Razboiul statului roman cu cetatenii

imageDe 23 ani de când avem „libertate” statul român se află într-un veșnic război cu cetățenii României. Înainte de ‘89 nu puteai vorbi de război, era asuprire directă și cine crâcnea avea toată șansa să facă fitness săpând la canal, dar după ‘89 când cetățeanul a prins glas a început războiul.

Instituțiile unui stat normal sunt create să servească cetățeanul. În statele socialist-comuniste însă apparatchik-ul de stat este o încrengătură uriașă de instituții, organizații și comisii create cu un singur scop: să sugă de la cetățean toată seva muncii sale. Când ai sute de mii/ milioane de angajați „la stat” supraviețuirea acestora depinde de modul în care seva este suptă pentru a finanța campionatele de solitaire și orele de bârfă ale babelor angajate de sute de ani în posturi călduțe.

Frustrarea este de ambele părți: și de partea cetățenilor care pentru orice act sau acțiune trebuie să alerge între câteva zeci de birouri în diferite colțuri ale localităților patriei dar și de partea angajaților la stat, blocați în posturi fără nicio perspectivă, veșnic amenințați de demoni precum „informatizare”, „reducere de personal” etc.

În tot acest război cetățenii pierd timp, iar statul câștigă timp. Timp de supraviețuire. Tot acest apparatchik depinde de tone de teancuri de hârtii inutile, birouri și birouașe și legi și obligații, unele mai cretine decât altele.

Să începem cu exemplele. În epoca actelor biometrice tu la o schimbare de buletin trebuie să prezinți certificatul de naștere. Bitch say WHAT? Toate aceste date se află deja stocate ELECTRONIC, acel act este complet redundant și inutil. Ca să nu mai zic cât este de ușor de falsificat, mai ales cele de pe vremea RSR. Vrei să te căsătorești? Minunat! Statul care susține instituția căsătoriei (cum spune ofițerul stării civile) vrea de la tine acte! Certificate de naștere, buletine (aici găsiți voi explicația), iar dacă ai avut ghinionul să mai fi fost căsătorit, decizia finală de divorț. Totul în original și în copie. Bineînțeles TOATE aceste date EXISTĂ stocate, dar hai să redundăm și să ne motivăm scaunele călduțe de frecangiu de mentă la stat procesând tone de documente existente în bazele de date.

Soluția este sincronizarea tuturor datelor la nivel național – datele din actele de identitate sunt deja sincronizate, vedeți și voi la frontieră când vă scanează buletinul. Însă această sincronizare va omorî zeci de mii de posturi din apparatchik – implicit zeci de mii de voturi se vor duce la „ceilalți”.

În fostele firme de stat această informatizare a adus o binemeritată curățenie. GDF Suez și ENEL sunt două astfel de companii care au beneficiat de informatizarea proceselor de lucru cu clienții. Unde sunt vremurile când le ziceam unor vaci (nu exagerez cu jignirea – vaci care mă certau că vreau să plătesc cu cardul și ele erau obosite să tot introducă cardul în aparat și să aștepte tranzacția) că vine informatizarea și dacă nu învață să vorbească cu clienții vor zbura ca porumbeii primăvara, dar ceva mai pline de răhățel? Casieriile ENEL au dispărut, acum plătești cu cardul online sau te duci la Relații cu Clienții, unde plătești la un POS, tot online. Ajutat de niște tinere extrem de drăguțe și calde. Și sincer, nu îmi pare rău după niciuna din vacile alea scârboase.

Instituțiile statului vor fi informatizate. Este unica direcție pentru a menține România competitivă în zona IMM-urilor și a investițiilor. Și zeci de mii de posturi vor dispare în neant – și nu este o problemă! Problema este că angajații de la stat nu vor să facă altceva, nu vor să se reorienteze. Vor în continuare să verifice date din certificate inutile de naștere și să le reintroducă în computer. Să frece menta adică.

1 Aprilie–zi nationala a RSR

imageUn post foarte scurt. Ce ar fi ca de ziua națională neoficială a RSR să facem fix ce nu facem în fiecare zi? Ce ar fi ca astăzi să nu mințim, să nu dăm nicio țeapă, să fim onești, cinstiți și transparenți cu ceilalți și cu noi înșine? Ce ar fi ca astăzi să încercăm să scoatem capul din haznaua morală în care ne-am afundat singuri, să tragem aer cu nesaț în piept înainte de a ne afunda din nou în marea de coprocultură? Să mai mirosim și noi aerul curat al libertății morale?

Ce ar fi ca astăzi să nu permitem nimănui să ne dea țeapă? Să nu permitem nimănui să ne tragă în piept? Să facem ceva? Gen să ne adunăm cu toții să dăm în judecată CNADNR pentru drumurile care ne răpesc viețile noastre și ale celor dragi? Să depunem atâtea plângeri de să aibă nopți nedormite pe măsura nervilor pe care ni-i cauzează?

Ce ar fi ca fix astăzi să fim cu simț civic, cu simț de răspundere? Ce ar fi să umplem Piața Universității și să dăm de pământ cu întreaga clasă politică? Să îi alegem pe unii dintre noi curați moral, frumoși și naivi, care să reziste în același timp la cantitatea uriașă de noroi pe care actualii paraziți politic ar arunca-o spre ei? Ce ar fi ca fix astăzi în loc să înjurăm la televizor pe Ponta, pe Băsescu, pe Crin, pe Blaga, pe Udrea, pe Fenechiu și pe alții să luăm de acasă o pancartă cu o sudalmă și să mergem cu ea la Universitate să vedem ce se întâmplă?

Ce ziceți, vă place gluma mea de 1 Aprilie?

Vrem Europa

imageMă uit la televizor (cele 2 minute pe zi în care navighez între canalele de știri nu poate fi numit uitat totuși) și citesc știri despre declarațiile iresponsabile ale unor membri ai Guvernului referitoare la prioritatea României de a intra în spațiul Schengen. Un clasic „dacă voi nu ne vreți, nici voi nu vă vrem BĂ”. Mârlănie cu miros de Dâmbovița cu concluzii care de obicei se trag în crâșma din autobază.

Ce mă îngrijorează însă și mai tare este lipsa de reacție a populației. A ONG-urilor. A mediului privat. Adică OK, nu vrem, nu intrăm în Schengen, nu mai este o prioritate, mergem mai departe. Asta în momentul în care în Bulgaria Guvernul și partidele sunt puse la colț de organizațiile civice și de ONG-uri. În timp ce acolo oamenii își dau foc în stradă, românii merg mai departe. Ne ținem capul plecat până trece sabia și mergem mai departe.

Adevărul este că oamenilor nu li s-a explicat ce ar însemna intrarea în spațiul Schengen. Sebi dă glas exact sentimentului existent la majoritatea românilor. Părerile exprimate în acel articol sunt perfect pertinente – sunt concluzia lipsei de dialog și transparență a guvernelor anterioare care au pus „aderarea Schengen” ca o prioritate a României fără să fi explicat DE CE. Au presupus că motivul „nu mai stăm la coadă la vamă” este destul. Uite că nu este, ne-am obișnuit cu cozile de pe vremea lui Împușcatu (regretat și el se pare de majoritatea românilor).

Niciunul din guvernele anterioare nu s-a chinuit să explice ceva cuiva. Erau prea ocupați cu vile, autostrăzi inexistente, licitații și altele. Și când a venit momentul examenului de intrare în Schengen, ne trezim și cu lecția neînvățată și cu fițuicile nefăcute. Nici măcar o servită de neam prost băgată în chiloți nu avem. Suntem exact ca Bulă în fața profului cu fața de prost încercând să mintă că i-a mâncat pisica tema.

De ce vrem Schengen? Pentru economie. Pentru schimburile economice. Pentru tranzacții rapide. Pentru că reprezintă o realizare pentru o țară, o confirmare a unui mediu socio-economic stabil. Este o certificare dacă vreți. Când ești om tehnic și dai o certificare ea nu te ajută pe tine ca om tehnic să știi mai mult. Ci este O DOVADĂ că tu ai un anumit minim de cunoștințe! Există licitații (de alea pe bune) unde se specifică faptul că firma de IT care intră în concurs trebuie să aibă în echipă un număr minim de oameni certificați pe o anumită tehnologie. Este CERTITUDINEA că cel care câștigă licitația are un număr minim de oameni disponibili care au un MINIM de cunoștințe necesare să execute proiectul.

Similar și aici. Schengen este o CERTIFICARE. O DIPLOMĂ PUBLICĂ ce poate fi prezentată oricărui investitor. Și nu vorbim aici de investitorii mari – ei vor căuta țările cu forță ieftină de muncă iar România a ieșit demult din această zonă. Ci vorbim aici de firmele mici și medii care vor să se extindă, care caută parteneriate și care au nevoie mai mult ca oricând de stabilitate. De certitudini. Schengen ar fi reprezentat pentru România CERTIFICAREA că țara noastră deși emergentă este stabilă din punct de vedere socio-economic.

Ok, picăm acest examen. Și din motive obiective îl picăm: corupție. Corupția extinsă poate înseamna și faptul că traficanți de droguri pot intra în România dând șpagă la vamă (apropo s-a mai auzit ceva legat de arestările din vămile României? Eco!). Și exact asta nu vor statele Schengen. Bineînțeles că există și motive subiective aici, dar nu le dezbat. Le dezbat pe cele palpabile, concrete. Revenind – am picat acest examen; ce facem?

În loc să se gândească să adreseze problemele clar expuse, membrii Guvernului zic că părăsesc sala de examen și nu se mai întorc. Mândria dâmbovițeană cu iz de usturoi își spune din nou cuvântul: le-am arătat noi lor, ne întoarcem în sala de examen când vom fi rugați BĂ! Că noi suntem aici stăpâni, brânză, viezure, barză, mânz etc.

Între timp sute de firme își refac planurile de investiții. Către alte destinații. Alte câteva mii de firme românești își refac previziunile economice – în negativ. Declarațiile iresponsabile costă. Și costul îl vom plăti tot noi.

Sofer de Bucuresti

image//disclaimer: categoriile de șoferi de mai jos sunt câteva din categoriile „enervante” ce se întâlnesc zilnic prin București. De 10 ani conduc în acest oraș și pot să confirm că majoritatea conducătorilor auto respectă legile, semnele, semafoarele și pe ceilalți conducători în trafic. Lucru pe care vă recomand să îl faceți și voi. Indiferent unde conduceți.

Citeam la Raluca AICI câteva impresii despre șoferii din București. Articolul mi s-a părut incomplet, sau mă rog, incipient în știința clasificării șoferilor de București. O lucrare de deschidere în uriașa muncă de cercetare antropologică. Pe care și acest post vine să o completeze. Repet, doar pentru a da de muncă medicilor psihiatrii.

Șoferul de București +70, also known as „șofer de duminică”, „tataie”, „îl caută moartea acasă și el iese cu mașina la plimbare”.

A văzut Bucureștiul cum niciunul dintre noi nu l-a văzut: gol. A văzut bulevarde goale, găsea tot timpul locuri de parcare, a mers pe piatra cubică de pe Kiseleff, a participat la expansiunea Bucureștiului (în sus, nu în lungime, oamenii muncii trebuiau să trăiască în cutii de chibrite nu în case burgheze). A circulat cu mașina cu număr cu soț/ fără soț atunci când se putea și când avea voie, a stat la coadă la benzină ore în șir. Și știa că orice mașină se repară cu o liță și cu un set corect de chei. Nebunia anilor 90 și lăcomia anilor 2000 l-a confuzat complet, l-a scos din circulație și l-a făcut să iasă Duminica doar împreună cu soția sau cu copii cu mașina „la șosea”. Sau când are nevoie de ceva urgent.

Îl recunoști ușor: merge cu 40km/h maxim, indiferent că are Dacia lui preferată sau Hyundai-ul primit în dar de la copii. Te privește prin niște lentile groase, ține ambele mâini pe volan la 10 fără 10, și are reflexe întârziate cam cu o secundă. Timp în care liniștit poate să intre în tine pentru că nu te-a văzut când frânai. Cel mai des i-ai putut vedea la mizeria cu preschimbatul permiselor fără control medical. Care control probabil ar fi tăiat în carne vie.

Mod de abordare al întâlnirii: nu vă enervați – veți fi și voi la rândul vostru șoferi de Duminică. Da, cu siguranță este acum extrem de tentant să strigi la el „tataie ne omori pe toți”, dar când va fi rândul vostru să lăsați covrigul din mână s-ar putea să fiți și voi angry old men. Deci ocoliți-i larg, puneți distanță între ei și voi și mergeți mai departe cu un zâmbet pe față.

Șmecherașul de București, also known as „c**e”, „fraiere”, „mă lași cu figurile astea?”.

O specie pe cale de dispariție din cauza „șmecherașilor de provincie”, segment care macină șmecherașii de București fără milă. Șmecherașul de București știe ce înseamnă o „balenă” SEL 600 (dacă nu a și avut cumva una), știe și că dacă nu îi montezi gaz te-a ras la benzină de nu-ți rămân bani nici de bere sau țigări (paranteză: ieri la Mega Image-ul de lângă mine intră o bătrânică îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire tristă; și-a cumpărat cele necesare: 3 pachete de țigări și un pet de bere). În trafic este agresiv dar cu o agresivitate limitată: dacă dă cumva peste un alt șmecheraș? Este adeptul „c**e dacă eu îmi iau bâtă de baseball în mașină și dau peste unul cu pistol? Ha?”. Este cel mai mândru că are număr de București, nu e ca „săracii ăia cu numere de Bulgaria” și nici ca „provincialii ăștia care ne-au invadat orașul”. În momentul în care Poliția îl ia la întrebări că de ce a trecut prin stația de tramvai ca vodă prin lobodă se dă cu fundul de pământ tânguindu-se să-și țină permisul de îți vine să îi plângi de milă. Și să-i cumperi și bere și țigări.

Mod de abordare al întâlnirii: agresivitate limitată sau ignoranță totală. Va căuta oricând „o liniuță” sau să „facă pe cineva”. Dacă pare olecuță nebun, îl ignorați. Dacă sunteți nebun, apăsați pedala de accelerație, având totuși grijă să nu omorâți pe nimeni (nici pe șmecheraș, se lasă cu pârnaie, pe bune).

Provincialul pur, also known as „marș mă înapoi la țară”, „semafoare la voi în X nu aveți”, „când ai venit în București și ai văzut asfalt te-ai descălțat să nu murdărești”.

Veșnic terorizat de vecini, prieteni, cunoștințe care au văzut traficul din București. Cum românului îi place să dramatizeze, orice tăiat de cale se va lăsa cu o povestire gen „ăia-s nebuni, îți taie toți calea, intră în tine, vor să te omoare, zâmbesc și-ți arată colții, urlă la tine, și toți au arme în mașini”. Cum m-a întrebat pe mine o prietenă: „așa-i că în București în trafic TREBUIE să fii nesimțit?”. Și uite așa încearcă să fie și ei nesimțiți: trec pe roșu (deși la ei în urbe nu fac așa ceva nici morți), intră pe interzis, depășesc pe linia continuă, merg pe linia tramvai, depășesc coloana la semafor (unul cu un X5 de Alba a depășit coloana și s-a oprit fix în motocicleta Poliției – de tare ce am râs am uitat să pornesc camera pe telefon). Că le-a zis lor lumea să fie nesimțiți. Și tocmai din cauza câtorva astfel de nesimțiți s-au obișnuit și bucureștenii ca la rândul lor să îi terorizeze: le taie calea, îi claxonează la semafor, îi înghesuie, îi înjură etc.

Mod de abordare al întâlnirii: respectă-ți vecinul de trafic. Codul județului de pe număr nu înseamnă nimic. Dacă încalcă legea, îl atenționezi. Dacă respectă legea, îl respecți. Nu-l teroriza nici tu, nu ești cu nimic mai bun decât el. Înțelege-l că este terorizat, vecinii i-au spus că îl vei mânca la cină. Cu bere și țigări.

Șmecherașul de provincie, also known as „ieri se c**a în fundul curții și azi bea cafele în Chocolat în Dorobanți”, „ieri țipa la cai să tragă mai repede căruța și azi îmi dă mie claxoane”, „noroc cu tactu că fără și acu culegeai balega vacilor”.

Este pe departe cel mai periculos. A auzit el că aici „la capitală” trebuie să fii nesimțit, și chiar este. Și are cu ce: tati îl protejează de Poliție, prietenii de alți șmecherași, prietenii lui tati din minister dacă se înfige cu bolidul în ceva sau în cineva. Nu oprește la filtrele polițiștilor (când aceștia îndrăznesc să îi tragă pe dreapta) iar în trafic sunt demenți. Puști cordiți de 18-23 ani, ucigași pe șosele și cu tupeu, se înfig fără probleme cu mașina în orice sau în oricine deoarece tati are bani să repare. Și tati oricum se va bucura că juniorul a scăpat neatins. Demenți.

Mod de abordare al întâlnirii: ignoră-l. Sau dacă ai chef de conflict ȘI AI CU CE, provoacă-l. Dar mai bine îl ignori. Nu de alta, dar tati al tău poate bea cu tati al lui și rămâneți amândoi fără mașini. Mai bine îl ignori și îl ocolești. Mai devreme sau mai târziu legea lui Darwin va intra în acțiune și juniorul se va elimina singur din rasa umană. Poate cu alți prieteni, poate cu nevinovați, dar se va elimina. Desigur autoritățile ar putea rezolva problem instant suspendându-le permisele, dar ar rămâne fără job-uri. Și fără banii lui tati.

Corporatistul. Că tot vorbeam AICI de ei. Also known as „corporatistul”, „mutră tristă”, „nu și-a băut cafeaua de dimineață și doarme la volan”, „uită-l ce se grăbește că-l dă afară că nu pontează la timp”, „aragaz cu patru ochi” (la ochelariști), „costum de mort” etc.

Este chintesența traficului bucureștean. Mulți cu mașini de firmă, întârziați, adormiți, obosiți de deadline-uri, vizite corporatiste, clienți, parteneri uită de regulile de circulație. Se grăbesc. Trec pe roșu, taie banda, depășesc coloana la semafor, înjură printre dinți (le este frică totuși ca dantura frumos lucrată pe beneficiile de la ceva clinică dentară să aibă de suferit de la vreun pumn dat aiurea). Orice se motivează cu „grabă” – parcatul aiurea, neregulile din circulație, machiatul la volan, vorbitul la telefon la volan etc.

Mod de abordare al întâlnirii: claxon. Întotdeauna claxon dacă nu respectă regulile. Taie banda: claxon. Trece pe roșu: claxon. Se uită urât la tine: claxon. Atenție, dai claxon dacă totuși știi să rezolvi un conflict – nu contează CUM, ci contează să fie în avantajul tău. Dacă faci piept cu 25kg la sală și te simți bine, NU DA CLAXON. S-ar putea să sufere dantura atent lucrată pe beneficiile firmei la vreo clinică dentară.

Taximetristul. Also known as „psihopatul”, „cretinul”, „bolnavul psihic”, „conducător de dric”, „ucigaș”.

Majoritatea taximetriștilor din București au probleme psihice. Mare parte din cauza tipurilor de conducători de mai sus. Și din cauza faptului că nu fac bani. Și din multe alte cauze. Și își varsă frustrările pe clienți sau în trafic. Sunt agresivi, obsedați, se bagă la limită, sunt de ocolit.

Mod de abordare al întâlnirii: sunat la stație sau la poliție. Nu vă băgați peste ei, sunt mulți bolnavi psihic. Pur și simplu dacă îl bați s-ar putea să îi placă. Și să își cheme colegii să te bată. Odată a fost o bătaie între taximetriști și jandarmi. Gen taximetriștii știau că nu au nicio șansă, dar totuși s-au bătut. Nu știu dacă eroic, pentru că și-au luat-o cu toții grav, dar ei s-au bătut. Tot așa, la Otopeni un taximetrist furios a tras cu arma neletală. O clipă nu i-a trecut prin cap (în afară de un glonț) că vreunul dintre luptătorii anti-tero din aeroport s-ar putea să riposteze. Cu gloanțe. Letale.

Pisi. Also known as „[censored]”, „mamă câtă [censored] a [censored] asta ca să fie în mașina asta”, „marș fă la cratiță”

Mitul femeii la volan este infirmat de majoritatea doamnelor și domnișoarelor pe care le cunosc. Însă acea minoritate de femei care la volan sunt dezastru vin să întărească întotdeauna acest mit. Care dacă s-ar face o cercetare amănunțită pun pariu că ar fi infirmat. Dar nu se face. Un exponent al acestei categorii însă de femei dezastru la volan este subcategoria „Pisi”. Pisi care și-a luat carnetul cu pile, Pisi care are tată/iubit/soț în locul în care trebuie și care nu trebuie să se îngrijoreze de nimic. Drept urmare mașina – ușor de recunoscut în trafic după culoarea aberantă, dimensiunea mare și floricelele lipite – este lovită pe toate părțile. Pisi are întotdeauna o problemă cu oglinzile și cu dimensiunile mașinii. Se înfige în alte mașini (atât în parcare cât și în trafic), taie benzile, nu se uită la semafor, la semne, la nimic. Ea merge UNDE ARE TREABĂ. Și dacă cineva o întrerupe din acest drum – mașină, scuter, Poliție – se va isteriza maxim și va suna pe toată lumea să vină să o scape. O astfel de pisi l-a călcat DIN VINA EI pe un prieten de-al meu ce era pe motor, și în timp ce el zăcea pe jos în agonie ea urla că i-a distrus mașina și suna la „pile” să încerce să dea vina pe prietenul meu. A rămas fără permis, din ce știu eu permanent.

Mod de abordare al întâlnirii: ocoliți larg. Conflictul nu are niciun sens – în primul rând când îi privești ochii frumoși de obicei vezi ceafa. Ocoliți larg, puneți distanță între voi și Pisi. Pisi nu are discernământ, și știe că „baby a meu”, „tati” sau „bărba-meu” rezolvă orice problemă.

Despre morti numai de bine

imagePablo Escobar a fost un erou al poporului columbian. Născut dintr-o familie săracă, el a dorit binele familiei sale și al poporului său, și pentru aceasta a văzut o singură cale: cocaina. De pe urma sa s-a îmbogățit rapid, însă nu a uitat de poporul său pe care l-a ajutat. A ajutat oameni săraci, le-a dat bani, a făcut proiecte multe pentru comunitate chiar și când era persecutat de guvernul său.

Cam toți oamenii săraci din comunitatea lui Escobar au beneficiat de ajutorul său, era un om foarte generos. Și devenise foarte iubit – când se afla în detenție, la casa sa modestă, primea peste o sută de scrisori pe zi cu încurajări și cu laude. Și avea de ce să fie iubit – ceea ce spunea că va face, chiar și făcea, se ținea de fiecare promisiune. Așa s-a și îmbogățit, ba mai mult, așa a și îmbunătățit mediul socio-economic columbian.

Pentru munca sa asiduă el a fost persecutat de guvernul columbian și de forțele americane care într-un final l-au prins și asasinat.

Ok, destul cu mâncatul de materie cafenie. Pablo Escobar a fost cel mai puternic lord al drogurilor din lume. Ucigaș sadic, a ordonat moartea a numeroși dușmani, oameni ai legii, candidați la prezidențiale ba a fost implicat și în atentatul care a dus la moartea a peste jumătate din judecătorii Curții Supreme. Nu avea niciun fel de remușcări în a ucide oameni de toate vârstele, iar profiturile sale din droguri ajunseseră la nivelul în care doar șobolanii din vilele sale rodeau peste 1 miliard de dolari anual (de aici și scena din Bad Boys 2). Pablo Escobar a fost un narco-terorist, iar dispariția sa a adus Columbia înapoi în zona statelor civilizate.

Zilele acestea are loc o spălare de cadavre cum numai Mihai Tatulici mai reușea în 1992. Lucru de care Tatulici însuși ar trebui să fie mândru: școala sa de spălat cadavre produce material puturos în fiecare zi astăzi.

Ultimul mafiot urcat la cele cerești este Dumitru Sechelariu. Și termenul de mafiot nu este o exagerare, găsiți AICI mai multe detalii despre mitul Sechelariu. Ei bine, televiziunile s-au întrecut în a-l prezenta ca un om deosebit, un om care a făcut atât de multe pentru Bacău, care a fost trup și suflet alături de cetățenii săi. Ovidiu Ioanițoaia se coboară aici și scrie o scârboasă scrisoare la catafalcul mafiotului.

Pentru că „despre morți, numai de bine” spune o zicală din folclorul românesc. Folclor care a scos și zicala de bază a curajului acestui popor, „capul plecat sabia nu-l taie”. Da, despre morți numai de bine în contextul în care nu îl transformăm în valoare națională. Nu poți transforma un om care amenință cu crima în erou. Da, a murit, Dumnezeu să-l ierte. Da, a făcut lucruri bune. Și Nicolae Ceaușescu a făcut lucruri bune, dar tot un tiran dement a fost. Da, și Pablo Escobar a făcut lucruri bune, dar tot un narcoterorist obsedat de violență a fost.

Ioanițioaia scrie la sfârșitul articolului său (un articol model pentru cei care vor să exceleze la spălat cadavre):

Cu siguranță că Seche n-a jucat totdeauna corect, însă cine joacă corect, întrebarea aparține istoricului Lucian Boia, în România?

Ei bine, fir-ar a naibii de viață, mai sunt tâmpiți care vor să joace corect. Mai sunt tâmpiți care vor să-și crească odraslele într-o lume în care există modele de oameni corecți, într-o lume în care oamenii incorecți sunt pedepsiți de lege. O lume în care există valori.

Închei prin a vă reaminti o fază despre „curajosul” Sechelariu: când a fost săltat de mascați prin 2004 sau 2005, plângea baronul local de-i săreau cătușele pe dânsul. Căci ăștia sunt mafioții locali: curajoși până la cătușe. Escobar a murit cu arma în mână, ai noștri plâng în hohote când li se închid cătușele pe mâini. Sau își trag gloanțe în fulare Burberry.