Cum repari o tara

Wow, 3 luni, e bine. Sunt consecvent rău de tot pe acest blog.

Nu, nu am mai scris de trei luni din multiple motive – treabă, alergătură, prea mult zgomot deja pe social media, și mai multă treabă, realizări, eșecuri, întârzieri etc. Pe scurt, explicații și motive. Nu am mai scris pe blog fiindcă [poveste relevantă generatoare de „aaaawwwww”].

În aceste luni am stat de vorbă cu foarte mulți oameni. Am încercat să ies din bula în care munca la strungul corporatist de înfige și să mă văd cu oameni de toate tipurile – oameni de business, antreprenori, politicieni, tineri, bătrâni, proști, înțelepți, harnici, leneși etc. Cu oameni din cât mai multe pături sociale și comunități – și încă simt că mi-ar trebui să întâlnesc peste 20-30.000 de oameni ca să încep să înțeleg logic acest popor și această țară. Avem enorm de muncă, oameni buni.

Mesajul meu de fapt pentru generația X, pentru generația Y și generația Z este SURPRIZĂ: de noi depinde să scoatem această țară și acest popor din situația în care se află acum. De noi, doar de noi…

Începem prin a vedea cum se poate valorifica cea mai prețioasă resursă a unei țări: poporul. Ce capacitate are poporul să se miște în direcția potrivită. Situația nu este roz și ne este relevată de cifre concrete:

România are a doua cea mai mare creștere a diasporei unei țări, după Siria, stat care însă se confruntă cu un război devastator.

Din România au plecat foarte, foarte, foarte mulți specialiști. Formatori. Practic cei rămași în țară nu au avut de la cine să învețe meserie. Au învățat DIY – și rezultatul se vede în construcții, în medicină, în educație, în business, absolut peste tot.

Ne punem cu toții speranța în generațiile noi fără a lua în calcul că nu prea mai sunt specialiști să le formeze. Să vedem cum stăm pe educație. Nu voi comenta performanțele sistemului educațional românesc, ci din nou ne vom uita strict la cifre. Îl cităm pe ministrul Educației:

Noi avem cea mai mare rată a abandonului şcolar din Europa. Cea mai mare este în România, dublu faţă de media europeană. În fiecare an, dispar, cu ghilimelele de rigoare, adică nu ştim ce se întâmplă cu 20.000 – 25.000 de copii. Adică un oraş pleacă din sistemul de învăţământ, fără să ştim unde

Mă opresc aici deoarece deja înțelegeți unde bat: conform cifrelor, nu mai este cine să formeze noile generații și chiar dacă ar fi, abandonul școlar este uriaș.

Aș mai putea scrie despre sănătate și cum rolul sistemului medical din România ar fi să pună rapid pe picioare cetățenii aflați la nevoie pentru ca ei și aparținătorii lor să poată să muncească, să plătească taxe și în general să se implice în bunul mers al Patriei. Dar acolo deja nici nu mai este nevoie de cifre deoarece cu toții TRĂIM realitatea sistemului de sănătate românesc.

Nici nu mă chinui să înjur spectrul politic. Pur și simplul el oglindește 1:1 poporul român, așa cum este el la ora actuală. Lipsit de specialiști, lipsit de oameni competenți, politicieni izolați în bisericuțe și în general total apatici la realitatea înconjurătoare.

Unde este ieșirea? Și aici vine partea dificilă: dacă vrei să schimbi ceva schimbă-te tu primul. Da, tu care citești asta. Da, eu care scriu asta. Fiecare dintre noi. Vrei politicieni mai buni? Vrei doctori mai buni? Vrei specialiști? Păi schimbă-ți atitudinea din „mi se rupe” în „ce pot să ajut”. Din „treaba lor” în „mă atinge și pe mine, este și treaba mea”. Din „nu este vina mea” în „s-ar putea s-o fi dat de gard acum”. Chestiile astea de bază. Din pus poza cu #Rezist la profil în excelență personală. Mizeriei umane i se răspunde cel mai bine cu excelență personală.

Ca să repari o țară trebuie să repari un popor. Ca să repari un popor trebuie să te repari pe tine. Începând cu chestiile mici care ți-au fost inoculate poate acasă, poate la grădiniță, poate la școală, poate la facultate, poate la muncă, poate de la prieteni, iubiți, iubite etc. Te „grăbeai” și ai depășit coloana la semafor? Tai calea în trafic deoarece întârzii la muncă? Scuipi guma pe geam? Arunci chiștocul de țigară pe geam? Oprește-te… copiii tăi vor face la fel, prietenii tăi vor face la fel, prietenii copiilor tăi vor face la fel. Fiecare va face absolut la fel și de aici contextul actual…

Când mergi în Olanda de exemplu nu dai flegma pe geam deoarece vine polițistul ăla simpatic pe biclă și îți bubuie o amendă de nu știi cum te cheamă. Similar dacă ești biciclist șmecher și nu oprești la semafor. Amenda este probabil cel mai bun element de civilizare, echivalentul biciului medieval. Ai de făcut educație hardcore? Amenzi și enforcement al amenzilor.

Dar amenzile nu sunt totul… nu pot autoritățile să civilizeze un popor, mai trebuie și bătrânica să vrea să treacă strada. Fiecare dintre noi trebuie să se schimbe. Fără compromisuri. Fără „mă grăbeam”. Fără „hai că închid ochii de data asta”. Fără „nu mă interesează”. Cu toții suntem legați unul de celălalt nu doar printr-o cetățenie comună ci și prin nevoia de interacțiune – avem nevoie unii de alții să facem chestii. Avem nevoie de zugravi, de meșteri, de instalatori, de arhitecți, de oameni de business, de programatori. Avem nevoie de cei mai buni dintre cei mai buni pentru a continua a exista ca popor și ca țară.

Avem nevoie ca România pe care o iubim și pe care o cântăm atunci când nimerim prin pribegie să devină România reală, nu România imaginară.

Costul libertății

„Libertate, libertate” strigau „magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989” cum îi numea săracul Călin Nemeș, luptător pentru libertate. „Libertate, libertate” strigau și acum în ianuarie și în februarie 2017 sute de mii de români din București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Pitești, Ploiești, Oradea și multe alte orașe. În timp ce tinerii timișoreni își dădeau viața sub gloanțele automatelor militarilor conduși de căpitani, maiori, colonei și generali ce astăzi se lăfăie cu pensii de mii de EUR, Nicolae Ceaușescu, conducător al României dădea următorul comunicat:
„Înainte de toate, doresc sa va informez pe dumneavoastră despre o importanta hotărâre adoptata in aceasta zi de Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al partidului privind nivelul de trai al oamenilor muncii. Am hotărât in aceasta dimineața ca, începând de la 1 ianuarie, sa majoram in cursul anului viitor retribuția minima de la 2.000 la 2.200 lei. De aceasta majorare importanta vor beneficia peste 1.500.000 de oameni ai muncii.
Tot de la 1 ianuarie, vom majora alocațiile pentru copii, intre 30-50 de lei. In raport cu numărul de copii si de retribuția oamenilor muncii – ceea ce constituie un ajutor puternic, pentru circa 4.400.000 de copii ai patriei noastre.
De asemenea, se vor introduce indemnizații de naștere, de l.000 de lei, pentru toate femeile, cu începere de la primul copil, iar, in continuare, pentru femeile care nasc doi sau mai mulți copii indemnizația la naștere va fi de 2.000 de lei pentru fiecare copil – ceea ce constituie, de asemenea, un puternic stimulent, de ajutor pentru mamele, pentru femeile patriei noastre.
Am hotărât sa majoram pensiile minime de la 800 la 900 lei. Am hotărât, totodată, ca pensia de urmaș sa fie majorata cu 100 de lei. Vom creste, de asemenea, ajutorul social de la circa 500 de lei la 800 de lei. Vom asigura, in acest fel, condiții bune, corespunzătoare de munca si viată pentru toți cetățenii patriei noastre.
Aceste masuri demonstrează cu putere ca – pe măsura dezvoltării economiei – facem totul pentru a asigura ridicarea continua a nivelului de trai, material si spiritual al poporului, potrivit hotărârilor Congresului partidului.”

Sună familiar, nu este așa? Din fericire era prea târziu pentru tâmpitul desprins de realitatea cotidiană și de suferințele poporului și a sfârșit fugind din București ca mai apoi să fie capturat și executat rapid de către noii securiști ce acaparaseră puterea.

Am plătit prețul libertății cu peste o mie de morți și cu mii de răniți. Acesta a fost prețul libertății României în Decembrie 1989. Alte sute de morți au căzut în lupta pentru libertate sub regimurile neo-comuniste ale lui Ion Iliescu – morți pentru care acest călău kaghebist în sfârșit este judecat.

Au trecut aproape 30 de ani de la acele clipe cumplite și vălul uitării se așterne peste inimile noastre. Mâncăm, bem, conducem, luăm credite, cumpărăm tâmpenii de care nu avem nevoie și ne bazăm pe alții să ia hotărâri pentru noi. Mulți dintre noi au ajuns să îl regrete pe Ceaușescu. Mai precis 43% dintre noi conform unui sondaj IRES. Partidul îți oferea totul – locuință, loc de muncă, oportunități să îți cunoști perechea, să te căsătorești, să faci mulți copii, cerându-ți un singur lucru: libertatea. Era tot ce trebuia să sacrifici: să taci, să fii obedient, să nu pui întrebări și mai ales să nu crâcnești împotriva orânduirii. Toată această schemă a picat atunci când aparatul de stat nu a mai putut oferi un nivel de trai minim (atenție, MINIM) pentru populație: mâncare, haine, consumabile. Frustrările s-au acumulat și la prima scânteie totul a explodat.

Astăzi avem oameni ce regretă acel nivel de trai minim. Aveai dar nu aveai nimic. Partidul îți dădea direcția. Dacă te descurcai aveai stomacul plin și dormeai liniștit. Mai turnai la Secu și mai și primeai bonificații.
Libertatea are un cost uriaș, și nu este un cost ușor de definit. Trebuie tu ca individ și ca membru al unei colectivități să ai maturitatea să decizi TU ce este mai bun pentru tine și pentru familia ta. Trebuie ca tot timpul să iei decizii – bune sau proaste – pentru care ești responsabil. Nimeni nu îți dă direcția, ești propriul tău stăpân. Problema este că TU trebuie să faci rost de un acoperiș sub care să dormi, TU trebuie să faci rost de bani să te întreții și să îți întreții familia, TU ești responsabil. Ești liber dar ești plin de responsabilități.

Poate vă întrebați de-a lungul istoriei – și nu doar a românilor – de ce nu au fost prea multe revolte ale sclavilor sau ale iobagilor. De ce putem număra în cursul a câteva sute de ani pe degete momentele în care sclavii sau iobagii sau cei asupriți s-au răsculat cerându-și libertatea.

Deoarece MINIM necesar – mâncare, băutură, acoperiș, orar zilnic. A, bici pe spate, nobilul ce-ți siluia nevasta și fiicele, bătăi și umilințe? E ok, uite bolul cu mâncărică. A, vrei libertate? Ok, costă…

De ce am scris acest articol? Mă uit cu câtă ușurință și relaxare privim (așa cum străbunicii noștri au făcut-o acum 70 de ani) cum democrația și libertatea sunt călcate în picioare într-un număr șocant de țări. Toate sub principiul „dar dă și la oameni”. E ok, le-a tăiat netul fraierilor dar fraierii au ce mânca. E ok, i-a împușcat pe protestatari dar am stat și am privit filmulețul pe un TV 4K. Suntem relaxați.

Cineva să ne plătească și nouă prețul ăsta al libertății. A, un stăpân? Sigur bo$$, orice, mi-e și mie fomiță.

Închei (pentru a câta oară) cu acest citat tot din Călin Nemeș: „Circulați. Totuși, gândiți-vă că într-o bună zi se va încheia și viața voastră supusă stomacului. […] Și ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieții noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989. Și, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Știu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?

Rolul marketing manager-ului

Știu, ar trebui să scriu despre campania electorală, despre partide, mizerii etc, promit că vine și acel conținut. Până atunci, referitor la faptul că anumiți clienți lucrează cu fel de fel de promotori dubioși care generează view-uri fără a genera vânzări – discuția pornită aici:

image

Am hotărât să scriu rapid un ghid despre rolul marketing manager-ului, dedicat atât marketerilor cât și angajatorilor lor – GM-i, recruiteri etc.

  • rolul marketing manager-ului nu este să facă plase, pliante, roll-up-uri, tricouri, șepci, ghiozdane și altele care intră în categoria „marketing collaterals”.
  • rolul marketing manager-ului nu este să facă campanii online (cacofonie intenționată), pagini de facebook, twitter, Vine, Instagram și ce dracu o mai fi la modă.
  • rolul marketing manager-ului nu este să aducă viewership, awareness, să facă conferințe, să aducă lume la conferințe, să facă prezentări și conținut.

Nu. Se pornește INVERS.

  • marketing manager-ul este cel care este responsabil de PROFIT. Este principala sa metrică, PROFIT.
  • pornind de la profit lucrează cu sales-ul, cu operațiunile, cu tot leadership team-ul pentru definitivarea unei strategii de marketing.
  • strategia de marketing definește KPI-urile – sell-in, sell-out, profitabilitate %, nr utilizatori, clienți etc.
  • KPI-urile definesc direcțiile strategice ca parte a strategiei.
  • KPI-urile au miniplanuri ce definesc tactici.
  • tacticile se leagă direct deci de KPI-urile de business.

Acestea fiind spuse, marketing manageri ce prezintă date de awareness – click-uri, view-uri, articole etc – fără a demonstra CUM se leagă de atingerea KPI-urilor de business (awareness nu este un KPI, este un VI – vanity indicator) nu-și fac treaba. Rolul lor este să genereze profit. Sales-ul generează vânzări, operațiunile generează costuri reduse, legal-ul se asigură că totul este compliant, dar marketing-ul agregă toate acestea într-un singur indicator: PROFIT.

Cât timp faci click și nu generezi profit înseamnă că nu îți faci treaba. Și sunt drăguț când zic asta.

Experienta US ep2: primii pasi

imageBun, deci ai ajuns în State și ai trecut de border control, de vamă și ți-ai luat bagajul. Care sunt pașii următori? Păi înainte să începi să te plimbi, să cumperi tot ce mișcă, să explorezi, să călătorești trebuie să faci câțiva pași importanți pentru a te bucura pe deplin de experiența americană.

În primul rând trebuie să ajungi unde stai – la hotel, la prieteni, prin boscheți (vezi că nu este bine să dormi prin boscheți, dimineața riști să fii luat de oamenii în uniformă). Pentru asta trebuie să îți scoți niște bani – cam 80$-100$ să ai la tine. Sunt bancomate în aeroport – atenție că funcționează puțin diferit: bagi cardul după care scoți cardul și abia apoi poți opera tranzacția. Recomandarea mea este să nu plătești transportul cu cardul – am avut colegi care s-au trezit după aceea cu achiziții de mobilă prin China. După ce ți-ai scos banii ai câteva opțiuni de transport: tren, autobuz, taxi, metrou, UBER. Recomandarea mea este să „bugetezi” un taxi deoarece după 7-10h de zbor ești cam varză și riști să ațipești pe drum sau să nu îți dai seama unde trebuie să cobori. Nu am zis nimic încă de UBER – în această fază nu recomand UBER, de obicei la aeroport nu stau decât UBER Select și poți plăti un cost destul de piperat plus că vă găsiți destul de greu (mi-a luat vreo 20 de minute să mă găsesc cu șoferul de UBER). Revenind acum la taxi – te pui la o coadă lungă la taxiuri și aștepți. De obicei taxiurile de aeroport au un flat fee către oraș, de obicei nu depășește 30-40$.

Și ajungi acolo unde urmează să stai. Important: nu te culca imediat. Știu că somnul este extrem de important. Dar dacă vrei să nu zaci ca o legumă zilele următoare trebuie să te recuperezi dar să și dormi „inteligent”. Pentru a „învinge” diferența de fus orar eu am învățat că nu trebuie să te culci mai devreme de ora 9PM-10PM. Orice ar fi nu dorm, nu ațipesc, nu „fur” câteva minute de somn. Dacă faci asta te vei trezi „fresh” pe la 4AM când toată lumea doarme și vei cădea pe la 6-7PM. Nu, te lupți cu somnul până măcar la 9PM.

Prima cină/masă: vezi ce mănânci. În State mâncarea este puțin diferită. Zic „puțin” deoarece există restaurante cu mâncare de super-calitate unde însă trebuie să faci rezervare – vom vorbi despre ce mănânci în State într-un episod următor – dar și restaurante cu mâncare junk. Americanii s-au schimbat mult de cum îi știm în șabloane – grași și leneși – și au devenit obsedați de sport, sală și mâncare sănătoasă. Încercați deci ca prima masă să fie ceva cu salată, legume, carne slabă fără deserturi. Ceva care să vă pună pe picioare. Și tot timpul verificați numărul de calorii – apropo de asta, la un mic dejun îmi luasem un croissant cald cu carne de porc, cașcaval topit și ou. Avea un gust deosebit. Deosebit de bun pentru cele 1.000 kcal pe care mi le-a vârât direct în inimă.

Culcați-vă deci pe la 9-10PM. Prima voastră zi în State este pe cale să înceapă – ziua sosirii nu o putem numi o primă zi deoarece până te culci ești cam varză și nu percepi prea multe. Dar despre asta vorbim în episoadele următoare.

Experienta US ep1: cum ajungi acolo

imageVăd în continuare mulți români care fac greșeli atunci când vor să ajungă în State să viziteze sau să facă cumpărături. Această serie de articole este dedicată celor care vor să scoată totul dintr-o vizită în State – distracție, cumpărături, turism, condus etc. Dar… ca să savurezi toate acestea în primul rând trebuie să ajungi acolo.

Nu am să scriu aici ce trebuie să faci procedural pentru a obține viza, acest lucru este detaliat cu tot cu câteva recomandări AICI. Ceea ce vă pot eu însă spune sunt câteva sfaturi de bun simț:

  • citește cu atenție, recitește, apoi citește din nou. Fii atenți la fiecare detaliu din cererea de viză. Este păcat să fii rejectat la viză din cauza unor greșeli.
  • fii onest, cinstit și deschis. În special la interviul de viză, acesta este secretul. Răspunde clar și onest. Știu că pare ceva uzual să răspunzi clar și onest dar nu aveți idee câți români o dau în bălării la o întrebare simplă.
  • la interviu trebuie să demonstrezi de ce vrei să te întorci în România, ce te ține aici. Poate fii un job cool, un business bun, o familie iubitoare. Trebuie să fii factual nu emoțional („I love my little country like a flower loves the touch of a water drop early in the morning” – NU). Să ai pregătite câteva documente (copii, nu originale) ce dovedesc dorința de a rămâne în țară – copie după certificat de căsătorie/ naștere copii, copie după adeverință de salariu, extras de cont personal, extras de cont al business-ului etc.
  • poți avea norocul să ai interviu cu un ofițer OK sau cu un ofițer mai dur/ dură. Nu fi bădăran, nu încerca să fii șmecher, nu încerca să „îl faci” / „o faci”. Nu ține la americani cu șmecheria.
  • încearcă să nu scoți din tine mizerii rasiale gen „dar de ce le dați la toți africanii viză și pe noi ne chinuiți aici?”. În cel mai bun caz vei reuși să obții un ban permanent în US. Orice cetățean dintr-o țară care nu are Visa Waiver trebuie să treacă prin ce treci tu.
  • interviul de viză nu diferă cu nimic de un interviu de job. Mai mult, s-ar putea să vezi cum arată un interviu de job profesionist. Fii respectuos, fii precis, răspunde onest și cel mai probabil totul va fi bine.

Odată obținută viza trebuie să te ocupi și de detaliile de călătorie (pe vremuri trebuia deja să ai flight plan-ul la interviul de viză, acum nu cred că mai trebuie). Recomandarea supremă: încearcă să NU schimbi avionul în State, încearcă să ajungi la destinație direct din Europa. Serviciile aeroportuare în State nu sunt printre cele mai bune din lume, și este extrem de obositor să schimbi un avion în State. Dar dacă totuși nu ai cum să ajungi direct din Europa la destinația finală din State, încearcă să găsești un zbor la minim patru ore distanță de zborul cu care ai ajuns în State. Va trebui să treci prin câteva chinuri – coada la immigration, coada la preluarea bagajelor de cală (nu sunt automat rerutate pe zborul intern din State) coada la vamă, coada la re-check-in. Pe JFK în NY am stat odată patru ore – aveam zborul la 5h distanță deci l-am prins la boarding. Alte sfaturi utile:

  • pe avionul spre State trebuie să completezi formularul de vamă – de fapt un formular al Ministerului Agriculturii prin care declari că nu aduci în State ceva alimente din Europa. Apropo, nu ai voie să duci în State pălincă, salam, șuncă, brânză etc. Nu ai voie și dacă ești prins cu ele nu este deloc OK. Tot în formular completezi și unde vei locui în State pe perioada șederii.
  • cu două ore înainte de aterizare încearcă să te trezești, să îți trezești toate simțurile: vei avea nevoie de ele la intrarea în US.
  • odată aterizat va trebui să te așezi la coadă la control pașapoarte. Nu ai voie cu telefonul mobil! Drept urmare dă și tu un sms în țară că ai ajuns și închide-l.
  • la control pașapoarte asigură-te că ai în mână următoarele: pașaport, pașaport cu viză (dacă viza este pe un pașaport mai vechi), formular Min Agriculturii și alte documente ce dovedesc faptul că nu plănuiești să rămâi în State (utile mai ales dacă ajungi pentru prima oară în State).
  • dacă sunteți o familie nu este nevoie de interviuri separate, se face un singur interviu/ procedură per familie. În cadrul „interviului” răspunzi onest, cinstit, calm la toate întrebările.
  • de ce am zis chestia cu simțurile: după un zbor de 7h, 10h, 12h ești cam varză și este ușor să devii irascibil. Nu vrei să fii irascibil acolo. Și ofițerii sunt extrem de înțelegători dar până la un punct. Coada la control pașapoarte poate fi uriașă (2-3h) sau foarte scurtă (10 min).
  • s-ar putea să fii selectat pentru un interviu amănunțit din motive de securitate. Important: nimeni nu are nimic personal cu tine! Nu te panica, nu te enerva, răspunde onest și cinstit. Interviul poate dura mai mult, întrebările se pot repeta (o procedură normală), dar totul va fi bine. Dacă nu ești terorist ești ok; dacă ești terorist vei fi prins. Dacă ai ceva de ascuns vei fi prins. Sunt foarte buni și foarte profesioniști.

Practic cel mai greu lucru la experiența US este cum ajungi acolo. Dar odată ajuns, lucrurile devin excelente. Mai multe, în ep 2.