Cu cat dai cepemeu boss

imagePrin Septembrie 2015 scriam acest articol despre mizeria din media buying în particular și din advertising în general. Văd că situația nu s-a schimbat cu foarte mult. Practic vorbim despre aceleași golăneli de neam prost prin care costul de CPC și CPM este urcat artificial de către planner ce speră ca clientul să fie prost să nu se uite la aceste „detalii” ci doar la comisionul care în comparație cu alte agenții este mai mic (afacere de afacere). Singura problemă este că această schemă se numește înșelăciune – tu practic păcălești clientul și chestia asta duce direct în penal. Adică faptul că tu planner prost care pregătești „combinația” speri să „ciupești” vreo 1.000-2.000 EUR printr-o „schemă” de asta te poate trimite olecuță la meditație la țuhaus alături de infractori serioși, gen criminali, violatori, tâlhari și etc devenind astfel vedeta țuhausului. Dar ei merg în continuare pe abordarea „mie nu mi se poate întâmpla”. E ok, se duc la biserică, dau o acatistă, sfințesc media planul și fie ce-o fi.

Mizeria asta însă se extinde la nivelul întregii industrii de advertising. Mediaplanuri făcute la oha, ratecard-uri ce conțin discount-uri „secrete” necascadate clientului, parandărături, distracția continuă. Să nu uităm că tocmai era să vedem o campanie de publicitate politică la televizor plătită cash. Numai proștii cred că asta ar fi fost prima campanie de publicitate politică plătită cash integral. Vă dați seama ce mizerabilă a ajuns industria asta? Și acesta este doar vârful, ce s-a aflat public. Alte chestii publice? Vă mai amintiți când Consiliul Concurenței a amendat câteva companii importante de media din România pentru că s-au organizat într-un cartel? Procesele încă sunt pe rol, multe deja au recursuri (primele decizii sunt de respingere a contestațiilor).

Asta nu împiedică actorii din industria de advertising să se strângă la conferințe să vorbească despre storytelling uitând să vorbească despre story – bineînțeles, story-ul este o chestie minoră în storytelling, contează ca brand-ul să comunice cu consumatorul căci „consumatorul scrie brief-ul” (citat din conferință). De fapt citatul integral de aici este așa:

Storytelling-ul nu este o notiune savanta, lansata in 2015 sau 2016. El s-a afirmat plenar acum, pentru ca a ajuns la maturitate si este un instrument al consumatorului, ce scrie briefuri pentru branduri

Și stau junior marketeri și bloggeri și alții și înghit chestiile astea molfăind din sărățica dată în coffee break alături de cafeluța din termos. Și le vor rosti mai târziu și ei în conferințe cu alte cuvinte și mai „înalte”. Și se vor gândi atent la înțelesul lor în timp ce modifică discount-ul în media plan de la 85% la 65%.

Și că tot vorbim de bloggeri versus brands. Are AICI Hoinaru un articol ce astăzi a provocat vâlvă pe internet, conform căruia bloggerițele de nișă nu produc nimic valoros. Parte a acelui articol se pare că o duduie a dat următoarea înțelepciune din adâncul ființei sale:

au fost cazuri în care am dublat fee-ul pentru un client când am auzit câți bani face pe spatele meu.

Este vreo diferență față de mizeria făcută de agenții? Nu, absolut niciuna. Dar chiar absolut niciuna. Și credeți-mă, porcăria asta nu se vede doar la bloggerii de fashion.

Așa cum spune Doru, aici vorbim de o problemă majoră de etică. Degeaba ai ca agenție principii de etică și standarde de conduită profesională când faci astfel de mizerii în piață CE SE AFLĂ. Deoarece românii vorbesc între ei (se dau în gât între ei) și oricum se află. Cu tot cu dovezi, chiar dacă ele au fost șterse (și „din greșeală” au rămas pe un calculator al vreunui adormit). Ceea ce nu se înțelege în pandemia corupției care ține România în ghearele sale este că dacă nu încetăm cu mizeriile astea întreaga industrie se duce în cap.

Ce aș fi dorit să aud la o conferință gen FIBRA ar fi fost o sesiune legată de „standarde de conduită profesională în industria de digital în România”. La care să se spună explicit „nu mai umfla CPC-ul și CPM-ul că te vede Iehova și mâine știe toată piața”. Să existe transparență completă în relația dintre agenție și client pe toate detaliile.

Și nu, nu sunt un visător. Sunt un realist. Ce toți gândacii ăștia interesați doar de banul de astăzi nu înțeleg este faptul că odată cu apariția inteligenței artificiale toate mizeriile vor fi scoase la iveală. TOATE oameni buni. Sistemele de inteligență artificială pot la ora actuală să facă drill-down pe cuburi de date identificând trenduri și situații ce ies din normal. Practic identificând „excepțiile” de la regulă, aka posibile infracțiuni. Gândiți-vă la un AI ce sapă în toate facturile dintre agenții și clienți, în toate anexele și în toate fișierele auditate cu rezultate. Cam câte minute îi ia să identifice cine/cât a tirat.

Așa că băgați mare – vine și momentul plății facturilor.