Costul libertății

„Libertate, libertate” strigau „magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989” cum îi numea săracul Călin Nemeș, luptător pentru libertate. „Libertate, libertate” strigau și acum în ianuarie și în februarie 2017 sute de mii de români din București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Pitești, Ploiești, Oradea și multe alte orașe. În timp ce tinerii timișoreni își dădeau viața sub gloanțele automatelor militarilor conduși de căpitani, maiori, colonei și generali ce astăzi se lăfăie cu pensii de mii de EUR, Nicolae Ceaușescu, conducător al României dădea următorul comunicat:
„Înainte de toate, doresc sa va informez pe dumneavoastră despre o importanta hotărâre adoptata in aceasta zi de Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al partidului privind nivelul de trai al oamenilor muncii. Am hotărât in aceasta dimineața ca, începând de la 1 ianuarie, sa majoram in cursul anului viitor retribuția minima de la 2.000 la 2.200 lei. De aceasta majorare importanta vor beneficia peste 1.500.000 de oameni ai muncii.
Tot de la 1 ianuarie, vom majora alocațiile pentru copii, intre 30-50 de lei. In raport cu numărul de copii si de retribuția oamenilor muncii – ceea ce constituie un ajutor puternic, pentru circa 4.400.000 de copii ai patriei noastre.
De asemenea, se vor introduce indemnizații de naștere, de l.000 de lei, pentru toate femeile, cu începere de la primul copil, iar, in continuare, pentru femeile care nasc doi sau mai mulți copii indemnizația la naștere va fi de 2.000 de lei pentru fiecare copil – ceea ce constituie, de asemenea, un puternic stimulent, de ajutor pentru mamele, pentru femeile patriei noastre.
Am hotărât sa majoram pensiile minime de la 800 la 900 lei. Am hotărât, totodată, ca pensia de urmaș sa fie majorata cu 100 de lei. Vom creste, de asemenea, ajutorul social de la circa 500 de lei la 800 de lei. Vom asigura, in acest fel, condiții bune, corespunzătoare de munca si viată pentru toți cetățenii patriei noastre.
Aceste masuri demonstrează cu putere ca – pe măsura dezvoltării economiei – facem totul pentru a asigura ridicarea continua a nivelului de trai, material si spiritual al poporului, potrivit hotărârilor Congresului partidului.”

Sună familiar, nu este așa? Din fericire era prea târziu pentru tâmpitul desprins de realitatea cotidiană și de suferințele poporului și a sfârșit fugind din București ca mai apoi să fie capturat și executat rapid de către noii securiști ce acaparaseră puterea.

Am plătit prețul libertății cu peste o mie de morți și cu mii de răniți. Acesta a fost prețul libertății României în Decembrie 1989. Alte sute de morți au căzut în lupta pentru libertate sub regimurile neo-comuniste ale lui Ion Iliescu – morți pentru care acest călău kaghebist în sfârșit este judecat.

Au trecut aproape 30 de ani de la acele clipe cumplite și vălul uitării se așterne peste inimile noastre. Mâncăm, bem, conducem, luăm credite, cumpărăm tâmpenii de care nu avem nevoie și ne bazăm pe alții să ia hotărâri pentru noi. Mulți dintre noi au ajuns să îl regrete pe Ceaușescu. Mai precis 43% dintre noi conform unui sondaj IRES. Partidul îți oferea totul – locuință, loc de muncă, oportunități să îți cunoști perechea, să te căsătorești, să faci mulți copii, cerându-ți un singur lucru: libertatea. Era tot ce trebuia să sacrifici: să taci, să fii obedient, să nu pui întrebări și mai ales să nu crâcnești împotriva orânduirii. Toată această schemă a picat atunci când aparatul de stat nu a mai putut oferi un nivel de trai minim (atenție, MINIM) pentru populație: mâncare, haine, consumabile. Frustrările s-au acumulat și la prima scânteie totul a explodat.

Astăzi avem oameni ce regretă acel nivel de trai minim. Aveai dar nu aveai nimic. Partidul îți dădea direcția. Dacă te descurcai aveai stomacul plin și dormeai liniștit. Mai turnai la Secu și mai și primeai bonificații.
Libertatea are un cost uriaș, și nu este un cost ușor de definit. Trebuie tu ca individ și ca membru al unei colectivități să ai maturitatea să decizi TU ce este mai bun pentru tine și pentru familia ta. Trebuie ca tot timpul să iei decizii – bune sau proaste – pentru care ești responsabil. Nimeni nu îți dă direcția, ești propriul tău stăpân. Problema este că TU trebuie să faci rost de un acoperiș sub care să dormi, TU trebuie să faci rost de bani să te întreții și să îți întreții familia, TU ești responsabil. Ești liber dar ești plin de responsabilități.

Poate vă întrebați de-a lungul istoriei – și nu doar a românilor – de ce nu au fost prea multe revolte ale sclavilor sau ale iobagilor. De ce putem număra în cursul a câteva sute de ani pe degete momentele în care sclavii sau iobagii sau cei asupriți s-au răsculat cerându-și libertatea.

Deoarece MINIM necesar – mâncare, băutură, acoperiș, orar zilnic. A, bici pe spate, nobilul ce-ți siluia nevasta și fiicele, bătăi și umilințe? E ok, uite bolul cu mâncărică. A, vrei libertate? Ok, costă…

De ce am scris acest articol? Mă uit cu câtă ușurință și relaxare privim (așa cum străbunicii noștri au făcut-o acum 70 de ani) cum democrația și libertatea sunt călcate în picioare într-un număr șocant de țări. Toate sub principiul „dar dă și la oameni”. E ok, le-a tăiat netul fraierilor dar fraierii au ce mânca. E ok, i-a împușcat pe protestatari dar am stat și am privit filmulețul pe un TV 4K. Suntem relaxați.

Cineva să ne plătească și nouă prețul ăsta al libertății. A, un stăpân? Sigur bo$$, orice, mi-e și mie fomiță.

Închei (pentru a câta oară) cu acest citat tot din Călin Nemeș: „Circulați. Totuși, gândiți-vă că într-o bună zi se va încheia și viața voastră supusă stomacului. […] Și ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieții noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989. Și, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Știu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?

Batranul comunist

Nu pot să nu mă uit cu scârbă și cu tristețe la articolul bloggerului Ion Iliescu despre situația din Partidul Social Democrat, unde trei membri au fost excluși iar un al patrulea și-a dat demisia. Nu contează cine ce și cum, știți și voi, nu merită să menționez aici pe acest blog numele personajelor. Ce m-a frapat însă este entuziasmul câtorva oameni de dreapta, intelectuali, care consideră epistola bătrânului comunist drept o „sfârtecare” a lui Sebastian Ghiță sau chiar o „executare” a lui Victor Ponta. Brusc Iliescu este „cel mai lucid din tot PSD-ul”, este „genial”. Sunt citate din câțiva noi fani ai bloggerului Ion Iliescu.

Să privim însă un discurs din Ion Iliescu înainte de a-și da seama că este „lucid” sau „genial”:

 

Este discursul pe care cei care au scris cu entuziasm de el l-au văzut (căci aveau totuși o vârstă în 1989) și l-au uitat. Nicio problemă, mai sunt unii care nu l-au uitat. Probabil chiar mai mulți.

Mi se pare incredibil ce entuziasm avem în a ne spăla criminalii de sânge și de a le uita păcatele. Nu vorbesc de iertare căci iertarea este creștinească ci vorbesc de uitare. Pentru români a fost un șoc cum Tatulici l-a reabilitat pe Adrian Păunescu în anii ‘90, însă acum apar zilnic mii de Tatulici din fel de fel de colțuri ale Internetului din locuri din care nu te-ai aștepta să apară. Brusc Ion Iliescu este un blogger ce ar trebui probabil invitat la evenimente cu bloggerii, este un trendsetter (zic să i se dea să testeze diverse, să îl cheme pe la festivaluri culturale, măi dragă).

În 1966 un tiran, Mao Tse Dong (prieten al poporului român bineînțeles) a simțit că nu mai are frâiele puterii, că este dat la o parte având deja o vârstă. A pornit o mișcare denumită „revoluția culturală”, mișcare prin care a „energizat” poporul să dea la o parte „elementele reacționare”, „capitaliste”. Când măcelul a încetat China regresase cu ani. Dar poporul îl iubea.

În 13-15 Iunie 1990 Ion Iliescu chema minerii la București să se „ocupe” de „bandele legionare” ce ocupaseră Piața Universității protestând împotriva neo-comuniștilor ce preluaseră puterea, cerând implementarea unei democrații adevărate și a punctului opt de la Timișoara. Practic epurarea tuturor cadrelor din fosta nomenclatură (lucru care la 25 de ani de la Revoluție încă nu s-a întâmplat). 13-15 Iunie a fost mineriada care a blocat România în timp. Polonia, Cehia, Ungaria era puternic angrenate în drumul către capitalism și economia de piață însă România devenea țara baronilor și a vătafilor. 13-15 Iunie a fost punctul de cotitură pentru România. Ion Iliescu trebuie anchetat pentru crimele din 13-15 Iunie. Au încercat bravii noștri patrioți să îl scape, a fost nevoie de CEDO să spună că crimele acestea nu pot fi prescrise și să ceară redeschiderea procesului.

Să repetăm… un bătrân comunist scrie un articol demn de Pravda. Să cităm:

„Dar este de neînțeles lipsa de reacție a partidului atunci când oameni care nu știu nimic despre trecut, în afară de etichetele puse de adversarii noștri, strigă ”Jos comunismul!” într-o țară care suferă grav de pe urma exceselor și eșecurilor capitalismului”

Ai spune că oamenii de dreapta se vor uita cu scârbă spre această critică ce amintește de articolele din Scânteia ce „înfierau” câte un acar păun ghinionist, și o vor condamna. Ei aș! Atâta entuziasm nu am mai văzut demult! Iliescu brusc este acel bătrân înțelept, un Gandalf al României care vine pe un cal alb gata să salveze PSD-ul din Mordor! El și cu hobbiții Vișinescu și Ficior.

Construiți-le statui de aur, sunt salvatorii neamului românesc din ghearele capitalismului!

P.S.: da, sunt fan Ponta, Ghiță, Vanghelie, Mihaela-dragostea-mea, Șova, Dan Diaconescu, mai-ziceți-și-voi-că-am-obosit.

Țară mică, memorie redusă.

Somn usor…

Somn ușor România, agitația din zilele astea te-a consumat complet, a sosit vremea să dormi din nou. Spectacolul libertății din Piața Universității nu mai este de interes, televiziunile dau din nou mai mult airtime violurilor, Drăgușancelor, Cruduțelor, știrilor de la ora 5 și extratereștrilor de pe Venus. Somn ușor…

Somn ușor partidule-socialo-democrato-liberal din opoziție, cunoscut sub numele de USL sau nefireasca adunare din opoziție. Te-ai agitat, ai scos niște prostii pe guriță de era să lași România fără niște fonduri UE, ai dansat frumos cu ocazia campaniei de la Iași sărbătoririi Unirii Principatelor Române, parlamentaru-ți voinic era să ia bătaie de două ori în Piața Universității, ai zis că nu negociezi cu Puterea decât când își dă demisia și nu va mai fi putere deci dracu știe ce ai mai fi negociat, ameninți că îți lași parlamentarii liberi de locurile cu mari sacrifice cumpărate din Parlament (lucru contrazis de altfel de Năstase), și nu reușești să găsești nicio soluție pentru a arăta ca o adevărată alternativă. Hai că te-ai agitat puțin zilele astea degeaba și te-ai obosit. Somn ușor…

Somn ușor partidule-socialo-democrato-liberal de la putere, cunoscut sub numele de PDL sau nefireasca adunare de la putere. Când te-ai văzut pus la zid ai scos legea din dezbatere, l-ai chemat pe Arafat înapoi la minister (după ce în prealabil l-ai făcut troacă de porci), te-ai lăudat în parlament că țara e toată lapte și miere (când agențiile de rating îți atrag atenția că România întră în rahat și când BERD reduce previziunile optimiste pt România), și i-ai tras un picior în fund lui Baconschi pentru a te asigura că masele primesc sângele pe care-l cer. În același timp, pe la spate acoperi datorii de 1 miliard (o mie de milioane) dolari la CFR din bugetul la care cotizăm ca proștii, numești pe cine trebuie în locuri cheie și în general faci ce vrea mușchiul tău, gen business-as-usual. Hai că te-ai speriat puțin zilele astea, recunoaște, e vremea să te odihnești. Somn ușor…

Somn ușor sindicate, dacă reușeați să vă treziți toate la același moment o puneați de un protest de se schimba piatra cu lemnul, nu guvernul cu altul. Dar ați dormit frumos pe voi, liderii voștri dormeau în cabane elegante la ski sau o ardeau prin cluburi parcându-și Jeep-urile în față. Drept urare, somn ușor în continuare…

Somn ușor partide-alternative. Vorbesc aici în special de PNȚ-CD (pentru cititorii mai tineri: eroii care au reușit după o guvernare dezastruoasă de patru ani să-l aducă înapoi pe Iliescu la cârma țării) care continuă să trăiască în trecut, să plângă după Maniu, Coposu și Rațiu și să se dea de partea PSD-ului doar pentru a fi împotriva PDL-ului. Un partid-lider care pe vremuri a guvernat țara în momente dificile a ajuns un partid-marionetă, care (culmea) continuă să fie divizat! O mare de manifestanți și sute de mii de facebook-iști cereau alternative la USL și PDL, și ăștia nu au fost în stare O DECLARAȚIE să dea! O NENOROCITĂ DE DECLARAȚIE! D-apăi să apară în mulțime și să înceapă să zică vreo două vorbe de Doamne-Ajută… Somn ușor în continuare, vă meritați soarta…

În general, somn ușor nouă tuturor. Nouă, celor care nu am avut niciun chef să ieșim din casă pentru a face, pentru a zice ceva. Pentru a le arăta că este momentul generației noastre. Am stat în excel-uri, în powerpoint-uri, în meeting-uri, în deadline-uri, în mall-uri, în baruri, în cafenele și „am fost alături” de manifestanți. Am găsit mereu scuze: familia, deadline-urile, jandarmii, penibilul (cel puțin pentru mine ar fi penibil să apar să demonstrez având la mine un smartphone, coborând dintr-o mașină; da, puteam să las mașina la o stație de metrou să vin cu metroul dar tot penibil ar fi fost). Și continuăm să dormim…

Somn ușor, România…

Ardelenii si protestele

Mă uitam ieri la televizor la proteste (protestez in-house, pe Facebook și Twitter) și deodată văd pe fata aia care era în piață de la RTV luând interviuri la oameni întrebându-i de ce sunt acolo și ce ar dori să îi transmită lui Emil Boc (cu specificația „fără înjurături vă rog” – adevărul este că oamenii veniseră în piață cu gândul să-i transmită lui Boc diverse zicători și proverbe).

Și deodată apare în cadru un ardelean (interviul era din Piața Universității din București). Și îl întreabă fătuca ce i-ar transmite lui Boc. De aici începe spectacolul. În primul rând, să descriu ardeleanul: un domn bărbos pe la +40 ani, extrem de hotărât dar calm și molcom; că așa suntem noi ardelenii, nu ne arătăm furia. Pentru a răspunde, omul se întoarce spre cameră; avea flăcări în priviri. Și spune așa: „Boc, sunt ardelean; să-ți fie rușine!”. Acest „să-ți fie rușine” a fost spus așa rar, molcom, dar hotărât. Cu accent pe cuvântul „rușine”. Parcă simțeai așa scârba cum vine către tine și te umple de rușine; mă rog, dacă Boc s-a uitat la reportaj nu are cum să nu se fi umplut de rușine. Pur și simplu nu are cum, chiar dacă are un obraz de fontă.

Continuarea însă mi-a dat fiori reci pe șira spinării: „TE-AM SCOS DE LA INIMĂ!”. No atât! Scosul de la inimă în Ardeal este așa, ceva mai cumplit ca un blestem. Știți voi bancul ăla cu ardeleanul peste care vin extratereștrii de îi omoară vitele, oile, caii, familia, îi arde casa și grajdurile și apoi pleacă, și ardeleanul după 10 minute zice „păi să nu-i bagi în…”? Ei bine, ardeleanul nu i-a scos pe extratereștrii de la inimă. No atât de grav este scosul de la inimă. Gaben și Chinezu îmi pot da dreptate cred :). Și Florica și Zicu. Și Groparu. Numa zic…

Însă cu adevărat inima mi s-a umplut de bucurie ascultând ce strigau clujenii: „PDL și USL, aceeași mizerie”! Mesajul transmis tuturor politicienilor, inclusiv Ponta și Crin este simplu: „ne este scârbă de voi, vrem ceva nou”. Sau și mai simplu: „v-am scos de la inimă”. De 22 ani toți papagalii ăștia ne iau de proști și ne fură. Și își bat joc de noi; astăzi însă parcă este altcumva; faptul că niciunul dintre cei care au ieșit să vorbească nu a fost în stare să se impună ca un lider având un mesaj concret demonstrează faptul că avem nevoie de noi oameni.

Și da, faptul că noi ardelenii am spus asta mă face să fiu mândru că sunt ardelean (deși sună a clișeu de cacao); chit că sunt din Crișana :).

Altii sunt de vina ca esti iresponsabil

Citiți AICI un text lacrimogen despre un gog care protestează la Universitate pentru că și-a pierdut casa ipotecată pentru a-și deschide un cabinet particular. Și care nu-și mai vede copiii. Adevărată sau nu, povestea se tot repetă în mințile oamenilor în multe forme. Cea mai haioasă am auzit-o la Răitaru TeVe, unde un tânăr urla „să nu mai plătim credite la bănci!”.

Este foarte ușor și tentant să dai vina pe alții pentru iresponsabilitatea ta. McDonald’s, KFC și Burger King ne îngrașă, băncile ne golesc de bani, job-urile sedentare ne omoară etc. Undeva în toată această evoluție umană am încetat să avem controlul asupra vieților noastre și ne-am lăsat influențați din pură comoditate – am lăsat pe alții să ia decizii pentru noi! Am pus botul la fel de fel de reclame de credite cu buletinul, la telefoanele date de agenții bancari cu „putem să vă dăm fără niciun fel de girant un credit de până la 200.000 EUR” (chiar m-a sunat o duduie să îmi propună o astfel de tâmpenie). Nu am citit atenți ce porcării de contracte semnăm, ce porcării de credite luăm, pe ce tâmpenii ne aruncăm banii, în ce investim. Și bineînțeles, la momentul scadenței vina este a „altora” – a guvernului, a parlamentului, a băncii, a recuperatorilor, a rudelor, a… pana mea, a oricui altcuiva decât a noastră.

Poveste gogului de mai sus nu mă impresionează absolut deloc. Cine dracu l-a pus să își ipotecheze casa în care locuia cu copiii? Cine dracu l-a pus să riște viitorul copiilor săi? Dacă nu li se reduceau salariile și intervenea altceva (inflație, criză, probleme de sănătate, incendiu etc) nu își pierdea casa la fel de imbecil? Pofta de o viață mai bună cunoscută în limbaj de stradă drept „lăcomie”. Da, îmi veți spune că cine nu riscă nu câștigă – dar și cine riscă poate să piardă, lucru care de altfel s-a și întâmplat!

Primesc zilnic întrebări de ce nu îmi deschid o firmă, de ce nu intru în antreprenoriat, pentru că lumea mă știe avid de o asemenea experiență. Răspunsul este simplu: nu am găsit încă acea idee care să mă dea pe spate (am găsit câteva, dar vreau acel ceva FANTASTIC), și ce este cel mai important, nu am găsit încă acea cale de finanțare prin care să nu fiu nevoit să risc siguranța mea și a familiei mele! Sunt destul de responsabil încât să îmi pun zeci de întrebări la fiecare decizie pe care o iau în viața mea. Sunt destul de responsabil încât să îmi dau seama că un eșec nu mă va afecta doar pe mine dar și pe cei din jurul meu pe care îi iubesc.

Ideea este simplă: ieșitul în stradă pentru schimbare. Cum spune Doru Bușcu aici, este nevoie de o altă atmosferă în Piața Universității, o atmosferă cu vorbitori, vedete ale mulțimii, muzică și aplauze. Un protest pașnic dar de impact. Fără iresponsabili, fără galerii de fotbal, fără securiști care să incite la violență. Și schimbarea va veni, și poate odată cu ea, și responsabilitatea.