Avem un guvern–si acum?

Mi se pare semi fascinant și trist cum lumea se dă cu fundul de pământ după ce a văzut lista miniștrilor propuși în guvernul Grindeanu. Da, este o listă plină de penali, analfabeți și incompetenți dovediți. Nu am să reiau exemplele, presa a dezvăluit bine trecutul și mizeriile fiecăruia. Cum spuneam pe Facebook, chestia asta arată a desen animat nu a guvern respectabil. Și da, au capacitatea să facă mult rău în condițiile în care economia României abia a început să se stabilizeze. Dar nu vreau să fac o analiză a acțiunilor viitorului guvern, avem un plan de guvernare, un plan de măsuri asupra cărora specialiștii și-au dat deja cu părerea (pe scurt, e utopic).

Vreau să agreem ca la o întâlnire următorii pași. Ce vom face de acum înainte? Am pus pe Facebook un articol extraordinar de bine scris al unui politolog și filozof celebru, Daniel Innerarity . Vă recomand să îl citiți, este esența pașilor noștri următori. Deoarece așa cum spune autorul, democrația este un proces ce nu se rezumă la „puterea celor mulți” sau „decizia majorității”. În niciun caz! Implicarea cetățenilor, alegeri libere, opiniile experților, suveranitatea națională, protecția minorităților, aplicarea legilor, autorități independente, asumarea responsabilității, deliberări, reprezentări – sunt toate componente ale unei democrații sănătoase. Într-o democrație sănătoasă trebuie să existe spațiu pentru protest și pentru rejectare a deciziilor politice. Într-o democrație cetățeanul își înțelege rolul și se implică.

În ultimul an am observat cu toții o pasivitate a cetățenilor la nivel mondial, nu doar la nivel local. Să nu uităm că atât Brexit cât și Trump s-au întâmplat pe fondul unor tendințe anti-sistem și post-adevăr/ manipulare. Cetățenii asistă mai mult la deciziile unor factori de influență pe care îi validează prin pasivitate și neimplicare.

Deci, să nu mai întârziem… Ce este de făcut?

Conștiința civică.

Ești cetățean al României și ai drepturi. Când drepturile nu îți sunt respectate, când sistemul devine unul toxic, când forțele politice nu te mai reprezintă, când frații tăi sunt batjocoriți sau chiar omorâți de către sistem, sistemul trebuie restructurat prin orice fel de mijloace. De preferință pașnice, dar când metodele pașnice și politice nu dau roade, restructurarea tot trebuie să aibă loc. Pe scurt, fii pregătit să ieși în stradă pentru a-ți apăra libertățile și convingerile.

Informarea.

Informați-vă. Avem deja parlamentari care au început să dezvăluie mizeriile ce se practică în Parlament, și cât de toxic este status quo-ul moștenit de-a lungul atâtor legislaturi toxice. Legi votate la mișto, dezbateri ce nu au loc, o bătaie de joc continuă și neconstituțională. Informați-vă, cunoașteți cine sunt actorii, cine sunt politicienii, cine sunt forțele politice. Știu că pare de bun simț ce scriu aici dar nu aveți idee câți tineri și oameni deștepți cu capul pe umeri habar nu au avut ce au votat la aceste alegeri. Să nu uităm că 87% dintre români s-au informat despre candidați exclusiv de la televiziuni. Adică au consumat ce li s-a oferit, nu s-au dus să se informeze pe net. Și aici ajungem la următorul punct…

Educarea

Creștinismul s-a împrăștiat în lumea întreagă prin intermediul misionarilor. Vreți ca ale voastre convingeri să se „viralizeze”? Doriți ca mai mulți oameni să voteze informat, să iasă în stradă, să se implice în viața publică, să aibă curajul să se ridice împotriva abuzurilor? Fiți voi exemple, și educați-i pe cei de lângă voi. Arătați-le cum funcționează internetul, cum să caute, cum să afle cine sunt politicienii (în articolul Digi24 cu lista membrilor guvernului ai un link la fiecare politician cine este și ce a făcut). Explicați-le convingerile voastre politice. Îmi amintesc că în anii ‘90 oamenii se luau la bătaie din cauza convingerilor politice. Râdeam atunci de ei. Acum ne cam este dor de acei oameni cu acele convingeri destul de solide astfel încât să se ia la cafteală – înseamnă că aveau crezuri politice solide. Acum crezul politic este „cine ne mărește pensia” și alte mizerii.

Alternativa…

…cea mai simplă este plecarea din țară cu care amenință multă lume. Este OK să pleci din țară ca să îți urmezi visul, este OK să pleci din țară pentru a-ți proteja sănătatea și familia, este ok să pleci din țară pentru un job mai bun și mai bine plătit, pentru experiențe etc. Nu este ok să pleci din țară frustrat. Să plece în pendula mea ei. Să plece ei, da! Nu noi, noi ne-am născut aici, muncim cinstit, plătim taxe, trudim de dimineață până seara, și de acum vom lupta pentru lucrurile în care credem. Ne-am tânguit și ne-am frustrat destul, hai naibii să și facem ceva. Lor le este frică de noi – și această frică o simțiți și voi nu doar eu. 30.000 de oameni în stradă au dat jos un guvern. Dacă cei 30.000 se făceau 100.000 pica și Parlamentul. Ei sunt conștienți de asta și de faptul că nu au prea multe șanse la dispoziție. Trebuie să facă lucrurile să meargă altfel populația da, se va trezi. Am dormit prea mult dar sunt sigur că ne vom trezi când lucrurile o vor lua razna.

Dupa alegeri

S-au terminat și aceste alegeri. La ora la care scriu aceste rânduri buletinele de vot se numără dar exit poll-urile dau ca și câștigător absolut partidul unic. Pe Facebook este o „revoluție” a celor ce nu înțeleg cum din nou a fost posibil ca pe fondul unei prezențe scăzute la vot din nou să câștige partidul unic. După o guvernare foarte bună a premierului Cioloș, după #colectiv, după ce DNA a dat cu buldozerul în greii partidelor post-decembriste din nou ne trezim cu fix aceeași problemă: prezență scăzută la vot, partid unic dominant. Dar să vedem puțin și cauzele acestui status quo:

1. PSD a desfășurat o campanie electorală foarte bună.

Știu că acest subtitlu dă fiori reci celor de dreapta dar așa este – PSD a desfășurat o campanie electorală extrem de bună. A lucrat cu consultanți politici, cu experți de marketing și cu agenții profesioniste. A derulat o campanie pe toate mediile de comunicare cu un mesaj constant de la care nu s-au abătut. Tagline-ul campaniei a fost foarte bun și mobilizator – „îndrăznește să crezi în România” activând în același timp naționalismul adormit din populație cât și îndemnul la acțiune – „îndrăznește”. Au muncit mult în această campanie, s-au mobilizat foarte bine toți oamenii PSD-ului și au executat ca la carte fără niciun fel de derivații. Mai mult au executat campania și pe Facebook extrem de consecvent – chiar dacă și-au luat-o sistematic în feedback-uri și mișto-uri au continuat, au fost consecvenți. Este de admirat disciplina de partid impusă de Liviu Dragnea, așa condamnat penal cum este.

2. PNL a performat odios.

Cu această afirmație cred că toată lumea este de acord, inclusiv PNL. A sosit momentul demiterii tristei conduceri a acestui partid. Rapid și urgent! Au demonstrat ce aveau de demonstrat, disciplina de partid a lipsit complet, și-au bătut joc efectiv de aceste alegeri și de speranțele electoratului de dreapta. Dacă cineva este direct responsabil de absenteismul la vot, arătați cu degetul spre conducerea PNL și spre Alina Gorghiu. Cariera politică a dânsei este cel puțin terminată, și poate că acest lucru este mai bine. PNL trebuie să treacă urgent printr-un reset intern și printr-o curățire care să aducă în frunte un om puternic și un lider capabil de tăvăleală. PNL are resursa umană să o facă și trebuie să o facă.

3. USR a performat excelent.

Cu toate că electoratul USR spera la un scor mai bun trebuie să ținem cont de faptul că vorbim de un partid înființat în acest an. În acest an! Să duci un partid de la zero la scorul actual este o performanță EXTRAORDINARĂ iar echipele USR trebuie să fie mândre de rezultatul lor. De acum depinde de ei și de performanța lor în Parlament pentru a obține un scor mult mai bun peste patru ani! Felicitări USR!

4. Tineretul este dezinteresat și este vina generației mele și a generației de dinaintea mea.

Electoratul partidelor a fost extrem de polarizat și fiecare a rămas în „grupurile” care erau aliniate ideilor lor. Practic grupurile USR/PNL nu s-au intersectat cu grupurile PSD/ALDE. Fiecare a comunicat pe rețele sociale în grupurile lor. În afara acestor grupuri bazate pe teme de discuții politice au rămas însă milioane de tineri după estimările mele. Cei care nu s-au dus la vot! O mare parte din ei nu s-au dus pentru că habar nu aveau CINE candidează (să nu vorbim de programe electorale). Dezinteres? Desigur! Este vina lor? Hmmm, nu prea când noi și cei de dinaintea noastră suntem cei care i-am crescut. Gândiți-vă simplu: cei din generația 18-25 de ani sunt cei care în 2004 când soarta României s-a schimbat aveau 6-13 ani! Schimbarea din 2011 i-a prins la vârsta de 13-20 ani moment din care tot ce au văzut pe mediile de comunicare a fost un spectacol absolut grotesc al politicii române, spectacol în care politicienii au dat cu rahat în stânga și în dreapta și au fost umpluți de rahat de către DNA. Dar din punct de vedere economic ei nu au „simțit” o schimbare în 2011 așa cum generația mea a „simțit-o” în 2004! Din perspectiva propriului lor buzunar situația a rămas absolut aceeași. A, că politicienii din PSD fură? Cei din PNL fură? TOȚI FURĂ – acesta este mesajul pesimist dat de generațiile noastre, TOȚI FURĂ! Nu mai sunt modele umane, toți politicienii fură, deci acești copii ce să înțeleagă? DE CE SĂ MEARGĂ LA VOT? De ce să le pese de politică dacă TOȚI SUNT LA FEL? Ei sunt interesați de alte lucruri CARE ÎI DIFERENȚIAZĂ. Ei vor să se afirme. Mergând la vot nu te afirmi. Și aici este marea problemă a generațiilor noastre deoarece am stat blazate și pasive când copiii aceștia au devenit miserupiști și ignoranți.

5. Situația României pe termen lung nu arată deloc bine.

Și ar fi arătat tragic indiferent de rezultatul alegerilor. Nu vorbim aici doar de contextul politic internațional, de poziția geostrategică ci de potențialul uman al României. Când vorbim de analfabetism funcțional de peste 40%, de o rată de abandon școlar uriașă – poate cea mai mare din Europa, când vorbim de faptul că majoritatea candidaților la posturi de profesori școlari abia trec de nota minimă – vorbim de cel puțin două generații pierdute! Două generații de viitori sclavi ușor de manipulat din pomeni electorale. Când vorbim de o rată de penetrare a Internetului de doar 50%, de școli ce stau să cadă, de biblioteci ce lipsesc cu totul din anumite județe vorbim de un dezastru național. ADN-ul nostru național este distrus și ca să îl reconstruim este nevoie ca MÂINE să înceapă un program agresiv de investiții în învățământ care să aibă efecte concrete peste 20 ani. Și aici este problema că se pare că cine vine la guvernare nu are nici cel mai mic interes să investească ceva în învățământ…