Inainte de conferinta…

Știu, se potrivește acest subiect în contextul actual socio-politic precum declarația Olguței în Parlamentul European. Hai că am zis ceva cu lămâie și de contextul socio-politic, așa că hai să ne întoarcem la ale noastre puțin.

Zilele acestea am trebăluit prin țară pe la diverse prezentări și conferințe, unele organizate de mine și de colegii mei. Îmi dau seama că după aproape 15 ani de făcut prezentări și de organizat evenimente cam știu ce poate și ce nu poate să meargă bine. Adică simt cumva de la începutul evenimentului dacă și când se va termina cafeaua, dacă snacks-urile rezistă, dacă cocktail/lunch-ul este destul, dar sigur sigur vă pot spune dacă evenimentul va fi un fail doar uitându-mă la echipamentele folosite de către organizatori. Ori aici stăm extrem, extrem, dar extrem de prost. Drept urmare, vin cu câteva sfaturi organizatorice numai bune pentru voi, cei care vă gândiți să faceți un workshop, o prezentare, un eveniment, o cumetrie ceva.

Locația

Înainte de a alege locația evenimentului te uiți bineînțeles la buget. Dacă te uiți doar la buget vei alege însă o fosă septică reciclată în sală de conferințe. Drept urmare eu recomand să te uiți cu un ochi la buget și cu un ochi la următorul checklist:

  • transport în comun – de preferință lângă o stație de metrou (în București) sau rută principală de transport în alte orașe.
  • parcare – deoarece transportul în comun este de obicei un dezastru, oamenii vor veni cu mașinile. Dacă nu au unde parca, nu vor veni.
  • review-urile despre locație pe tripadvisor – dacă locația aleasă este un hotel cel mai sigur este să căutați review-urile negative de pe tripadvisor. Ele vă vor spune din timp problemele și vă vor ajuta să decideți cât de mult puteți risca și cum balansați riscurile. Ca să evit întrebările evidente – toate hotelurile din România au și review-uri negative, dar de obicei riscurile acelea dacă sunt cunoscute pot fi evitate! De exemplu dacă un review spune că personalul este puturos și o cafea vine în 15 minute vei ști că trebuie ca cineva să alerge chelnerii pe acolo. Dacă un review spune că la micul dejun s-a lăsat cu toxiinfecție atunci sau vii cu catering-ul tău sau renunți la locație.
  • fugi de corturi sau de construcții improvizate ca dracul de tămâie. La prima adiere mai serioasă de vânt vei înțelege „the hard way” povestea celor trei purceluși.
  • dacă locația aleasă este parte a unei instituții gestionate de statul român ai nevoie de următoarele:
    • lămâie, multă multă lămâie;
    • Xanax, doză dublă;
    • Vodcă, cu care să iei Xanax;
    • Sobor de preoți care să sfințească sala, personalul și echipamentele ca totul să funcționeze măcar la 10% din capacitate;
    • Loc în cimitir pentru momentul în care corpul tău va ceda presiunilor psihice și fizice.
  • lucrări de amenajare – verifică chiar TU dacă la locația respectivă nu se fac lucrări de amenajare sau dacă autoritățile nu repară străzile din jur. Căci nimic nu poate acoperi zgomotul de pickhammer, nici măcar urletul de disperare al prezentatorului.
  • fluxul de oameni și căile de evacuare – oamenii vor intra în sală și vor ieși din sală la pauză. Dacă 300 de oameni pot ieși doar printr-o ușă cu lățimea unui top-model înfometat vei avea o maaare problemă. Și nu vorbim aici de ISU care așa cum arată DNA-ul închide ochii când este vorba despre locația unui neam de-al cuiva, vorbim de faptul că se pot întâmpla nu doar tragedii tip Colectiv ci chestii simple gen oameni furioși ce nu pot ieși din sală, aglomerări, blocaje etc.

Sala

Locațiile de evenimente au mai multe săli ce pot fi aranjate precum dorește suflețelul tău. Vrei amfiteatru? Se face. Vrei mese? Se face. Orice se face. Pare extrem de simplu, sălile în cele mai multe cazuri arată bine. Pentru a vedea însă unde sunt „bubele” sălilor trebuie să verificăm checklist-ul de mai jos:

  • arhitectura sălii – arhitecții când concep sălile de evenimente deseori uită că trebuie să deseneze DUPĂ ce trece COMPLET efectul drogurilor. Astfel apar opere de artă cu stâlpi în mijlocul sălii care obturează 20% din vizibilitate, diverse elemente arhitecturale ce limitează drastic activitățile ce pot fi făcute în sală, fel de fel de decorațiuni sinistre ce merită premiul „Voma kitch-oasă 2017”. Serios, ce pana mea poate fi atât de dificil să ai o sală lungă și lată fără decorațiuni? Cât dracu de dificil poate fi?
  • aerisirea sălii – verificați cum funcționează temperatura și aerisirea sălii. Nu de alta dar fără aerisire după două ore aerul în sală este irespirabil.
  • mirosuri – verificați la un eveniment cum miroase sala. S-ar putea să fie prea aproape de bucătărie sau de o budă neaerisită. Și atunci pute de leșini. Prea multe săli suferă de problema aerisirii sau a mirosurilor pestilențiale. Dacă pute, nici dracu în sală nu va fi atent la prezentator.
  • prize – probabil echipamentele cu care vii – laptop-uri sau alte chestii – au nevoie de prize. Verifică unde naiba sunt prizele că te vei trezi că ajungi să tragi cabluri (și arată ca dracu) prin toată sala ca să poți să îți faci treaba. Ideal prizele sunt în podea sub o mască, ușor de accesat în multiple puncte ale sălii. Plus că dacă tragi cabluri aproape singur cineva se va împiedica și va pica și o vei da în altele.
  • echipamente – proiecție, display, sunet – topicul ce mintenaș vine. Vedeți că am lăsat acest aspect mai spre sfârșit deoarece este ultimul de care trebuie să te ocupi. Adică dacă pute sala nu faci eveniment. Dacă în sală nu se vede bine nu faci eveniment. Dacă nu ai prize nu faci eveniment. Ei bine, dacă le-ai verificat pe acestea și ești mulțumit, aruncă un ochi să vezi despre ce echipamente vorbim. Pentru că patronii hotelurilor și a locațiilor de evenimente nu investesc în cel mai important aspect: echipamentele. Proiectorul este unul pe care Charlie Chaplin își proiecta operele, sunetul este o boxă de la care Stalin își îndemna poporul să lupte împotriva fasciștilor, iar display-ul este un Elcrom (căutați și voi pe net).

Echipamente

Am păstrat o secțiune specială destinată echipamentelor din sală deoarece astea duc evenimentul către succes sau către hazna. Deci ce trebuie să verificăm?

  • proiectorul – dacă soluția de vizualizare este pe bază de proiecție trebuie să verifici în primul rând că proiectorul funcționează. Nu că funcționează cu laptop-ul tău ci că se aprinde. Este și asta un prim pas și credeți-mă, NU trebuie ignorat. Dacă funcționează, verifici dacă lampa mai are „benzină” în ea, adică dacă nu a trecut de perioada sa de viață acum trei vieți. Să nu te trezești că proiectează în culori total șterse nu de alta. Apoi, verifici CE anume poate proiecta. Ideal ar fi să proiecteze de pe VGA și HDMI fără probleme la rezoluții 1920 x 1080. La rezoluții mai joase vei putea avea surprize gen să ai butonul de Start în Windows pe o mare parte din ecran. Dacă te crezi șmecher poți proiecta wireless, dar în acest caz NU proiecta filme în 1080p sau 4K că nu îți va ieși schema neapărat bine. Proiecția wireless are și ea limitările ei.
  • LED TV sau matrice TV – dacă sala este chiar șmecheră, are așa ceva. În acest caz asigură-te că TOATE televizoarele merg (în cazul matricii) și schimbă rapid în cazul în care ieși din prezentare pentru a schimba calculatorul sau pentru a demonstra ceva.
  • sunetul – aici asigură-te că boxele nu bârâie, că nu pârâie, că nu ai zgomot de fond când bagi jack-ul în calculator. Dacă folosești o soluție de proiecție pe HDMI atunci TEORETIC (nu și practic întotdeauna) sunetul ar trebui să iasă pe HDMI și să te salveze de un chin. Similar la proiecția wireless. Însă VERIFICI nu te bazezi pe intuiție. Și da, pe jack vei avea aproape întotdeauna un zgomot de fond dacă nu folosesc oamenii amplificatoare, filtre, etc. Și nu multe săli au așa ceva.
  • microfonul (dacă ai nevoie) – are baterie? Face microfonie? Pârâie, bârâie, se aude ca Ceaușescu la CC? Verifică tot!

Echipamente de back-up

Deoarece conform teoriei lui Murphy dacă ceva s-ar putea să meargă prost atunci va merge prost recomandarea mea este ca întotdeauna să ai la dispoziție un rucsac cu câteva chestii utile:

  • proiector mic – nu este nevoie să cari după tine un urs ci un proiector mic ce te poate salva atunci când modernele echipamente din sălile de evenimente ce se află acolo de pe vremea lui Gheorghiu Dej își dau binemeritatul ultim suflu. Sunt niște proiectoare foarte faine de la Epson, Acer și BenQ ce sunt și ușoare – ia așa ceva să ai la tine dacă ceva se întâmplă.
  • boxă de muzică – sunt niște boxe wireless la brand-urile mari ce pot scula din morți un întreg județ să îl ducă la vot. Nu ai nevoie de stereo, o singură boxă poate face minuni. Am făcut roadshow-uri cu o astfel de boxă ce rupea în două tot sistemul de sunet al sălii
  • cabluri – VGA, HDMI, microHDMI – HDMI, cablu de sunet, adaptoare pentru porturile tale la porturile vechi etc. Cabluri pe scurt.

Catering

Era pe vremuri o vorbă că se cunoaște un eveniment bun după ce mâncare se dă la catering/cocktail/lunch etc. Între timp lumea a mai evoluat, au apărut mâncărurile sănătoase și lumea nu mai vine la evenimente să bage în ea ca sparta. Drept urmare catering-ul nu mai este piesa centrală a unui eveniment dar TREBUIE să urmezi un checklist ca să te asiguri că nu o dai în bară nici aici:

  • cafea de fiță – evenimentul începe cu o cafea bună. Dacă reușești să faci un barter/ să plătești un brand de cafea să vină cu niște aparate șmecherite să facă show ai în plus multe bile albe. Este o nebunie acum cu cafeaua de calitate și nimic nu face ziua mai frumoasă decât un espresso sau un cappuccino bine preparat. Și ghici ce: și brand-urile de cafea vor să aibă vizibilitate deci vor căuta să partenerieze cu evenimentele mari.
  • cafea normală – dacă nu reușești să ajungi la o înțelegere sau evenimentul este mai mic trebuie să te bazezi pe cafeaua de la locație. Verifică următoarele: că angajații nu au fiert țuică în termosurile de cafea (am pățit-o la un hotel – de fapt ce zic eu aici, la ZĂ hotel de evenimente, mazăr end fazăr of evenimente) că nici zece spălări nu scot mirosul de borhot din cafea; că respectiva cafea are un gust decent și nu de șobolan mort spălat cu dero; că este caldă (uneori și asta este o provocare).
  • coffee breaks – este bine ca pe lângă cafea la pauze să dai și un saleu/ un pișcot. Nu te gândi că trebuie să impresionezi cu prăjiturele cu cremă și alte nebunii; de fapt nu te gândi decât la patiserie sărată sau dulce USCATĂ. Cremele alea riscă să se deterioreze și nu vrei ca audiența să stea la budă în loc să stea în sală.
  • lunch/cocktail – aici se dă cel mai des în bară; și nu din cauza calității mâncării ci din cauza proastei gestionări a cozilor. Știți ce cauzează cozile? Îți zic eu: mâncarea caldă cu linguri în ea. Știți care este soluția? Drop it! Pe bune, lumea chiar nu mai vine la evenimente să se îndoape, iar pe cei care vin pentru asta nu îi vreți în audiență. Finger food, gustări elegante puse în mini-recipiente de plastic sau în păhărele de plastic de șampanie creează o imagine mult mai stilată a unui cocktail sau lunch decât o tavă dă beef stroganoff sau nu știu ce altă oroare cu sosuri. Așa scapi și de nevoia oamenilor de a se așeza pentru a barbota și încurajezi o socializare reală fără ca mesenii să fie atenți să nu li se scurgă sosul de la tocană pe haine. Nu mă credeți? O mie de oameni la Microsoft Summit au fost super-satisfăcuți de catering-ul servit în fix o oră. Fără cozi, fără stres, fără mâncare lipsă.
  • dimensiunea catering-ului – în general nu te zgârci la numărul de participanți pentru care bugetezi catering; o vorbă clasică din Maramu’ spune că „mai bine să sie decât să trabă”. Chiar dacă lumea nu vine să mănânce este super nasol să nu mai rămână nimic. Bugetezi întotdeauna un +10% față de numărul de participanți pe care îl aștepți. O altă recomandare importantă – pe la mijlocul catering-ului vezi câtă mâncare a rămas și fii pregătit să suplimentezi dacă trebuie. Întotdeauna să ai un back-up pregătit.

Cam atât pentru acum – mi-a luat ceva timp să scriu acest articol cu recomandări pentru evenimente. Dar el înglobează o experiență de 14 ani de organizat și participat la evenimente. Repet: știu întotdeauna la începutul unui eveniment dacă evenimentul o va da în bară sau nu. Cum? Aplic checklist-ul de mai sus. Recomand să salvați acest link și când mergeți la un eveniment să verificați cu acest checklist diversele probleme. Veți vedea că veți începe și voi să vedeți lucrurile pe care alții nu le văd.

Conferinte la care prezint

imageSă revenim deci pe blog că a trecut ceva timp. Am avut un fel de perioadă aglomerată, știu, n-am scuze, dar iată-mă-s înapoi pentru moment. Deci unde voi vorbi în perioada următoare?

BizAnalytics, 28 Octombrie 2015, Hotel City Plaza

Prezentarea se va intitula Noul marketer, un data hacker. Când mă refer la termenul de hacker nu o fac în sensul negativ ci în sensul în care acțiunea de hacking înseamnă să iei o aplicație și să îi alterezi într-un sens constructiv funcționarea. Să o îmbunătățești. În cazul de față mă refer la marketer-ul care dă un nou sens datelor, o nouă interpretare, o nouă viziune și le folosește pentru a-și susține inițiativele. Prea mulți marketeri în ziua de azi se tem de date ca dracul de tămâie. Prea multe agenții se concentrează pe creativitate și pierd din vedere obiectivele. La sfârșit fiecare măsoară ce are nevoie ca să „dea bine” în fața șefului. V-am atras atenția? Înscrieți-vă AICI.

Microsoft Summit, 4-5 Noiembrie 2015, Palatul Parlamentului

În primul rând vom avea o zonă de device-uri de care mă ocup – smartphones, tablete, 2-in-1-uri, all-in-ones, noi dispozitive proaspăt lansate și bineînțeles surprize-surprize. Vom fi acolo, vom face demo-uri, vor fi chestii pe care încă nu le-ați văzut. Tot acolo vom anunța cea mai nouă inițiativă de marketing Microsoft – este cu impact, este pentru toată lumea, și da… sunt subiectiv că s-a lucrat mult la ea dar va fi ceva frumos. În a doua zi voi vorbi la ultima sesiune din cadrul track-ului de business, alături de Cristi Herghelegiu, General Manager GECAD despre Growth Hacking – The New Mantra of the 2016 Marketer. Conceptul acestei prezentări pornește de la faptul că prea multe companii decid să se extindă și o dau de gard – nu au controlul calității serviciilor sau a produselor, profiturile se duc în cap, calculele nu se pupă. Sunt sute și sute de exemple. Aici vom discuta despre procese, unelte și (cel mai important) atitudine. Despre analiză, din nou despre date și despre rolul noului marketer. Câțiva dintre voi ați avut ocazia să vedeți punctul meu de vedere la conferința Smart Marketing. Ei bine, aici facem o analiză ceva mai detaliată. Și dăm premii. Vi se pare interesant? Înscrieți-vă AICI.

IT Week, 17-20 Noiembrie 2015, Grand Hotel Italia Cluj

În ziua a treia – 19 Nov, în cadrul workshop-ului Marketing for IT Companies voi vorbi despre noul marketer, un „geek” marketer. Noul marketer trebuie să învețe și să adopte modelul Agile Marketing, să învețe să iubească Star Wars și Matrix și să obțină și să modeleze date. Nu este ușor dar împreună găsim căi și metode. Nu uitați să vă înscrieți AICI.

P.S.: două din aceste evenimente sunt pe bani. Merită investiția, nu pentru a mă vedea pe mine ci pentru tot ansamblul și experiența pe care aceste evenimente o vor oferi către voi.

Introducere in presentation skills

pozaArticolBună ziua. Numele meu este Tudor Galoș și am experiența a peste 800 de prezentări derulate pe parcursul a 12 ani. Sunt autorul unei mici serii de do’s and don’ts și sfaturi despre cum să livrezi cu succes o prezentare. Am participat la cursuri, am citit cărți, am intrat pe scenă, am făcut show, am făcut greșeli (unele grave), am picat, m-am ridicat și am intrat din nou pe scenă. Nu sunt coach dar îmi permit ca pe baza experienței îndelungate să dau sfaturi, sfaturi care nu vin neapărat din cărți.

Am remarcat pe parcursul carierei mele lipsa totală de interes în educație în ceea ce privește presentation skills (aș fi putut spune în română „arta oratoriei” dar sunt niște diferențe între cele două). Cursurile de presentation skills încep de obicei după terminarea ciclului academic, când tânăra speranță intră direct în câmpul plin de bumbac al muncii. Și pentru că presiunea este mare, bugetul de educație mic, cursurile sunt vârâte cu pâlnia și cu presa pe gâtul tânărului corporatist care s-ar putea să priceapă foarte puțin din informația de care se lovește.

Eu am fost unul dintre cei norocoși. Cursul care mi-a schimbat viața a fost cel de „Personal Excellence” de la Gustav Kaeser. Pe atunci GK nu exista în România iar trainer a fost chiar GM-ul GK, Mr. Terry Glover. Cursul te ajuta să faci ceva extrem de important pentru un tânăr: te ajuta să pornești pe calea auto-descoperirii personale. Pe calea auto-cunoașterii, una dintre cele mai dificile pentru că îți este foarte ușor să devii subiectiv. Am învățat să mă plasez în afara sinelui meu, să mă analizez, să mă critic, să îmi dau palme și să îmi găsesc energia de a trece peste bariere imposibile. Când am terminat cursul credeam că gata, sunt guru. După 12 ani pot spune că încă sunt pe acest drum greoi al descoperirii personale. Călătoria este lungă…

Dar să închid paranteza și să revin la introducerea în presentation skills. Presentation skills nu înseamnă rocket science ci foarte mult „common sense”. Șapte ani de acasă plus doisprezece ani de școală ar trebui să te pregătească pentru a deveni un foarte bun speaker. Și totuși prezentările abundă de obosiți, plicticoși și anoști care ard 30-40 minute adormind audiența. Deci, care sunt acele ingrediente „basic” pe care din diverse motive le uităm ca apoi să le redescoperim?

Ascultarea. Omul cât trăiește învață spune un dicton. Ca să înveți trebuie să asculți. Copilul ascultă și creierul său ca un burete absoarbe tot. Pe măsură ce cunoștințele se acumulează tindem să credem că suntem experți și ne închidem creierul și nu mai ascultăm. Asta datorită trufiei de care omul dă dovadă. Omul deștept știe să-și pună trufia și aroganța deoparte și să asculte. Să audă, să memoreze, să învețe și să aplice ca apoi din nou să asculte. Ca să asculte omul trebuie să tacă. Tăcerea este o virtute și o calitate de care noi oamenii nu prea mai știm să beneficiem. Cu toții avem păreri când majoritatea ar trebui să tăcem și să ascultăm. Ascultând înveți să separi informațiile cheie de tumult. Ascultând începi să te auzi pe tine, să te înveți, să îți controlezi gândurile și să îți descoperi mai bine calitățile și defectele. Un prezentator bun își ascultă audiența. Stă în spate cât timp prezentatorii de dinaintea lui vorbesc și se uită atent în ce punct ajunge audiența. O cunoaște mai bine: cine sunt indivizii care o compun, cu ce se ocupă, care sunt cei atenți, care sunt cei plictisiți, care sunt cei aroganți? Pentru a-și defini o strategie de prezentare prezentatorul trebuie în primul rând să stea să asculte…

Comunicativitatea. Omul este un animal social. Este motivul pentru care el trăiește în triburi, sate, comune, cartiere, orașe. Este motivul pentru care omul de unul singur cu greu poate supraviețui. Omul negociază schimburi cu alți oameni, are nevoie de interacțiune pentru a obține lucrurile de care are nevoie și pentru a vinde lucrurile de care nu are imediată nevoie. Are nevoie de interacțiune pentru perpetua specia. Comunică cu ai săi copii pentru a le da elementele de bază în educație pentru a-i pregăti pentru viața în comunitate. Oferă sprijin comunității și primește sprijin de la comunitate. Comunicativitatea este ceva cu care ne naștem dar este un skill pe care trebuie să îl întreținem prin… comunicare. Părinții trebuie să asigure copiilor un mediu în care aceștia să interacționeze cu comunitatea și să învețe să vorbească pentru a obține lucruri și pentru a da comunității lucrurile de care aceasta are nevoie. Prezentatorul construiește pe acest skill de bază, comunicând cu audiența ca și cum ar fi din același „trib” cu el. Și-i familiarizează, intră în lumea lor și sfârșește prin a-i aduce în lumea lui.

Cititul. Chestia aia cu lectura obligatorie pe care elevii o urăsc este un pilon foarte important în arta prezentării. Doar citind înveți despre puterea metaforelor, a comparațiilor, a epitetelor. Doar citind înveți expresii și citate pe care apoi le poți relua cu impact. Am să dau ca exemplu introducerea în Richard al III-lea de Shakespeare:

Now is the winter of our discontent
Made glorious summer by this son of York;
And all the clouds that low’r’d upon our house
In the deep bosom of the ocean buried.

Atât de mult simbolism se regăsește în aceste versuri ce pornesc una dintre cele mai geniale lucrări ale lui Shakespeare! Dar să vedem primele două fraze explicate:

 

Autorul și-a ales cu grijă un număr de 14 cuvinte pentru a picta un tablou, un context. În prezentări speaker-ul are un timp foarte limitat – 20-30 minute – la dispoziție pentru a duce audiența de la un punct A la un punct B. Pentru asta are nevoie să își aleagă cuvintele cu mare grijă. Pentru asta are nevoie de un vocabular de expresii. Vocabular care se poate obține doar din citit.

Scrisul și gramatica. Mi se pare că școala românească acordă cu mult prea puțină importanță scrisului, și anume scrisului independent de eseuri și compuneri. În toate testele importante eseul este critic deoarece demonstrează două lucruri: creativitate și cunoaștere. Mai demonstrează disciplină, control și planificare. Scrisul este un alt pilon de bază în presentation skills deoarece stă la baza story-telling-ului. La creionarea prin cuvinte a poveștii. Mulți părinți fac greșeala să nu insiste pe dezvoltarea acestui skill la copii zicând că odrasla lor este bună la fizică și matematică deci trebuie să aibă capabilități bune de deducție și memorare. Uriașă greșeala! Știți că de exemplu Peter Higgs, celebrul fizician, a avut lucrarea sa de descriere a mecanismului Higgs refuzată inițial de către cei de la Physics Letters? Oare cât de mult a contat storytelling-ul? Similar în matematică redactarea rezolvării unei probleme este critică în notarea sa corectă. Am avut colegi la olimpiadă ba chiar și la bacalaureat ce nu au luat nota dorită chiar dacă găsiseră rezolvarea problemei pentru că nu fuseseră coerenți în exprimare. Trebuie să fim coerenți și corecți gramatical când redactăm un eseu, o compunere, o lucrare, o cerere, o problemă, un mail. Cum putem găsi frazele care stau la baza poveștii dacă noi nu știm să scriem bine și nu avem experiență în așa ceva?

Retorica și dicția. Ok, asta este o chestiune mai de soft skills dar vă asigur că se învață încă din primii ani de școală. Mai precis la grădiniță, odată cu „Cățeluș cu părul creț”. Veți vedea că educatoarea ajută copiii să rostească „cățeluș cu părul creț” cu o anume intonație și dicție astfel încât versurile conduc cumva natural spre concluzia „și l-am prins cu rața-n gură”. Dacă pui un program de vorbit să rostească poezia vă asigur că omleta ieșită nu are niciun gust. Cu toate acestea părinții nu monitorizează absolut deloc ce poezii învață odraslele lor dar mai ales cum le reproduc. Profesori prăfuiți dau note de 10 unor elevi ce reproduc mecanic toate strofele din Luceafărul în loc să noteze și intonația ce ar demonstra cu adevărat o înțelegere și nu doar o memorare a versurilor. Retorica nu se învață deloc în școală din păcate ca și materie de sine stătătoare. Se învață la diversele cursuri de actorie (de aceea și mulți traineri de public speaking sunt actori sau oameni de televiziune – chestie care are și bune și rele). Însă dacă părinții au grijă ca odraslele lor odată ce învață citate și versuri să le rostească cu intonația care trebuie se vor asigura că aceștia au o șansă să țină o prezentare, un discurs, UN INTERVIU așa cum trebuie (interviul ESTE o prezentare).

Am scris acest articol pentru a ilustra faptul că pentru a deveni un bun prezentator un individ trebuie să aibă câteva noțiuni de bază. Voi ce citiți acest articol și aveți copii puteți să îi ajutați asigurându-vă că aceste noțiuni de bază sunt însușite. Odată ce vor crește vor trece prin cursuri, prin examene, prin certificări. Dar fără aceste noțiuni de bază niciun trainer nu poate modela de la zero.

Despre prezentatorii buni

imageVăd o efervescență în aceste zile în zona training-urilor de vorbit în public. Fiecare necunoscut dorește să învețe poporul cum să vorbească frumos în public. Se fac la cursuri de presentation skills la prețuri de nimic cu zeci de cursanți de ai zice că de mâine devenim o nație de oratori (problema este că nu prea știm să scriem corect românește). Rețeta este simplă: citești o carte de presentation skills, vorbești de două-trei ori și dai drumul la propriile tale cursuri.

Băi nene și sunt mulți. Foarte mulți. Și majoritatea sunt literalmente stână iar publicul lor este prostit de tâmpeniile debitate la astfel de conferințe (cum ar fi aia cu „trebuie să începi cu o glumă pentru a detensiona sala” – cea mai mare imbecilitate cretinoidă auzită vreodată), tâmpenii pe care apoi le aplică în propriile prezentări și se întreabă de ce mama dracului nu le-a ieșit schema. Și în loc să tragă concluzii trag apa după rahatul pe care l-au scremut în fața unui public care probabil merita mai mult (cum ar fi un show de-a lui Capatos).

Un prezentator bun nu este un vorbitor care știe să alterneze metafore cu glumițe, comparații cu afirmații, imagini ciordite de pe net în prezentări cu slide-uri cu o singură frază pe ele (sună familiar, nu?). Un prezentator bun este cel care își convinge publicul SĂ FACĂ CEVA. Să execute un call-to-action. Altfel el nu este altceva decât un comediant ratat (ați văzut și câți de ăștia sunt?).

Dar ca să fim constructivi, iată cinci sfaturi TESTATE pentru prezentatorii buni:

1. Faza cu gluma.

Prezentatorul bun nu își începe prezentarea cu o glumă decât dacă vinde gaz ilariant. Gluma aia va fura concentrarea publicului de la ceea ce trebuie să facă: să execute un call-to-action. Am mai zis-o și acum opt ani (da, sunt bătrân) – are sens să îți începi prezentarea cu o anecdotă, cu o povestioară cu tâlc care să dea sens prezentării. Dacă este pe lângă subiect atenția publicului din nou va fi împărțită.

2. Faza cu întrebările.

În sfârșit văd că prezentatorii încep să interacționeze cu publicul. Să pună întrebări. Foarte bine, monologul devine dialog. Însă deseori întrebările nu au nicio logică sau nicio aliniere cu subiectul prezentării. Din nou atenția publicului va fi pierdută. Vrei să pui întrebări? Pune-le în așa fel încât să conducă frumos la call-to-action-ul prezentării.

3. Faza cu talentele.

Românii sunt talentați și importanți. Prezentatorii români se consideră Dumnezei. Pentru ei trebuie ca prezentarea să ruleze pe orice dispozitiv, pe orice proiector, sunetul să iasă din boxe Bang & Olufsen, fonturile să se potrivească singure, lumina în încăpere să fie perfectă (subliniind luminozitatea prezentării dar și prezentatorul). Și toate acestea în momentul în care el binevoiește să sosească la prezentare. Din păcate pentru minidumnezeii români Murphy mai are un cuvânt de spus. Și uite așa la conferințe importante slide-urile nu se încarcă, fonturile sunt vraiște că laptop-ul de pe care se prezintă are alt Office decât cel în care a fost fătată prezentarea, sunetul nu se aude, filmulețele nu rulează, lumina este praf. Și știți de ce? Fiindcă prezentatorul român se consideră cu mult prea important pentru a veni mai repede la prezentare pentru a vedea dacă îi merge prezentarea, dacă laptop-ul lui proiectează, dacă sunetul și filmulețele merg, dacă sala este OK, dacă totul este în regulă ca audiența să înțeleagă că trebuie să execute un call-to-action. Prezentatorul român trebuie să învețe lecția umilinței sănătoase și să își respecte audiența venind mai repede pentru a se asigura că totul este în regulă.

4. Faza cu timpul.

Un prezentator bun știe cât timp îi ia să conducă audiența la un call-to-action. Știe să se și încadreze în timpul care i se dă în timpul unei conferințe. Prezentatorii români deseori o iau pe arătură și pierd controlul timpului. Audiența începe să se foiască și își pierde concentrarea. Din nou este și o chestiune de respect – minidumnezeii cred că audiența lor este un fel de masă amorfă de sclavi al căror unic scop este să îi asculte debitând. Nu – poți să conduci audiența la un call-to-action și în 20 minute, și în 30 și în 2 ore. Respectă-ți audiența dacă vrei să îi convingi să facă ceva.

5. Faza cu încheierea.

Un prezentator bun știe să își încheie prezentarea frumos cu call-to-action-ul. Cu ceea ce el vrea ca audiența să facă. Să cumpere ceva, să instaleze ceva, să doneze ceva, să își schimbe atitudinea, să își schimbe preferințele. Toată prezentarea are rolul de a se concentra spre call-to-action. Prezentarea este un drum de la A la B. Finalizarea este cea mai importantă. Fotbaliștii români nu știu să o facă și prezentatorii români de asemenea au mari probleme în a duce publicul spre un final fericit. Fie lipsește slide-ul cu call-to-action, fie este o tâmpenie ce nu are nicio legătură cu realitatea, fie publicul nu înțelege nimic. Lucrează-ți finalizarea, este cel mai important punct al prezentării!

Acum poate unii dintre voi vă întrebați cine sunt și cum de îmi permit să scriu astea. Sunt Tudor, am o experiență de 12 ani în livrarea de prezentări de business și tehnice. Am peste 800 prezentări livrate în fața unor audiențe ce au variat de la 20 de participanți la 3000 de participanți, de la oameni tehnici sau de vânzare nivel junior la CxO. De aceea îmi permit să arăt cu degetul puștani ce o fac deși nu le-au mijit primele tuleie, puștani care se vând cu 20 lei ora (undeva sub prețul practicat de speakerițe pe centura Bucureștiului).

Aveți o prezentare de livrat? Vă ajut cu mare drag dacă îmi permite timpul – orice numai să nu mai văd prezentări ce încep cu bancuri, care depășesc cu mult timpul alocat, care nu au call-to-action.

Fun in prezentari

IMG_0341Cum se pare că zilele astea am un trafic ceva mai măricel, zic să vă povestesc ceva să vă mai descrețesc frunțile încordate de atâta campanie electorală. Precum mulți dintre voi știți, îmi place foarte mult să prezint, să pitch-uiesc, să învăț oamenii cum să prezinte și în general cum spunea un „greu” din IT aseară după un eveniment, să „evanghelizez” (țineți minte acest cuvânt, se leagă de una din povestioarele de mai jos). Îmi place atât de mult încât am ținut sute de prezentări, iar colegii/partenerii mei îmi pun prezentările aproape întotdeauna înainte sau după masa de prânz, pentru a ține publicul „în priză” fără să fiu detestat. Invariabil, de-a lungul a câtorva sute de prezentări sunt câteva memorabile și haioase pe care nu le voi uita niciodată. În premieră, iată-le.

Eram prin 2003, plec cu o echipă de sales la un client mare să prezentăm ultimele noutăți – Office 2003, SharePoint Server 2003, Windows Server 2003 etc. Ajungem dimineața la client, în afara Bucureștiului. Eu, proaspăt angajat, holtei, chefuisem cu o seară înainte până dimineața. Adică ajunsesem acasă pe lumină, mă spălasem, aranjasem, făcusem bagajul și plecasem spre client. Eram tânăr, 23 ani, mă simțeam fresh, eram cel mai tare. Ajungem la client, ne prezentăm, facem introducerile și intrăm în pâine. Undeva pe la mijlocul prezentării observ cu oroare că șeful cel mare de la client adormise. Dar nu oricum, ci cu sforăituri de alea hardcore. Nimeni nu îndrăznea să îl trezească… așa că eu am ridicat nivelul vocii, dar degeaba – somnul era adânc. Termin prezentarea, mergem la prânz, după-amiaza mai rezolv niște treburi și seara mergem la cină. După cină ne retragem la discuțiile strategice unde urma să punem pe hârtie strategia de colaborare cu clientul. Șeful cel mare fresh (dormise, nu?)… ei bine, în mijlocul discuțiilor strategice, ghici cine adoarme? Dar așa cu sforăituri și tot tacâmul? Ei bine, eu! De data asta colegii nu au avut milă să mă trezească… de vreo trei ori. Între timp am devenit buni amici cu marele șef, și am avut una dintre cele mai bune relații de colaborare, referințe, business frumos.

Eram prin 2005, la un alt eveniment la un client, într-o zonă montană. Tot așa prezint eu cu pasiune, vorbesc despre SharePoint, integrare cu Office, Windows XP Service Pack 2, integrări cu AD, securitate, nebunii, chestii frumoase. După prezentare, clientul ne invită la partea de „entertainment”, adică grătare, băută, fun… nu știu cum naiba se strecurase pe acolo și un Dracula machiat. Parte a fun-ului era vizitarea „mormântului” lui Dracula; câțiva dintre angajații clientului erau cu copii. Intrăm câțiva în mizeria aia de „mormânt” și unul dintre copii începe să urle când se taie lumina (parte a regiei, trebuia să iasă „Dracula” din mormânt). Moment în care ghida zice ceva gen „lăsați doamnă că totul este sub control, nu vă speriați, nu vă atinge Dracula” (oare ce voia să zică prin „atinge”). Se mai liniștește copilul, când deodată se aude unul dintre cele mai sinistre răgete inumane urmate de o bufnitură. Pe cuvântul meu că m-au trecut fiorii pe șira spinării, ceea ce se auzise nu era uman. Ieșim rapid din„mormânt”, urmați de „Dracula”. Beat mort. Practic individul se ridicase din „mormânt”, scosese răgetul inuman pe gură și picase eroic pe jos de beat ce era. Logic l-am luat să îi mai dau de băut, am și poze cu el, sper să le găsesc.

Eram prin 2006, la TechEd Europe. Nu știu cum ajunsesem să fiu în echipa Ask The Expert globală de SharePoint. Repet, chiar nu știu, cert este că ajunsesem. Eram tătă tătă o vedetă… stăteam la expo în tricoul meu de expert, mândru nevoie mare. Când venea unul cu o întrebare mai prea tehnică îmi chemam rapid un ajutor care știa bine ce știa, în rest mă descurcam de minune. Până apare un individ așa mai mic. Mă uit în jur, niciun consultant – ok, trebuie să mă descurc, deci hai să auzim problema. Omul începe așa: „am o problemă, știți, eu lucrez la NATO; avem o fermă de 6000 servere…”. Aici mi s-a cam rupt filmul, eu nu auzisem încă de firme prin România cu 6000 de stații de lucru legate într-un singur domeniu, d-apăi 6000 servere… Oricum, nu m-am făcut de râs, am ajutat cum am putut.

Eram prin 2005 în roadshow-ul TechNet. Când deodată, ceva se bușește cu 5 minute înainte de prezentare. Placa de bază de la laptop. Mă duc cu jalba în băț la Sebi, îi cer împrumut laptop-ul cu mașinile virtuale să pot demonstra și eu ceva. Pentru cei care nu știu conceptul de demonstrație pe o mașină virtuală, să vă explic. Se ia o mașină virtuală de vreun giga, care simulează un mediu de lucru. O pornești. Pe lângă ea, mai pornești două mașini virtuale simulând servere. Chestia asta lua cam jumătate de oră în caz fericit. Pornesc eu mașinile virtuale pe calculatorul lui Sebi, sigur fiind că nu va funcționa nimic. Și evanghelizez. Ajung cu emoție la demo-ul meu. Care funcționa perfect. Nu știu nici acum cum. Problema era alta – eram în roadshow, nu aveam când să schimb laptop-ul meu. Care brusc după prezentare își revine. Și cu 5 minute înainte de următoarea prezentare decedează. Și repornește DUPĂ prezentare. A fost Murphy la maxim.

Eram prin 2004 sau 2005 nu mai țin minte, la o conferință importantă. Cam cu 10 minute înainte de prezentarea mea (hello Murphy) mi se taie filmul. Dar nu oricum, ci simțeam că leașin de pe scaun. Este mult mai fun chestia povestită de Sebi, care mă vedea cum zâmbeam alb la față – tot timpul încercam să țin o mină concentrată. Ei bine, nu știu cum mă întorc spre Sebi și îi zic așa șoptit (zâmbind of course) că NU voi putea ține prezentarea, că urmează să leșin. Sebi nu m-a crezut, a râs, dar albul feței mele nu râdea. M-am dus în cameră (nu eram în București) unde am tras un leașin de câteva ore, ca apoi să fiu fresh. Din ciclul aveți grijă ce mâncați/beți înainte de a prezenta.

Eram prin 2007 – mă îngrășasem, îmi crescuse părul, îmi lăsasem și cioc, eram o minunăție de animal. Dar prezentam cu aceeași pasiune. După o astfel de prezentare, văd o doamnă emoționată că vine la mine. Mă și întrebam oare cu ce întrebare dificilă mă va aborda. „Domnul Galoș, doream să vă felicit pentru superba prezentare ținută, și doream să vă întreb: nu v-ați gândit niciodată să urmați calea preoției?”. Yeah baby.

Închei cu una dintre cele mai fun amintiri, tot printre primele din Microsoft. Eram prin 2003, lansarea de Windows Server 2003. La Romexpo, acest unic pavilion expozițional comunist al mizeriei de București. Și pregăteam serverele primite împrumut de la HP – să tot fi fost vreo două rack-uri uriașe. Și pornim serverele, pregătim scenariile, pornim și niște SQL Servers, SharePoint Servers ca să simulăm un complex mediu enterprise. Pornim serviciile, oprim serviciile, eram concentrați pe console când deodată blanc – se stinge tot. Gen tot. Wtf happenned, ne uităm unii la lații, și apare un Dorel. Cu cușmă pe cap. Cu un ștecher în mână. Zicând „cred că eu v-am deconectat”. Yeah baby, Romexpo. Senzații tari.