piață CE SE AFLĂ. Deoarece românii vorbesc între ei (se dau în gât între ei) și oricum se află. Cu tot cu dovezi, chiar dacă ele au fost șterse (și „din greșeală” au rămas pe un calculator al vreunui adormit). Ceea ce nu se înțelege în pandemia corupției care ține România în ghearele sale este că dacă nu încetăm cu mizeriile astea întreaga industrie se duce în cap.

Ce aș fi dorit să aud la o conferință gen FIBRA ar fi fost o sesiune legată de „standarde de conduită profesională în industria de digital în România”. La care să se spună explicit „nu mai umfla CPC-ul și CPM-ul că te vede Iehova și mâine știe toată piața”. Să existe transparență completă în relația dintre agenție și client pe toate detaliile.

Și nu, nu sunt un visător. Sunt un realist. Ce toți gândacii ăștia interesați doar de banul de astăzi nu înțeleg este faptul că odată cu apariția inteligenței artificiale toate mizeriile vor fi scoase la iveală. TOATE oameni buni. Sistemele de inteligență artificială pot la ora actuală să facă drill-down pe cuburi de date identificând trenduri și situații ce ies din normal. Practic identificând „excepțiile” de la regulă, aka posibile infracțiuni. Gândiți-vă la un AI ce sapă în toate facturile dintre agenții și clienți, în toate anexele și în toate fișierele auditate cu rezultate. Cam câte minute îi ia să identifice cine/cât a tirat.

Așa că băgați mare – vine și momentul plății facturilor.

Sa nu uiti, Darie

Fraza aceasta este singura pe care mi-o amintesc din romanul „Desculț” al lui Zaharia Stancu – lectură obligatorie pe vremea Împușcatului. Un roman ce motiva cumva existența comunismului și ura de clasă. O tâmpenie lacrimogenă despre asuprire, nedreptate etc, un fel de telenovelă cu iz proletcultist ce a fost apreciată (și este în continuare) de comuniștii și socialiștii din întreaga lume. Drept urmare, singura chestie rămasă din acel roman a fost această frază – „să nu uiți, Darie”.

Pentru că eu nu uit. Nu uit acele momente când copil fiind, am fost descalificat de la a-l întâmpina pe Tovarășul și pe Tovarășa la vizita de lucru (toate vizitele erau „de lucru”) pentru că am zburat cu capul înainte printr-un om de zăpadă făcut din hârtie de aia de împachetat. Mi s-a părut atunci rușinea supremă – cum să nu fiu în primul rând al limbiștilor Tovarășului? Pentru că așa ne creșteau ai noștri până puteam ajunge la o vârstă a discernământului – să nu cumva să ne scăpăm pe la școală cu vreo „chestie” că întreg mecanismul Securității se punea în mișcare.

Nu voi uita cum colegii mei de clasă (eram clasa a treia) se puneau în genunchi în fața unui retroproiector de dispozitive și când se ajungea la poze cu cei doi începeau să arunce cu flori către imaginile proiectate. Jur! Aruncau cu flori spre imaginile proiectate. Astăzi mulți dintre ei au copii cărora probabil niciodată nu le vor povesti despre cum stăteau ei în genunchi în fața pozei Tătucului și aruncau cu flori. Eu voi povesti așa cum vă povestesc vouă că îi priveam cu invidie că eu nu stăteam în genunchi. Fusesem învățat la școală că Tovarășul este cel care ne asigură viața și toate cele necesare (mai puțin banane, portocale, Pepsi, carne, pâine, lapte etc ce nu se găseau). Și era tragedie dacă mă prindeam că ai mei ascultau Europa Liberă (țin minte și acum cum se auzea bruiat totul).

Da, sunt sigur că părinții voștri au fost dizidenți și că s-au luptat cu sistemul și că v-au aruncat în lupta anticomunistă de la 5 ani. Noi, restul, așa am fost. Și pentru noi, copii în 89, Revoluția a venit ca un șoc. Era logic să fii crescut cu dragostea pentru Tovarăș căci dacă dădeai o gherlă la școală ai tăi se puteau trezi a doua zi muncind în Bărăgan sau la Canal. Așa, scurt și simplu.

Nu pot să uit frica… frica că suntem ascultați, desfacerea telefonului, a prizelor, frica să nu se audă ce nu trebuie să se audă. Frică, frică, frică… Odată la școală am fost întrebat ce vreau să fiu și eu am zis Secretar General Județean al Partidului. A înlemnit învățătoarea și i-a chemat pe ai mei. De fapt eu vroiam doar Renault 18-le pe care Secretarul îl conducea (era singura mașină non Dacia/ Skoda /Wartburg /Trabant /Lada/ Moskwitch). Eram copil…

De ce scriu această postare… Citeam acest superb articol al lui Alex Tocilescu despre cum Securitatea l-a spionat pe tatăl său, celebrul regizor Alexandru Tocilescu. Citiți cum l-au turnat prieteni, colegi, camarazi… Și din nou, după atâția ani, când citesc astfel de articole mi se întoarce stomacul pe dos. Îmi este o greață totală, îmi vine să vomit și de obicei mi se strică toată ziua… pentru că acești oameni continuă să existe în timp ce lumea începe să uite de ei.

Ai mei nu au vrut să își consulte dosarele la Securitate. Și-au dat seama că nu vor să afle ce prieteni i-au turnat și când. Probabil și-au dat seama că ar cam rămâne… hmm… singuri? Eu voi dori să consult aceste dosare la un moment dat, vreau să știu cine i-a turnat și când. Așa, ca să arăt copiilor mei ce înseamnă prietenii la nevoie.

Asta a făcut comunismul și Securitatea și de aceea îmi este atât de greață de ei și nu îi voi uita. Pentru că au distrus familii, prietenii, o cultură, un mediu, o populație, un popor. Brambureala de astăzi este efectul Securității și a culturii sale de genocid intelectual și moral. Dispariția valorilor morale și înlocuirea lor cu pseudovalorile „tot ai noștri sunt și ei” și „e bine și-așa rău” a dus țara aceasta în acest moment în care candidați condamnați și cercetați penal candidează la funcții publice fără nicio nerușinare sau frică.

Această țară și acest popor își putea dovedi forța distrugând securitatea în primele luni ale anilor ‘90. A ratat și efectul se vede după aproape 30 ani…

Revolutie in studentime

Revoluție și răscoală! Revoltă! Să se facă dreptate! Să li se dea studenților ce au nevoie pentru a învăța! Pentru a absolvi cu brio cursurile facultăților în care trudesc! Pentru a avea o șansă reală în viață! Susțineți intelectualitatea românească! Cum? Cursuri mai relevante pentru a se putea angaja imediat după absolvirea facultății? Condiții mai bune de cazare? Burse mai mari pentru cei care studiază și obțin note bune? Nu! Studenții vor dreptul de a fuma în campus! Și pentru asta sunt gata să iasă în stradă.

În 1997-1998 eram elev în clasa a XII-a și am ieșit în stradă pentru a protesta împotriva unui Bacalaureat dat din multe materii, cu patru examene orale într-o zi. Nu mai găsesc articole despre demonstrații dar găsiți aici o opinie referitoare la acele zile.

 

Până la urmă s-a obținut amânarea acelui bacalaureat din materii multiple. Nu asta contează ci faptul că zeci de mii de elevi, părinți ba chiar și profesori au ieșit să protesteze. Zeci de mii! În 1998-2000 am mai fost martor la demonstrații de zeci de mii de studenți pentru creșterea burselor, îmbunătățirea condițiilor de cazare, pentru relevanța materiilor etc. Ținând cont că studenții protestează acum pentru dreptul de a fuma, ai zice că totul este OK, nu-i așa? Păi să vedem…

Una din două femei din mediul academic este hărțuită sexual. 50% dintre femei sunt hărțuite sexual ÎN UNIVERSITĂȚI. În mediul academic românesc unde se formează elita țării. Cu siguranță mii de studenți au ieșit să protesteze împotriva acestei realități crude, nu este așa?

Societatea Academică Română a făcut un top al integrității universităților din România. Adică cu cât ai mai puține stele, cu atât mai multă corupție, trafic de influență și nepotism există. De când a intrat DNA-ul și Poliția pe fir, avem și condamnări de profesori. UNU, DOI, TREI, și astea găsite în vreo cinci minute de căutări.

Mai mult de jumătate din absolvenţii de studii superioare din România (55%) consideră că din cunoştinţele şi abilităţile de care au nevoie la locul de muncă au fost dobândite chiar la locul de muncă. Adică au stat trei sau patru ani la facultate degeaba. Cifre oficiale. Nu că situația nu ar fi fost semnalată repetat de către mediul de afaceri. Pe scurt, ce se predă la facultate nu are nici cea mai mică legătură cu ceea ce se cere în piață. Multe universități din România produc șomeri pe bandă rulantă. Există prea puțini consultanți de carieră în universități care să ajute la orientarea studentului într-o direcție concretă.

Bursele de merit și performanță sunt glume proaste. Da, știu, nu sunt bani, nu sunt fonduri. Dar cu 690 lei pe lună (maximum de bursă conform articolului) nu poți trăi. Literalmente nu poți trăi.

Cele de mai sus sunt motive de ieșit în stradă. Pentru colegele studente hărțuite, pentru stoparea corupției din Universități, pentru o curiculă pregătită pentru cerințele mediului economic ba chiar și academic, pentru burse de merit cu care să poți trăi.

Dar e OK. Studenții vor ieși în stradă pentru că nu pot fuma în campus.

Smoke it

image

De astăzi, 16 Martie, fumătorii nu își mai pot practica viciul în interiorul spațiilor publice. Subiectul, demn de o telenovelă argentiniano-dâmbovițeană regizată de Kusturica, este încă extrem de sensibil și provoacă aprige discuții de ambele părți ale baricadei. Pasiune, multă pasiune, che hora es și multe, multe exagerări. Nefumătorii arată că suntem cam unica țară din regiune care trebuia să adopte această lege, fumătorii cu toții cunosc câteva baruri din străinătate unde se fumează. Să vă povestesc puțin din experiența mea…

Breda, Olanda, 2013 – eram cu niște prieteni, într-un bar, beam o apă minerală. La un moment dat, barmanul scoate de sub masă o scrumieră și își aprinde o țigară. Barul era aproape gol; puținii fumători s-au strâns la scrumieră și au început să povestească.

Viena, Austria, 2014 – merg cu o olandeză, cu un englez și cu un grec la un karaoke. Deschidem ușa crâșmei (underground), iese o ceață să o tai cu cuțitul. Se fuma la greu. Barul mai retras, peste tot semne cu fumatul interzis. Nu comenta nimeni. Închidem ușa după noi, comandăm berile, cântăm și plecăm când se închide crâșma.

Viena, Austria, 2015 – eram cu colegul Manu seara prin Viena, și intrăm într-un bar de cartier lângă hotel să bem o ultimă bere. Patroana se uită dubios la noi, ne dă berea, ne ascultă puțin pe ce limbă vorbim apoi scoate de sub masă o scrumieră și își aprinde o țigară. Câțiva mușterii locali își aprind și ei țigările.

Toate exemplele de mai sus sunt excepții. Cu toate că lumea fuma pe ascuns în acele crâșme cumva fumatul era tolerat ÎN ACELE CONDIȚII. Dar erau lucruri contrare legii. În centrul Vienei nu vei găsi o singură crâșmă în care să fumezi. Una. Nema. Da, vei găsi excepții pe la periferie unde polițistul local bea berea alături de patroană. Însă legea funcționează.

Și în România vor exista excepții; nu cred că dacă te vei duce la o bombă de cartier vei găsi fumătorii afară. Îi vei găsi înăuntru fumând pe șestache cot la cot cu patronul și cu polițistul local. Ideea este să nu mai găsești ceață în absolut fiecare crâșmă în care intri. Și da, este un lucru normal, asta înseamnă normalitatea acum.

Către ce ne îndreptăm? Păi să ne aruncăm privirea peste ocean… Ies cu colegul Mihail la o bere și un mic (adică buffalo chicken wings), și după ce ne îndestulăm ne decidem să și fumăm ceva. Așa că în noapte ne punem să căutăm o alimentară, ceva. Și logic, găsim, America țara consumerismului, găsești orice. Eu îmi găsesc niște mini-cigars cu aromă de vișine, 10$. Colegul își ia un pachet de Marlboro – 10$. Asta ca să știți cam către ce ne îndreptăm…

Foarte mulți fumători susțin legea în forma ei actuală, „dură”. Este o lege bună și trebuie aplicată. Da, știu, și eu fumam trabucuri, acum probabil mă voi lăsa mai ales când cei de la El Unico mi-au spus că legea nu le mai dă voie să vândă trabucuri la bucată ci doar la cutie – nu merci, mai am niște trabucuri „uitate” în humidor. Deci dacă nu pot savura trabucul într-un cigar club, asta este, nu voi mai fuma. Nu sunt atât de dependent de acest viciu încât să mă isterizez și să turbez. E ok, măcar va fi aer curat în jurul meu…

P.S.: pentru cei care se dau de ceasul morții că lumea nu va mai merge în cluburi și localuri – hai să vedem ce se întâmplă în acest week-end, shall we? Eu pun pariu cu voi că vor fi arhipline crâșmele și restaurantele, iar seara în cluburi nu vei avea loc fără rezervare.

CORECȚIE: Monstru de la Lab 501 îmi spune că în Viena se poate fuma legal, există baruri precum 1516 Pub sau Crossfield unde sunt spații de fumători.