Crowdsourcing political programs

Acum câțiva ani un bun prieten de-al meu devenit om politic îmi spunea că este nevoie de tineri ca mine sau ca voi cei care citiți aceste rânduri în politică. Este nevoie de implicarea noastră activă în mocirla politicii, în haznaua partidelor pentru a mișca țara înainte. Este nevoie de o generație tânără de politicieni de sacrificiu (și subliniez termenul de sacrificiu) pentru a mișca țara înainte. I-am răspuns că aș intra în politică poate chiar în partidul în care el activează însă am condiționat venirea mea de plecarea altora. Sau de retragerea lor din poziții de conducere. Precum vă dați seama dezideratul meu era oarecum utopic și optimist, nimeni nu pleacă din astfel de posturi decât legat cu cătușe și dus cu duba. Și DNA-ul mai are de lucru până să îi adune pe toți…

Însă este nevoie de o generație de politicieni tineri de sacrificiu. Zic de sacrificiu pentru că se vor lupta head-to-head cu berbeci retardați, cu șpăgari încă nedibuiți, cu dinozauri ce nu se mișcă din posturile „de conducere”. Și este o bătălie din care vor ieși șifonați, cu sănătatea distrusă, fără bani și fără prea multe realizări – probabil că numele lor nu va fi menționat niciodată în cărțile de istorie. Dar cineva trebuie să o facă.

Am cunoscut mulți tineri care au intrat în malaxorul politicii și al sectorului public și care au preferat să se reîntoarcă în privat. Pentru simplul motiv că li s-a făcut greață și s-au săturat ca munca lor să nu aibă niciun efect și măsurile lor să nu aibă nicio susținere. Marea majoritate au dat bir cu fugiții și nu pot fi condamnați pentru asta. Câțiva însă au rămas pe metereze și luptă. Este nevoie de mai mulți dintre noi care să fie pe metereze în partide. Și nu vorbesc de copchii ăia de politicieni cărora de mici li se inoculează cum trebuie să fure, cum trebuie să facă scheme complexe pentru a asigura un bun circuit al banilor greu detectabil de către autorități. Vorbesc de proști de ăștia care preferă să doarmă noaptea bine știind că au făcut „the right thing”.

Dar de unde se poate începe? Propun să începem prin a crowdsource-a un program politic. Ca un exemplu – ce ați dori ca un primar să aibă în programul său politic? Ce măsuri ați dori să ia? Gândul mi-a venit citind pe Mediafax cât de potente sunt autoritățile în lupta cu parcagii când soluția este atât de simplă: plata prin SMS a parcării. Funcționează la Oradea, la Timișoara, la Cluj, la Brașov etc. De ce să nu funcționeze și la București?

Iată ce propun eu în programul primarului Bucureștiului (sau a cui va candida la această funcție), în ordine aleatoare:

  • Introducerea sistemului de plată prin SMS a parcării în paralel cu angajarea de inspectori care să meargă pe teren să identifice mașinile ce nu au plătit parcarea.
  • Introducerea unui sistem de camere „Big Brother” ca în Londra pentru a putea monitoriza întreg orașul, reducând simțitor rata infracțiunilor și a încălcării codului rutier.
  • Colectarea datoriilor la impozite și amenzi prin intermediul Justiției.
  • Transparența bugetului anual al primăriilor, discuții publice bi-anuale referitor la proiectele derulate de Primăria Capitalei și de Primăriile Sectoarelor.
  • Introducerea unui sistem de „performance review” a tututor angajaților din Primării.
  • Eficientizarea traficului în oraș prin identificarea și realizarea unor ring-uri de circulație și a unor sensuri giratorii în punctele mari de trafic în oraș.
  • Dezvoltarea traficului pre-orășenesc prin intermediul unor investiții europene și a unui suport real pentru transportatori (scutiri de impozite locale etc).
  • Crearea unor rute de biciclete între București și principalele localități de lângă București, cât și către principalele atracții turistice din interiorul și din afara Capitalei.
  • Dezvoltarea unor rute de biciclete în București între principalele puncte ale orașului.
  • „Înverzirea” orașului prin re-amenajarea principalelor parcuri și prin dezvoltarea unor parcuri noi în zonele „industrializate” sau în zonele de birouri ale orașului (Pipera, Timpuri Noi etc).
  • Dezvoltarea prin investiții europene ale unor parcări-mamut la principalele puncte de intrare în București (Militari A1, Otopeni DN1, Theodor Pallady A2, Pipera A3 etc) care să permită celor care tranzitează Bucureștiul să își lase mașinile în parcări și să folosească mijloacele de transport în comun.
  • Activități pentru pensionarii bucureșteni prin colaborări cu ONG-uri din țară și din străinătate. De prea mult timp bătrânii își trăiesc zilele așteptând să moară fără ca nimeni să îi facă să înțeleagă cât de importanți sunt pentru viața orașului și pentru spiritul Bucureștiului.
  • Rezolvarea „problemei” câinilor vagabonzi prin colaborarea cu ONG-uri ce facilitează adopția maidanezilor în țară și în străinătate, soluție care a funcționat în orașe precum Oradea și Târgu Mureș.

Voi ce ați introduce pe un „wish-list” de program electoral? Eu promit că mă asigur că această listă va ajunge pe agenda oamenilor politici din cele mai importante partide din România.

Prea multa vaicareala, prea putina actiune

Suntem un popor melodramatic. Ne place tragedia și lovitul cu curul de pământ în muzică ambientală de bocitoare. Adorăm să ne plângem fără a face nimic pentru a remedia o situație. De aceea aici nu protestăm în stradă iar un concert Adi Minune strânge mai mulți fani decât un protest împotriva ciorditorilor infecți care s-au tot perindat pe la cârma acestei țări.

Și soluțiile sunt atât de la îndemână… ieri am făcut pentru a n-a oară Oradea – București cu mașina. În 10 ani de mers non-stop pe acest drum am avut ocazia să văd următoarele schimbări:

  • autostrada ocolitoare a Sibiului
  • autostrada ocolitoare a Clujului
  • autostrada ocolitoare a Piteștiului
  • centura Brașov

Adică fix frecție la picior de lemn. Nimic, nada. Frecaj de mentă pe bani publici, adică pe banul meu și al tău fraiere care citești acest articol. Proiecte au existat fel de fel, șpăgi au curs precum Dunărea pe la Porți, dar nu s-a executat nimic. Cum se rezolvă o astfel de situație? Păi simplu: în primul rând să găsim responsabilii. Acest lucru pornește de la identificarea miniștrilor transporturilor, principalii responsabili conform oricărei scheme RACI.

  • Corneliu Burada
  • Doru Pană
  • Traian Băsescu
  • Paul Teodoru
  • Aurel Novac
  • Anton Ionescu
  • Miron Mitrea
  • Gheorghe Dobre
  • Radu Berceanu
  • Gabriel Oprea
  • Anca Boagiu

Pe ultimii nu îi mai pun că nu aveau ce face în ultimul an fără a avea ceva construit în anii anteriori. Aceștia sunt primii care trebuie chestionați într-un proces național referitor la eșecul construcției de autostrăzi în România. De aici trebuie să înceapă. Public. Unde se ramifică, rămâne de văzut. Dar primul pas trebuie făcut!

În al doilea rând, cum se poate repara? De mulți ani soluția este la îndemâna găinarilor de la putere și tot de mulți ani o ignoră. Pentru că nu prea intră șpagă la buzunarele lor. Și cum la noi este pe principiul „nu iau bani nu fac nimic” și „să moară capra vecinului”… Soluția este autostrăzi private, concesionate. Societăți comerciale care să se ocupe de execuția, administrarea și mentenanța autostrăzilor recuperându-și banii din taxele de autostradă. Așa cum ar fi normal. Guvernul trebuie doar să creeze cadrul legislativ: exproprieri rapide în interes public și eliberarea permiselor/autorizațiilor de construcție. În rest treaba SE FACE. Este drept, nici șpăgi mari nu se iau, dar lucrurile se întâmplă.

Primul pas este cel mai greu. Primul protestatar, primul proiect, primul proces… restul urmează natural! Dar primul pas trebuie făcut…

Adio Radu Vasile!

imageRadu Vasile este prim ministrul care a urmat celui mai dezastruos prim ministru din istoria României, Victor Ciorbea. Da, Ciorbea a fost mai dezastruos decât Văcăroiu și Năstase la un loc, dar vom reveni pe această temă altă dată. Să vorbim acum de cel care a fost Radu Vasile.

Îmi voi aminti întotdeauna de cea mai stupidă „mineriadă”, cea din 1999, când infractorul Miron Cosma (Doamne ce îmi place să zic asta, „infratorul”) a asmuțit minerii spre București, trecând de două cordoane de jandarmi (care nu au luptat de altfel, un caz de trădare rămas ne-elucidat și în ziua de astăzi). Aventura lui Miron Cosma a fost oprită de „pacea” de la Cozia dintre Radu Vasile și Miron Cosma (România anilor 1999 era ceva interesant…). Iar mai apoi de o bătălie în care Miron Cosma a fost arestat și condamnat.

Tot de guvernarea lui Radu Vasile se leagă și slabele performanțe ale economiei românești, penetrată până la nucleu de securiști și combinatori – de fapt găinari și parveniți ai fostei Securități. Însă să vedem câțiva eroi ai guvernului Radu Vasile:

  • Victor Babiuc, Ministru al Apărării, infractor, actualmente în închisoare.
  • Decebal Traian Remeș, Ministru de Finanțe, infractor, actualmente în închisoare.
  • Ioan Mureșan, Ministru al Agriculturii, infractor, actualmente în închisoare.
  • Sorin Pantiș, Ministru al Comunicațiilor, anchetat în libertate pentru câteva dude.
  • Traian Băsescu, președinte al României.
  • Crin Antonescu, candidat la Președinția României, lider al opoziției.

Lista poate continua. Degeaba spune Crin Antonescu de reformele curajoase ale guvernului Vasile, probabil la fel va spune și Traian Băsescu – precum vedeți mai sus, au fost colegi. Degeaba spun toți că Radu Vasile a fost un om bun – chiar cred că a fost.

Însă sub el, ca și sub Ciorbea, ca și sub Văcăroiu și ceilalți corupția a înflorit și a explodat în toate sectoarele. Lipsa reformelor, aparatul de stat sedimentat în economia românească, blocajul economic, birocrația excesivă, sunt toate moșterniri care poartă semnătura acestor guverne. Și pe care le resimțim din plin și astăzi.

Îmi pare rău de moartea lui Radu Vasile – cancerul este o boală nemiloasă, necruțătoare. Îmi pare rău însă și de toți românii care au suferit sub guvernarea Vasile, guvernare în care ne-am pus zadarnic atâtea speranțe… îmi pare rău și de colegii mei care s-au tirat din România spre meleaguri mai bune când s-au prins că șansele lor aici sunt fix zero, riscând să fie și ei și copiii lor generații de sacrificiu. Îmi pare rău și de PNȚCD, partid care în urma a două guvernări-dezastru – guvernarea Ciorbea și guvernarea Vasile – a dispărut din spectrul politic românesc. Întreaga muncă eroică a lui Iuliu Maniu, Ion Rațiu, Corneliu Coposu s-a dus pe apa mizeră a veceului politicii românești.

Adio, Radu Vasile! Să ne rugăm ca cei tineri să învețe cât mai multe despre guvernarea pe care ai condus-o. Greșelile trecutului nu au voie să fie repetate…

23 ani…

Au trecut 23 ani și infractorul Iliescu nu a fost condamnat. După părerea mea este cea mai neagră pată pe obrazul justiției române. Nimic nu o poate spăla. Pentru că de la tătuca Iliescu a pornit totul…

Acum 23 ani Iliescu ne-a furat viitorul. Ne-a furat libertatea și ne-a aruncat la groapa de gunoi a Europei. Chemarea hoardelor de mineri în București, infiltrarea acestora cu securiști și violențele cărora le-au căzut victimă zeci de cetățeni liberi ai Capitalei a fost un șoc pentru Europa civilizată care a oprit bruc toate posibilele investiții și a așteptat cu adevărat o schimbare… care nu a mai venit niciodată.

În 1990 aveam șansa Poloniei, a Cehiei, a Ungariei, șanse pe care le-am ratat datorită unui singur om: Ion Iliescu. Iliescu și clica lui de cârpe kaghebiste, preluând puterea în Decembrie ’89 printr-o lovitură de stat orchestrată ca la carte s-a simțit amenințat de demonstranții din Piața Universității. Și a decis intervenția în forță aducând minerii la București. Și mulțumindu-le.

 

La 23 ani de la tragicele evenimente din 13-15 Iunie 1990 numele eroilor căzuți în măcelul cauzat de mineri și securiști rămâne necunoscut. Inscripțiile despre Libertate din Piața Universității au fost șterse de politrucii ce au urmat.

În demonstrațiile de la începutul anului trecut s-a auzit des „PDL și USL/ Aceeași mizerie”. Nimic mai adevărat… cârpele kaghebiste au infestat ca un cancer toate partidele devenind grupuri și grupulețe de interese. După 13-15 Iunie toți securiștii au devenit baroni locali, „oameni de bine”, deputați, senatori, gunoaie ce au orchestrat cel mai mare jaf din istoria Europei.

La 23 ani de la reprimarea ultimei mișcări de libertate anticomunistă pare că uităm cine sunt vinovații și cine ne-au fost călăi. Și facem coadă să îl pupăm de ziua lui, și îl privim ca pe un bunic cald. În loc să ne adunăm din nou în Piața Universității să cerem Justiției să își facă treaba. Dovezi nu îți trebuie prea multe: filmulețul de mai sus este dovada suficientă și necesară pentru o condamnare.

Și celor care îmi spun că sunt „băsist” (ce dracu de termen o mai fi și ăsta), inclusiv un realizator de emisiuni TV cancanistice ce acum a sărit din barca unui securist în barca altui securist, vreau să le spun că sunt mai mult decât interesat în a afla ce rol a avut Traian Băsescu în trimiterea trenurilor de mineri spre București. În 1990 încă nu era ministru, dar era pe felie în FSN. Iar în 1991, la a doua mineriadă era deja ministru al transporturilor. De ce Justiția nu a pornit niciodată vreo anchetă în această direcție? A analizat Justiția luni în șir un rahat precum pixelul albastru din mizeria lui Patriciu dar nu a stat o secundă pe clarificarea unei atât de importante bucățele de istorie!

Preferăm să uităm… preferăm să dăm din mână și să zicem „mai dă-i dreacu”. Da măi, dar vezi tu Darie, ei nu prea se duc dreacu… și mă întreb când o să îi ajutăm noi să se ducă dreacu…

1 Aprilie–zi nationala a RSR

imageUn post foarte scurt. Ce ar fi ca de ziua națională neoficială a RSR să facem fix ce nu facem în fiecare zi? Ce ar fi ca astăzi să nu mințim, să nu dăm nicio țeapă, să fim onești, cinstiți și transparenți cu ceilalți și cu noi înșine? Ce ar fi ca astăzi să încercăm să scoatem capul din haznaua morală în care ne-am afundat singuri, să tragem aer cu nesaț în piept înainte de a ne afunda din nou în marea de coprocultură? Să mai mirosim și noi aerul curat al libertății morale?

Ce ar fi ca astăzi să nu permitem nimănui să ne dea țeapă? Să nu permitem nimănui să ne tragă în piept? Să facem ceva? Gen să ne adunăm cu toții să dăm în judecată CNADNR pentru drumurile care ne răpesc viețile noastre și ale celor dragi? Să depunem atâtea plângeri de să aibă nopți nedormite pe măsura nervilor pe care ni-i cauzează?

Ce ar fi ca fix astăzi să fim cu simț civic, cu simț de răspundere? Ce ar fi să umplem Piața Universității și să dăm de pământ cu întreaga clasă politică? Să îi alegem pe unii dintre noi curați moral, frumoși și naivi, care să reziste în același timp la cantitatea uriașă de noroi pe care actualii paraziți politic ar arunca-o spre ei? Ce ar fi ca fix astăzi în loc să înjurăm la televizor pe Ponta, pe Băsescu, pe Crin, pe Blaga, pe Udrea, pe Fenechiu și pe alții să luăm de acasă o pancartă cu o sudalmă și să mergem cu ea la Universitate să vedem ce se întâmplă?

Ce ziceți, vă place gluma mea de 1 Aprilie?